Inflația se domolește! A ajuns la 18%. Cel mai mult s-a scumpit întreținerea

11 Mai 2023, 10:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Mai 2023, 10:34 // Actual //  bani.md

Ritmurile inflaționiste se temperează. Scumpirile anuale au ajuns, în luna aprilie, la 18%. La produsele alimentare prețurile s-au majorat cu 16,4%, la mărfurile nealimentare cu 10,6% și la serviciile prestate populaţiei cu 33,2%, arată datele Biroului Național de Statistică.

Pe categorii, la produsele alimentare cel mai mult au crescut prețurile la zahăr – 42,3%, fructe – 34,8%, legume – 32% și pâine – 17,8%.

La categoria mărfuri nealimentare, cel mai mult s-au scumpit materialele de construcții – 13%, încălțăminte – 12% și confecții – 10%.

Serviciile comunal – locative au avut cea mai mare creștere – 82,7%, gaze naturale – 92,8%, încălzire centralizată – 68,3% și energie electrică – 46,3%.

În 2023, creșterea medie anuală a inflației va fi de 13,5%, în următorii doi ani – 5,5% și, respectiv, 5%. La sfârșitul anului, rata inflației în 2023-2026 va fi de 6%, 5,5% și, respectiv, 5%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

28 Mart. 2026, 10:52
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Mart. 2026, 10:52 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Profitul companiei feroviare de stat din Rusia, Căile Ferate Ruse (RZD), s-a prăbușit de 22 de ori în 2025, de la 50,7 miliarde de ruble la doar 2,2 miliarde, potrivit raportului financiar întocmit conform standardelor internaționale (IFRS).

În același timp, veniturile companiei au crescut cu 10,4%, ajungând la 3,6 trilioane de ruble, în pofida scăderii continue a transportului de marfă. Volumul acestuia a coborât la 1,1 miliarde de tone – cel mai redus nivel din ultimii 16 ani.

Pentru a evita intrarea pe pierdere, RZD a redus drastic cheltuielile. Programul investițional pentru 2025, care include construcții și achiziții de vagoane și locomotive, a fost diminuat cu 40%, până la 890 de miliarde de ruble, comparativ cu 1,5 trilioane în anul precedent. Chiar și așa, compania a acumulat datorii noi de aproximativ 800 de miliarde de ruble, iar datoria totală a ajuns la un nivel record de 3,8 trilioane de ruble.

În toamna anului trecut, RZD a solicitat Guvernului finanțare de urgență de 200 de miliarde de ruble din Fondul Național de Bunăstare, invocând creșterea costurilor cu dobânzile. Potrivit raportului, cheltuielile pentru deservirea datoriei s-au dublat, ajungând la 534,1 miliarde de ruble. Solicitarea a fost însă respinsă.

În aceste condiții, compania a trecut o parte dintre angajați la program redus și intenționează să reducă cu 15% personalul aparatului central începând cu 2026, adică aproximativ 6.000 de posturi, conform declarațiilor directorului general Oleg Belozerov. De asemenea, RZD planifică reduceri de costuri la combustibil și reparații, estimând economii de circa 74 de miliarde de ruble.

Pentru a-și echilibra situația financiară, Guvernul a cerut companiei să înceapă vânzarea unor active. Printre acestea se numără gara Riga din Moscova, depoul „Lihobory”, un sediu de pe strada Krasnaia Sosna și zgârie-norul Moscow Towers din centrul de afaceri „Moscova-City”. Totodată, RZD intenționează să vândă 49% din acțiunile companiei Federal Freight Company, estimând încasări de aproximativ 200 de miliarde de ruble.

În raport, compania precizează că lucrează la refinanțarea și optimizarea portofoliului de credite, extinderea liniilor de finanțare în băncile rusești și atragerea de surse alternative, inclusiv cu sprijin de stat, pentru a-și menține stabilitatea financiară.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!