Guțul, darnică în promisiuni: Vom construi un aeroport și vom restabili exportul de produse agricole în Rusia

25 Iul. 2023, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Iul. 2023, 11:29 // Actual //  bani.md

Autonomia găgăuză intenționează să restabilească exportul de produse agricole în Rusia, potrivit declarației bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul

„Sarcina principală este refacerea vechilor și construirea de noi întreprinderi de prelucrare a produselor agricole, restabilirea exportului cu fructe, legume, conserve și vinuri din autonomia găgăuză către Rusia, deschiderea unei reprezentanțe a Găgăuziei la Moscova”, a spus guvernatorul autonomiei, Evghenia Guțul.

Până în 2025, Găgăuzia planifică să construiască un aeroport pentru comunicații aeriene între Est și Vest.

De asemenea, Guțul dorește să atragă investiții de 500 de milioane de euro în regiune și să creeze 7.000 de locuri de muncă.

Ultimele date ale Biroului Național de Statistică relevă că ponderea exporturilor de mărfuri și produse în Federația Rusă a fost de 3,9% în 5 luni ale anului și s-au comprimat cu 27,7%.

Cea mai mare parte a exportatorilor moldoveni s-au reorientat pe piața din vest urmare a embargourilor sistematice aplicate produselor moldovenești. Or, Republica Moldova exportat în mare parte fructe proaspete pe piața rusească. Însă urmare a războiului din Ucraina costurile de transport s-au majorat până la aproape 20 de mii de dolari pentru un camion.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

17 Feb. 2026, 10:36
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Feb. 2026, 10:36 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un număr de 102 proiecte au fost depuse în cadrul ediției a III-a a Programului Național „Servicii de creșe publice – Părinți angajați, copii la creșe”, anunță Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Cererile de finanțare au fost recepționate prin Sistemul informațional pentru proiectele de dezvoltare regională și locală în perioada 15 ianuarie – 14 februarie 2026. Valoarea totală solicitată din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) depășește 298,2 milioane de lei.

Potrivit MIDR, în următoarele 45 de zile Comisia de evaluare va examina proiectele în baza criteriilor stabilite, inclusiv indicatori de buget, rezultate și impact. Proiectele selectate vor fi incluse în Documentul Unic de Program și vor deveni eligibile pentru finanțare din FNDRL.

Finanțarea maximă poate ajunge până la 10 milioane de lei pentru fiecare proiect, în funcție de amploarea intervenției, iar autoritățile publice locale pot contribui suplimentar cu până la 15%.

Pentru acest apel, bugetul de stat a alocat 135,5 milioane de lei, iar proiectele aprobate urmează să fie implementate până la sfârșitul anului 2026.

Lista proiectelor arată un interes ridicat din partea administrațiilor locale din întreaga țară. Printre inițiative se regăsesc: crearea de noi grupe de creșă la IET nr. 9 „Mărțișor” din Drochia,
dezvoltarea serviciilor de creșă prin două grupe noi și o sală multifuncțională la Ialoveni, extinderea și modernizarea infrastructurii educaționale la grădinițe din municipiul.

Programul este implementat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, și are drept scop crearea de grupe noi de creșă, dotarea acestora și construcția de anexe pentru instituțiile de educație timpurie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!