Gazul e scump, moldovenii trec la reșouri! Cât costă încălzitoarele în magazinele din Chișinău

13 Oct. 2022, 11:40
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
13 Oct. 2022, 11:40 // Au Bani //  MD Bani

Vremea se răcește, iar moldovenii sunt în căutarea metodelor alternative pentru a se încălzi, în contextul tarifului la gaz. Astfel, până a începe sezonul de încălzire, sau până a porni cazanele pe gaz, tot mai mulți aleg să-și cumpere reșouri electrice, sau șemineuri, aeroterme, convectoare sau încălzitoare infraroșii, etc.

În acest context, Bani.md a analizat prețurile pentru reșouri. Iată tehnica care te poate încălzi în această perioadă și cât costă.

Cele mai ieftine opțiuni sunt încălzitoarele cu ventilator, cunoscute și sub numele de reșouri electrice. Prețul pentru un astfel de încălzitor începe de la 339 de lei și pot ajunge pot depăși prețul de 1.000 de lei. O altă opțiune budget sunt și aerotermele, prețul variază între 489 de lei și 34.699 de lei.

Unii mai optează și pentru încălzitoare infraroșii, prețul unui încălzitor din această gamă începe de la 249 de lei și ajunge până la 3.899 lei.

O altă metodă pentru a aduce căldura în casă pot fi perdele de aer, prețul lor variază de la 1.269 și pot ajunge până la 2.000 de lei.

Să nu uităm și de convectoare. Prețul unui astfel de încălzitor începe de la 900 de lei și ajunge până la 3.800 lei în funcție de model și producător.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

10 Sept. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Sept. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) a sancționat compania de creditare nebancară O.C.N. „Flex Financial” S.R.L. cu o amendă de 1 442 912 lei, după ce în cadrul controalelor au fost depistate mai multe încălcări ale legislației.

Decizia a fost adoptată de Comitetul executiv al BNM la 26 august, iar amenda reprezintă 4,47% din veniturile operaționale ale companiei înregistrate în anul 2025.

Potrivit BNM, încălcările constatate vizează cerințele privind creditarea responsabilă, raportarea informațiilor către birourile istoriilor de credit, respectarea actelor normative interne, asigurarea transparenței activității, cerințele de raportare și regulile privind clasificarea creditelor.

Înființată în Moldova în octombrie 2022, Flex Financial a intrat efectiv pe piață în aprilie 2023, când și-a deschis primele puncte de lucru la Chișinău și Bălți. Compania este parte a unui grup financiar internațional axat pe creditele de consum, cu operațiuni în șase state europene: România, Bulgaria, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Spania și Moldova. Pe piața românească, grupul este cunoscut prin brandul FlexCredit, aceeași marcă fiind utilizată și în Moldova.