Iarna e „asigurată”, factura nu! Energocom a cumpărat gaz, dar prețul rămâne un mister

13 Aug. 2026, 11:37
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Aug. 2026, 11:37 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom a contractat aproximativ 76% din volumul total de gaze naturale necesar pentru acoperirea consumului Republicii Moldova în anul gazier 2026–2027, care începe la 1 octombrie 2026 și se încheie la 30 septembrie 2027, anunță compania într-un comunicat de presă.

Traderul de  stat spune că a achiziționat deja integral cantitatea necesară pentru consumul prognozat în sezonul de încălzire, din octombrie 2026 până în martie 2027.

Pentru perioada rece au fost contractate 3,8 milioane MWh de gaze naturale. Volumele urmează să fie livrate treptat în lunile de iarnă, conform necesarului prognozat.

Procedura de achiziție a început în luna iulie. Până în prezent, Energocom a organizat 24 de runde de licitații, dintre care 23 s-au încheiat cu succes.

La licitații au participat 11 companii din România, Austria, Bulgaria, Luxemburg, Elveția, Malta, Germania și Grecia.

Potrivit Energocom, pentru monitorizarea transparenței și corectitudinii procesului au fost invitați reprezentanți ai Ministerului Energiei, Agenției Proprietății Publice, Cabinetului prim-ministrului, Serviciului de Informații și Securitate și ai societății civile.

În paralel, compania continuă achizițiile pentru constituirea stocurilor obligatorii de gaze până la 1 noiembrie 2026. Potrivit hotărârii privind pregătirea pentru sezonul rece 2026–2027, în depozite trebuie păstrat un volum echivalent cu 15% din consumul prognozat pentru întregul an gazier.

În cazul Energocom, obligația de stocare constituie aproximativ 134,5 milioane de metri cubi de gaze. O parte din cantitate a fost deja cumpărată, iar gazele vor fi depozitate în statele vecine care dispun de instalații de înmagazinare.

Contractele sunt încheiate din timp, prin produse de tip forward, însă prețul final al gazelor nu este fixat în momentul semnării.

Acesta va fi calculat ulterior, în baza unei formule raportate la indicele european TTF Front Month, publicat de Argus Media pentru luna care precedă livrarea. Astfel, costul efectiv va depinde de evoluția cotațiilor de pe piața europeană.

În prezent, consumatorii achită un tarif de 14,42 lei metru cub de gaz, însă Energocom a depus la ANRE o solicitare cu privire la majorarea tarifului la metan cu peste 40%, la 20,30 lei metrul cub de gaz. Operatorul și-a justificat solicitarea urmare a devierilor tarifare de 106 milioane de lei dar și a scumpirii gazului la bursele internaționale la circa 600 de euro mia de metri cubi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

12 Nov. 2026, 09:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
12 Nov. 2026, 09:31 // Actual //  Grîu Tatiana

Cotațiile petrolului au scăzut joi dimineață cu 1,2%, pe fondul așteptărilor că negocierile privind Ucraina și Iranul ar putea reduce riscurile pentru aprovizionarea cu țiței. Barilul de Brent a coborât cu 1,14 dolari, la 91,62 dolari, iar petrolul american West Texas Intermediate (WTI) s-a ieftinit cu 1,04 dolari, până la 85,49 dolari, potrivit Reuters.

Scăderea vine după ce ambele cotații au crescut miercuri. Cu o zi înainte, Brent și WTI atinseseră cele mai mici niveluri din ultimele două luni.

La Abu Dhabi, negocierile dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, s-au încheiat miercuri cu un acord privind un schimb de prizonieri. Principalele divergențe, inclusiv cele teritoriale, au rămas nerezolvate. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că speră la progrese concrete spre încheierea războiului până la sfârșitul anului.

În Orientul Mijlociu, investitorii urmăresc perspectiva unor discuții între Washington și Teheran, precum și evoluția transportului de petrol prin Strâmtoarea Ormuz. Potrivit lui Hiroyuki Kikukawa, strateg-șef la Nissan Securities Investment, perturbările de pe această rută limitează posibilitatea unei scăderi mai accentuate a cotațiilor.

Piața urmărește și semnalele privind creșterea ofertei. Producția OPEC+ a avansat în octombrie, în principal datorită extracției mai mari din Arabia Saudită. În Statele Unite, stocurile de țiței ar fi crescut cu aproximativ nouă milioane de barili în ultima săptămână, potrivit estimărilor preliminare ale American Petroleum Institute. Datele oficiale americane sunt așteptate joi.