Guvernul nu susține eliminarea plafoanelor la tranzacțiile în numerar, potrivit avizului care va fi examinat în ședința Executivului din 25 februarie, în contextul unui proiect de lege depus de un grup de deputați.
Parlamentarii propun abrogarea integrală a Legii privind efectuarea decontărilor în numerar și modificarea unor acte normative conexe, inclusiv Legea privind antreprenoriatul, Codul fiscal și Codul contravențional. Autorii susțin că legea adoptată în 2024 ar conține „prevederi excesiv de restrictive” și ar fi impus limite mai dure decât cele aplicate la nivel european. Astfel, tranzacțiile între persoane fizice sunt limitate la 100 000 de lei per operațiune, iar pentru vânzarea-cumpărarea bunurilor imobile și a mijloacelor de transport plafonul este de 200 000 de lei. În cazul achizițiilor de produse agricole de la persoane fizice, predării deșeurilor sau altor domenii considerate cu risc fiscal ridicat, sunt stabilite limite distincte pentru plățile în numerar. Deputații susțin însă că aceste limite afectează atât cetățenii, cât și mediul de afaceri.
Pe de altă parte, Executivul explică în aviz că aceste măsuri au fost adoptate pentru „instituirea unui cadru normativ care să reglementeze normele de efectuare a tranzacțiilor în numerar” și pentru a diminua riscurile de utilizare a numerarului în scopuri ilegale. În document se arată că stabilirea limitelor „reduce posibilitatea utilizării persoanelor fizice fictive și a documentelor neautentice pentru generarea de cheltuieli fictive”, „diminuează riscul de majorare artificială a cheltuielilor deductibile și de subdeclarare a veniturilor” și „limitează utilizarea tranzacțiilor în numerar ca mecanism de introducere în economia formală a fondurilor cu proveniență ilicită”.
Guvernul avertizează că abrogarea legii ar putea afecta coerența cadrului național de prevenire și combatere a spălării banilor și ar genera mai multe riscuri, printre care creșterea economiei tenebre, reducerea trasabilității tranzacțiilor și sporirea riscului de spălare a banilor și finanțare a terorismului.
În plus, Executivul amintește că Republica Moldova și-a asumat prin Programul național de aderare la Uniunea Europeană pentru perioada 2025–2029 transpunerea noilor acte europene în domeniul prevenirii spălării banilor până în decembrie 2026.
În final, Guvernul precizează că Ministerul Finanțelor a inițiat deja un proces de analiză a eventualelor dificultăți în aplicarea Legii din 2024 și elaborează un proiect de amendare a acesteia pentru a-i spori claritatea și eficiența, însă concluzia este fermă: „Având în vedere cele expuse, precum și riscurile prenotate, inițiativa în cauză nu poate fi susținută”.



