Harta exporturilor moldovenești de vin. Patru țări țin jumătate din volumele trimise peste graniţă

05 Feb. 2022, 10:31
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Feb. 2022, 10:31 // Actual //  bani.md

Producătorii de vin din Republica Moldova au exportat anul trecut vinuri în sumă de 3 miliarde de lei, cu 10% mai mult față de anul 2020, potrivit datelor Biroului Național al Viei și Vinului.

Producătorii moldoveni și-au livrat producția vinicolă în 71 de state. Astfel, în 2021 companiile moldovenești au livrat 49 milioane de litri de vin îmbuteliat în sumă 1,7 miliarde de lei.

Cea mai mare cantitate de vin îmbuteliat a fost trimisă în patru țări, care dețin 55% din totalul livrărilor. Este vorba de Federația Rusă – 16,2% (+29,5%), România – 15,7% (+5,3%), Polonia 11,4% (+2,5%) și Cehia – 11,3% (+7%).

Totodată, în China deține 6,2% din exporturi, Belarus – 5,8%, Ucraina – 5,1%, iar Kazahstan – 3,8%.

Din punct de vedere valoric, România a fost lider în anul 2021 cu o creștere de 31,3%. Rusia (+48,7%), Polonia (+8%), Republica Cehă (+14,8%), China (-10,8%), Ucraina (-2,6%).

Valoarea vinurilor exportate în Belarus s-a redus cu 19,2% și Kazahstan (-5,2%).

Vinurile exportate în vrac au constituit 67 mil. litri, cu 19 mil. litri (22,2%) mai puțin decât în 2020. În casările au însumat  707 milioane de lei, cu 86,4 milioane de lei (10,9%) mai puțin decât în anul precedent. În primele 10 țări din topul importatorilor de vinuri moldovenești au fost asigurate 97,2% din aceste livrări. În mod tradițional, jumătate din vinul în vrac a fost livrat în Belarus, în scădere cu 10,9% a volumelor. Acesta este urmată de Georgia/Abhazia (-20,6%), Regatul Unit (+18,7%), România (-59,9%), Republica Cehă (-36,9%) și Ucraina (+100,7%).

Anul trecut, 4,4 milioane de litri de băuturi tari au fost exportate de producătorii din Republica Moldova. Iar volumul exporturilor de produse îmbuteliate a ajuns la 1,7 milioane de litri. Valoarea acestei producții este de 487,6 milioane de lei, cu 75,6 milioane de lei mai mult decât în anul precedent.

Primele 10 piețe de desfacere pentru divinurile și rachiurile moldovenești în termeni reali sunt Belarus – 46,7% (livrările au crescut cu 58,5% față de anul precedent), Rusia – 14,6% (+104%), Ucraina – 12,5% (39,2%), Estonia – 5,5% (-13,1%), Georgia – 4% (+32,7%), România – 2,6% (-27,6%), Israel – 2,2% (+4%), China – 1,9% (+22,3%), Germania – 1,8% (+43,7%) și Afganistan – 1,2% (+1437%). Veniturile obținute din vânzările peste hotare a divinurilor și rachiului moldovenești s-au ridicat la 296 de milioane de lei.

Totodată, în vrac, au fost exportate 2,7 milioane de litri de distilate (+450,1 milioane de litri sau +20,1%), în valoare de 191,6 milioane de lei (-1,9 milioane de lei sau -1%). Acestea sunt solicitate doar în cinci țări – Belarus, Ucraina, Franța, Lituania și Georgia. Jumătate din cantitatea exportată a fost destinată fabricilor din Belarus (51,8%), iar din punct de vedere valoric reprezintă deja 72%.

Realitatea Live

18 Feb. 2026, 07:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
18 Feb. 2026, 07:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Guvernul încasează anual aproximativ 4.000 de lei de la fiecare șofer pentru infrastructura rutieră, însă doar jumătate din această sumă ajunge efectiv în fondul rutier, iar restul banilor sunt redirecționați către alte cheltuieli bugetare. Practica se menține încă din 2015, a declarat economistul Veaceslav Ioniță într-un interviu din cadrul emisiunii „Contrasens” a publicației ZIUA.

Potrivit expertului, situația echivalează, în esență, cu o deturnare a banilor destinați drumurilor. „Dacă șoferii plătesc taxe pentru drumuri, iar guvernul folosește acești bani în alte scopuri, vorbim despre o lipsă gravă de respect față de destinația acestor fonduri”, a subliniat Ioniță, care a menționat că de aproape zece ani sumele achitate pentru infrastructura rutieră nu ajung integral la drumuri.

Economistul explică faptul că pentru menținerea rețelei rutiere într-o stare bună ar fi necesară alocarea anuală a circa 1% din PIB pentru întreținere, ceea ce în acest an ar însemna aproximativ 3,5 miliarde de lei, plus încă 1% din PIB pentru dezvoltare și construcția de drumuri noi. În realitate, pentru întreținere se alocă sub 2 miliarde de lei, iar din această sumă autoritățile încearcă să finanțeze și investiții, ceea ce face inevitabilă degradarea infrastructurii.

Datele oficiale arată că anual sunt construiți aproximativ 15 kilometri de drumuri noi și reparați circa 300–400 de kilometri, însă în același timp se degradează alte câteva sute de kilometri de trasee vechi. În trecut au existat ani în care lungimea totală a drumurilor chiar scădea, deoarece unele tronsoane deveneau impracticabile și erau radiate din evidență.
Republica Moldova dispune de aproximativ 3.000 km de drumuri naționale și 7.000 km de drumuri locale, la care se adaugă circa 15.000 km de străzi locale și aproximativ 40.000 km de drumuri neamenajate, în special în mediul rural. În același timp, municipiul Chișinău administrează una dintre cele mai extinse rețele de drumuri și străzi din țară, comparabilă cu cea gestionată la nivel central, însă din aproximativ 700 de milioane de lei alocate anual pentru drumuri capitala primește doar circa 200 de milioane de lei, suma fiind repartizată pe cap de locuitor.

În aceste condiții, Primăria Chișinău este nevoită să redirecționeze bani din alte domenii către infrastructura rutieră. Ioniță a amintit că majorarea tarifului la transportul public a avut drept scop reducerea subvențiilor, care altfel ar fi ajuns la aproape un miliard de lei anual. Costurile proiectelor rutiere rămân ridicate, iar lărgirea străzii Albișoara, de exemplu, a costat aproximativ 120 de milioane de lei.

Potrivit economistului, singura perioadă în care finanțarea drumurilor a fost relativ adecvată a fost în anii 2013–2014, când circa 80% din banii colectați de la șoferi au fost direcționați către infrastructura rutieră, conform legii adoptate în 2012.

În concluzie, din cei 35 de ani de independență, drumurile din Republica Moldova au beneficiat de finanțare aproape completă doar doi ani, restul perioadei fiind marcată de subfinanțare cronică și degradare continuă a infrastructurii.