Inflaţia din Turcia urcă la peste 73%, cel mai ridicat nivel din 1998 încoace

Rata anuală a inflaţiei în Turcia a sărit în luna mai la maximul ultimilor 24 de ani, de 73,5%, alimentată de războiul din Ucraina, de creşterea preţurilor la energie şi de prăbuşirea lirei – deşi valoarea a fost uşor mai mică decât se temeau economiştii, scrie Reuters.

Inflaţia a crescut puternic din toamna anului trecut, când lira s-a prăbuşit după ce banca centrală a lansat un ciclu de relaxare de 500 de puncte de bază dorit de preşedintele Tayyip Erdogan.

Cea mai recentă valoare a depăşit nivelul de 73,2% atins în 2002 şi este cea mai mare din octombrie 1998, când inflaţia anuală era de 76,6%, iar Turcia se lupta să pună capăt unui deceniu de inflaţie cronic ridicată. Cu toate acestea, prognoza consensuală era ca inflaţia anuală să crească la 76,55%.

Costurile pentru transporturi şi alimente au crescut cu 108% şi, respectiv, 92% în ultimul an, reflectând o criză economică tot mai profundă pentru turcii care se luptă să-şi permită bunuri de bază. Indicele preţurilor de producţie interne a urcat cu 8,76% de la o lună la alta în luna mai, pentru o creştere anuală de 132,16%.

Lira a slăbit cu 0,25% până la 16,5050 faţă de dolar, atingând cel mai slab nivel din decembrie. Moneda locală s-a prăbuşit cu 44% în 2021 şi cu încă 20% în acest an.

În ciuda celei mai mari rate anuale din cele două decenii de când Erdogan se află la putere, ministrul de finanţe Nureddin Nebati a declarat pe Twitter că valorile lunare ale inflaţiei au o tendinţă de scădere, ceea ce reprezintă un semn pozitiv.

Nebati a declarat anterior că inflaţia va scădea la o singură cifră la timp pentru alegerile de anul viitor, în cadrul unui program economic care acordă prioritate ratelor scăzute ale dobânzii, producţiei şi exporturilor ridicate şi unui excedent de cont curent.

Cu toate acestea, deficitul comercial a crescut cu 157% de la an la an în luna mai, ajungând la 10,7 miliarde de dolari, în principal din cauza importurilor de energie. Banca centrală preconizează o inflaţie de o singură cifră până la sfârşitul anului 2024.

Economiştii consideră că inflaţia va rămâne ridicată pentru restul anului 2022 şi va încheia anul la 63%, pe baza unei estimări mediane, în creştere de la 52% în sondajul de luna trecută.

#record #Turcia #inflație

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Irbit Motorcycle Plant (IMZ), singurul producător rus de motociclete grele cu ataș, a decis să mute producția în China, pe fondul unui declin de durată provocat de sancțiuni, probleme logistice și pierderea piețelor-cheie după declanșarea războiului la scară largă din Ucraina. Informația este relatată de publicația 7×7.

Potrivit sursei, încă din 2022 uzina transferase parțial asamblarea din regiunea Sverdlovsk în Kazahstan, încercând să ocolească sancțiunile occidentale și să mențină accesul la componente importate, care reprezentau peste 70% din motocicletele „Ural”. Măsura nu a fost însă suficientă pentru a opri pierderile.

Lovitura decisivă a venit în 2025, când administrația președintelui SUA Donald Trump a majorat la 25% taxele vamale pentru importurile din Kazahstan, făcând nerentabil exportul motocicletelor „Ural” pe piața americană — una dintre cele mai importante pentru companie.

În aceste condiții, conducerea IMZ a semnat un acord cu compania chineză Yingang. În 2026 a fost prezentat noul model Ural Neo 500, complet proiectat și produs în China. Motocicleta păstrează atașul emblematic al mărcii, dar diferă radical de modelele clasice „Ural” ca design și dotări. Lansarea pe piață este programată pentru mai–iunie 2026, la un preț estimat de 15.000 de dolari, față de aproximativ 20.000 de dolari pentru fostul model-fanion Ural Gear Up.

Relocarea producției a devenit inevitabilă după o serie de eșecuri. Sancțiunile din 2022 au întrerupt livrările unor componente esențiale — frâne Brembo, anvelope Heidenau, bujii NGK și rulmenți SKF. În paralel, „contra-sancțiunile” introduse de Vladimir Putin în 2022, inclusiv interdicția exportului unor produse precum motocicletele, precum și creșterea de patru ori a costurilor logistice, au afectat grav vânzările.

Până la război, 40% din vânzările IMZ mergeau către SUA, 30% către Europa și 25% către Asia. Mutarea temporară în Kazahstan a permis reluarea parțială a exporturilor, dar nu a rezolvat problemele structurale. Până în 2024, secția din Irbit ajunsese la doar doi asamblori, iar în 2025 a trecut exclusiv la producția de piese și servicii de garanție. Producția din Kazahstan, care ajunsese la 300 de motociclete pe lună, a fost subminată de noile tarife americane.

În 2016, uzina declara public că se mândrește cu rezistența față de „chinezificarea generală”. Astăzi, constată 7×7, IMZ este nevoită să urmeze același drum parcurs deja de numeroși producători auto ruși după 2022.