Nu democrația, ci petrolul. Miza reală a lui Trump pentru Venezuela

04 Ian. 2026, 10:09
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Ian. 2026, 10:09 // Actual //  Ursu Victor

Venezuela deține cele mai mari rezerve de petrol din lume, cu 303 miliarde de barili, de cinci ori mai multe decât SUA. Rezervele sunt în Centura Orinoco, dar exploatarea este dificilă și scumpă. PDVSA, compania de stat, confruntată cu probleme de infrastructură și sancțiuni. Exporturile de petrol brut ale țării au fost de doar 4,05 miliarde dolari în 2023.

Venezuela deţine cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume, de peste cinci ori mai mari decât cele ale Statelor Unite, scrie Aljazeera.

Cu o rezervă estimată la 303 miliarde de barili (Bbbl), în anul 2023, Venezuela deţine cele mai mari rezerve cunoscute de petrol.
Arabia Saudită ocupă locul al doilea cu 267,2 Bbbl, urmată de Iran cu 208,6 Bbbl şi Canada cu 163,6 Bbbl. Împreună, aceste patru ţări deţin mai mult de jumătate din rezervele mondiale de petrol.

În comparaţie, Statele Unite deţin aproximativ 55 Bbbl, ocupând locul nouă la nivel mondial. Acest lucru înseamnă că rezervele Venezuelei sunt de peste cinci ori mai mari decât cele ale SUA.

La nivel mondial, rezervele dovedite de petrol, care măsoară cantităţile de ţiţei care pot fi recuperate economic cu tehnologia actuală, totalizează aproximativ 1,73 trilioane de barili.
Rezervele de petrol ale Venezuelei sunt concentrate în principal în Centura Orinoco, o regiune vastă din partea de est a ţării, care se întinde pe aproximativ 55.000 de kilometri pătraţi.

Centura Orinoco conţine ţiţei extra-greu, care este foarte vâscos şi dens, ceea ce îl face mult mai greu şi mai scump de extras decât ţiţeiul convenţional. Producerea de petrol din această regiune necesită tehnici avansate, cum ar fi injectarea de abur şi amestecarea cu ţiţeiuri mai uşoare pentru a-l face comercializabil.
Producţia de petrol a ţării este dominată de PDVSA (Petroleos de Venezuela, SA), compania petrolieră de stat, care controlează majoritatea operaţiunilor din Centura Orinoco. PDVSA s-a confruntat de-a lungul timpului cu numeroase provocări, printre care infrastructura învechită, investiţiile insuficiente, gestionarea defectuoasă şi efectele sancţiunilor internaţionale, toate acestea limitând capacitatea Venezuelei de a exploata pe deplin rezervele sale vaste.
Venezuela are unele dintre cele mai ieftine preţuri la benzină din lume, datorită subvenţiilor guvernamentale extinse. În septembrie 2025, preţul benzinei de 95 era de 0,84 bolivari venezueleni pe litru, ceea ce reprezintă aproximativ 0,04 dolari pe litru. Acesta este doar puţin mai scump decât în Libia şi Iran, alte două mari ţări producătoare de petrol, unde benzina costă aproximativ 0,03 dolari pe litru. Pentru comparaţie, preţul mediu al benzinei în întreaga lume este de 1,29 dolari pe litru.

Conform datelor Observatorului Complexităţii Economice (OEC), Venezuela a exportat petrol brut în valoare de doar 4,05 miliarde de dolari în 2023. Această sumă este cu mult inferioară celor înregistrate de alţi exportatori importanţi, precum Arabia Saudită (181 miliarde de dolari), Statele Unite (125 miliarde de dolari) şi Rusia (122 miliarde de dolari).

Pe lângă ţiţei, Venezuela exportă volume mai mici de produse petroliere rafinate, precum benzină şi motorină, dar acestea rămân limitate în comparaţie cu potenţialul său, din cauza infrastructurii învechite a rafinăriilor, a provocărilor tehnice şi a sancţiunilor.

05 Sept. 2026, 10:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 10:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.