Guvernul a aprobat unanim pachetul de hotărâri pentru pensionari. Ce urmează

08 Sept. 2021, 15:39
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Sept. 2021, 15:39 // Actual //  MD Bani

Cabinetul de miniștri a aprobat unanim miercuri, 8 septembrie curent, trei proiecte de hotărâri care vizează pensionarii și beneficiarii de alocații sociale din Republica Moldova. Prim-ministra Natalia Gavrilița a făcut o precizare în debutul ședinței Guvernului, explicând încă o dată despre inflație, scrie Realitatea.md.

„Stimați colegi, noi azi aprobăm un pachet de hotărâri care va duce la creșterea pensii și alocații. Trebuie să facem anumite clarificări, în contextul anumitor informații din mass-media vădit manipulatorii, că ajustarea pensiei la infație ține de indexarea pe care o vom face, la fel în luna octombrie, de 3,86%. Creșterea pensiilor e alt lucru pe care-l facem și care va duce la o putere reală de cumpărare”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a prezentat proiectul de lege cu privire la indexarea prestaţiilor de asigurări sociale şi a unor prestaţii sociale de stat; cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Legii privind sistemul public de pensii, dar și pentru modificarea anexei nr. 5 la Regulamentul privind modalitatea de calculare a pensiilor și modalitatea de confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiilor.

Realitatea Live

13 Mart. 2026, 18:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
13 Mart. 2026, 18:32 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Mai multe companii aeriene din Europa și Asia au început deja să majoreze prețurile biletelor de avion sau să introducă suprataxe pentru combustibil, după ce costul kerosenului a crescut puternic pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. În medie, scumpirile anunțate sunt de 10–15%, potrivit analizelor din industria aviației.

Creșterea tarifelor vine după ce prețul combustibilului pentru avioane a urcat brusc, de la aproximativ 85–90 de dolari pe baril la 150–200 de dolari, în doar câteva zile, ca urmare a tensiunilor geopolitice și a creșterii prețului petrolului.

Mai multe companii au confirmat deja majorări. Transportatori precum Qantas, SAS și Air New Zealand au anunțat ajustări de tarife, iar alte companii introduc suprataxe pentru combustibil sau modifică programele de zbor pentru a face față costurilor mai mari.

Unele exemple sunt deja concrete: grupul Air France-KLM a adăugat aproximativ 50 de euro la biletele dus-întors pentru zborurile lung-curier, iar mai multe companii din Asia au introdus taxe suplimentare sau au crescut prețurile biletelor pentru a compensa scumpirea carburantului.

În același timp, industria aviației se confruntă și cu alte probleme generate de conflict, inclusiv ocolirea unor rute aeriene din Orientul Mijlociu, ceea ce duce la zboruri mai lungi și costuri operaționale mai mari.

Experții avertizează că, dacă prețurile combustibilului rămân ridicate, scumpirile la biletele de avion ar putea continua în lunile următoare, iar unele companii ar putea reduce numărul de zboruri pentru a limita pierderile.