Gavrilița s-a văzut cu omologul său din România. Au fost anunțate măsurile luate pentru fluidizarea traficului în vămi

10 Iun. 2022, 14:09
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
10 Iun. 2022, 14:09 // Actual //  MD Bani

Prim-ministra Natalia Gavrilița și omologul său din România Nicolae Ciuca au convenit azi asupra unui plan pentru deblocarea camioanelor de la frontiera moldo-română. Soluțiile pentru optimizarea traficului de mărfuri, la frontiera Republicii Moldova cu România și Ucraina, au fost identificate astăzi, în cadrul reunii interministeriale, de la București, anunță Guvernul.

În urma discuțiilor purtate, s-a decis asupra implementării planului de contingență, care conține următoarele măsuri necesare pentru fluidizarea traficului și deblocarea situației în vămi:

  •  Înființarea unui grup comun, care va coordona acțiunile autorităților din Republica Moldova și România în punctele de frontieră, pentru a reduce din presiunea existentă la moment și din timpul de așteptare pentru camioanele cu marfă;
  •  Primul punct vamal, unde controlul și vămuirea se va face în echipe mixte moldo-române va fi punctul de trecere Leușeni-Albița;
  •  Controlul vamal va fi operaționalizat pe partea română, prin dotarea cu mai multe dispozitive electronice de procesare a documentelor;
  •  Fluxurile de mărfuri vor fi organizate în funcție de încărcătură, spre exemplu pentru camioanele goale, va fi permisă traversarea în tranzit prin punctele de trecere de capacitate mică;
  •  Urmează a fi suplinit numărul de lucrători vamali pentru creșterea ritmului de procesare și eficientizarea activității în vamă;
  •  Programul de lucru între echipele de control din Republica Moldova și România va fi sincronizat;
  •  Autoritățile fitosanitare și sanitar-veterinare din România vor funcționa în regim de 24/7;
  •  În fiecare punct de trecere va fi verificată și prezentată situația funcționalității scanerelor, cântarelor și altor tehnologii de scanare și verificare a camioanelor.

Acestea sunt acțiunile care urmează a fi realizate la prima etapă. Etapa a doua a planului de contingență, care are drept scop normalizarea situației în punctele de frontieră, va avea la bază un plan de acțiune comun pentru evitare pe viitor a unor astfel de evenimente.

Anterior, transportatorii au adresat conducerii Republicii Moldova o scrisoare prin intermediul căreia cereau identificarea de către Chișinău și București a soluțiilor.

Șoferii camioanelor care transportă marfă se confruntă de mai mult timp cu faptul că trebuie să aștepte ore în șir la vamă, însă problema s-a intensificat după izbucnirea războiului din Ucraina. Anterior timpul estimat pentru controale era de circa 48 de ore, însă după izbucnirea războiului din Ucraina a ajuns la 4-5 zile.

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!