Iarnă cu facturi fierbinți! BNM vede o explozie a tarifelor cu aproape 16%

13 Aug. 2026, 15:06
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
13 Aug. 2026, 15:06 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Prețurile reglementate ar putea deveni unul dintre principalii factori care vor alimenta inflația în ultimele luni ale anului. Cumulativ, tarifele la utilități sun estimate că vor ajunge la 15,8% în trimestrul IV 2026, arată datele Băncii Nați0nale a Moldovei.

Potrivit Raportului asupra inflației din august, prețurile reglementate ar urma să crească anual cu 12,1% în trimestrul III și cu 15,8% în trimestrul IV 2026. În primele două trimestre ale anului 2027, ritmul scumpirilor este prognozat la 13,1% și, respectiv, 12,1%.

Pentru întregul an 2026, BNM estimează o creștere medie a prețurilor reglementate de 9,4%. În 2027, avansul mediu ar urma să constituie 8%.

Banca centrală ia în calcul mai multe ajustări tarifare. Printre acestea se numără eventualele modificări ale prețurilor la gazele naturale, precum și revizuirea tarifelor pentru alimentarea cu apă, canalizare, transport și alte servicii publice.

În luna iulie, Energocom a solicitat majorarea prețului reglementat al gazelor naturale de la 14,42 lei la 20,93 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus, ceea ce ar însemna o creștere de 45,15%. Ulterior, ANRE a publicat un proiect care prevedea o majorare de aproximativ 40,78%.

Totodată, autoritatea de reglementare a primit solicitări cu privire la  revizuirea tarifelor la apă și canalizare în Chișinău, Orhei, Edineț și Soroca. La Ungheni, noile tarife au intrat în vigoare în luna iulie, iar la Cahul costul serviciilor de colectare și depozitare a deșeurilor a crescut cu 43,48%.

Presiunile tarifare au început să se manifeste încă în trimestrul II. Din 1 mai, costul unei călătorii cu transportul public din Chișinău a fost majorat de la 6 la 7 lei, iar serviciile funerare din Capitală s-au scumpit cu 45,93%.

BNM avertizează că evoluția prețurilor reglementate este însoțită de incertitudini, însă momentul și amploarea ajustărilor depind de costurile furnizorilor, deciziile autorităților și eventualele obiective sociale sau politice urmărite de Guvern.

După vârful prognozat pentru sfârșitul anului 2026, ritmul scumpirii serviciilor reglementate ar urma să încetinească până la 6,2% în trimestrul III 2027 și la 1,5% în trimestrul IV.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

27 Sept. 2026, 09:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Sept. 2026, 09:49 // Actual //  bani.md

O casă de vacanță cumpărată cu 80.000 de euro în Sicilia s-a transformat într-o investiție de aproximativ 300.000 de euro, după ce proprietarii au fost nevoiți să suporte costuri uriașe pentru autorizații, lucrări structurale și renovare.

Este povestea unui cuplu german, Raphael, de 32 de ani, și Luisa, de 33 de ani, care au cumpărat în 2022 o proprietate în localitatea Tre Fontane, în sudul Siciliei, la doar aproximativ 150 de metri de mare. Casa era suficient de mare pentru a găzdui până la zece persoane și părea, la prima vedere, o oportunitate excelentă.

Potrivit Il Messaggero, cei doi au aflat însă rapid că locuința venea cu o problemă majoră: fusese construită ilegal. Imobilul se află într-o zonă de coastă supusă unor reguli urbanistice și de protecție a peisajului foarte stricte.

Casa putea fi renovată, dar nu extinsă, iar orice intervenție structurală necesita autorizații. În plus, finanțarea a fost dificilă. Cel puțin zece bănci italiene ar fi refuzat să acorde un credit ipotecar, în principal pentru că proprietarii locuiau și lucrau în Germania, iar imobilul era neterminat.

În cele din urmă, cuplul a contractat două împrumuturi personale în Germania, în valoare totală de 109.000 de euro, pentru a acoperi achiziția și cheltuielile inițiale.

Costurile mari au apărut însă odată cu lucrările. Apropierea de mare afectase grav betonul și armăturile metalice, ceea ce a impus intervenții serioase asupra structurii de rezistență.

Procedura de autorizare a durat aproape doi ani, iar până la sfârșitul lui 2024 costurile pentru renovare, finisaje și instalații au fost estimate la încă 210.000 de euro.

Din această sumă, circa 160.000 de euro au fost obținuți prin împrumuturi de la rude și cunoscuți, restul fiind acoperit din economii.

În total, proprietatea cumpărată cu 80.000 de euro a ajuns să reprezinte un proiect de circa 300.000 de euro.

Lucrările ar urma să fie finalizate până la sfârșitul anului 2026. Cuplul intenționează să folosească locuința atât pentru vacanțe, cât și pentru închiriere turistică.

Cei doi estimează că ar putea cere aproximativ 250 de euro pe noapte, la un grad de ocupare de 35%, ceea ce ar aduce venituri anuale de circa 30.000 de euro.

În pofida costurilor și a birocrației, mesajul lor pentru cei care visează la o casă de vacanță în străinătate rămâne simplu: „Fiți curajoși”. Experiența arată însă că o proprietate aparent ieftină poate ascunde cheltuieli de câteva ori mai mari decât prețul de cumpărare.