Girul deputaților pentru prima lectură a auditului Moldovagaz. Voronin: Aceasta o să se termine cu un pșâc

09 Dec. 2021, 15:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Dec. 2021, 15:41 // Actual //  bani.md

Deputații au votat în prima lectură proiectul de lege care prevede auditul public extern în domeniul gazelor naturale

Vor fi auditate investițiile și cheltuielile capitale în sectorul gazelor naturale. Este un sector important pentru Republica Moldova unde cetățenii plătesc facturile. Entitățile auditate vor asigura prezentarea informațiilor auditorilor. Termenul limită de prezentare a auditului este 31 octombrie 2022”, a declarat deputatul Radu Marian, unul dintre autorii proiectului de lege.

Deputatul Vladimir Voronin s-a arătat sceptic de realizarea auditului, în condițiile în care în acționariatul companiei Moldovagaz este Gazprom și Transnistria, care nu o să vrea să prezinte informațiile solicitate. „Dacă rușii o să zică poșli (plecați n.r) de aicea, atunci o să se facă doar un aspect al acestui audit. Toată aceasta se va termina cu un pșâc (fâs n.r)”, a punctat deputatul comunist.

În baza acestei legi speciale, Curtea de Conturi va efectua un auditul conformității cheltuielilor și investițiilor capitale la societățile comerciale din domeniul gazelor naturale. Entitățile auditate, indiferent de tipul de proprietate și forma organizatorico-juridică, indiferent dacă statul are participație majoritară sau nu în cadrul acestora, vor asigura prezentarea informațiilor, datelor și documentelor necesare în formatul și termenul solicitat de Curtea de Conturi”, susține deputatul Radu Marian.

Auditul Curții de Conturi nu exclude auditul unei companii externe a datoriei Moldovagaz, detaliu convenit la Moscova la semnarea contractului de livrare a gazului la 30 octombrie.

La sfârșitul lunii octombrie, secretarul de presă al Gazprom, Serghei Cuprianov spunea că datoria Moldovagaz față de concernul rus este de 403 mil. USD, dar cu tot cu penalități se ridică la 709 mil. USD.

La 30 octombrie după ce Moldovagaz a semnat contractul de livrare a gazelor cu Gazprom a fost semnat și un protocol. În document nu se regăsește suma datoriei pe care urmează să o ramburseze compania moldovenească. Aceasta urmează a fi stabilită după efectuarea auditului.

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu declara după semnarea contractului de livrarea gazului că pe parcursul a 30 de ani în care s-au semnat protocoale nu a fost rezolvată problema acestor datorii. Unele dintre ele sunt încă din anul 1994. ”Este important să fie stabilită suma acestor creanțe după care în 5 ani să se găsească soluții de reeșalonare”.

Realitatea Live

04 Ian. 2026, 14:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Ian. 2026, 14:11 // Actual //  Ursu Victor

China și Statele Unite sunt cei mai mari cumpărători ai petrolului exportat de Venezuela în anul 2024, potrivit datelor publicate de World Visualized. În total, exporturile de țiței ale Venezuelei se ridică la aproximativ 772.000 de barili pe zi, în pofida sancțiunilor internaționale și a infrastructurii energetice degradate.

Pe primul loc se află China, care importă în medie 351.000 de barili pe zi, reprezentând aproape jumătate din totalul exporturilor venezuelene. O mare parte din aceste livrări sunt utilizate pentru rambursarea datoriilor istorice ale Caracasului față de Beijing.

Statele Unite ale Americii ocupă locul al doilea, cu 222.000 de barili pe zi, importurile fiind reluate parțial după relaxarea temporară a unor sancțiuni, în special pentru rafinăriile americane capabile să proceseze petrol greu.

Pe locul al treilea se situează Europa, cu aproximativ 75.000 de barili pe zi, urmată de India – 63.000 de barili pe zi. Cuba importă circa 32.000 de barili pe zi, în baza acordurilor energetice bilaterale, iar alți cumpărători mai mici cumulează aproximativ 29.000 de barili pe zi.

Deși Venezuela deține cele mai mari rezerve de petrol din lume, nivelul exporturilor rămâne mult sub potențialul maxim, din cauza sancțiunilor, lipsei investițiilor și infrastructurii învechite. Dependența de un număr restrâns de cumpărători face ca econo