Inspectoratul pentru Protecția Mediului rămâne fără șef. Bulmaga: „Nu mă regăsesc în garnitura ministrului”

17 Nov. 2025, 11:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
17 Nov. 2025, 11:57 // Actual //  Grîu Tatiana

Ion Bulmaga a anunțat astăzi, printr-o postare pe rețelele de socializare, că va fi eliberat din funcția de director al Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), în urma discuției cu actualul ministru al Mediului, Gheorghe Hajder. Demisia va fi efectivă din 26 noiembrie 2025.

„În urma discuției cu Ministrul Mediului mi s-a spus direct că nu mă regăsesc în garnitura de echipă a dânsului”, a declarat Bulmaga în mesajul său. (…) Atunci când am fost desemnat câștigător al concursului pentru funcția de șef al IPM, din start am spus că activitatea mea se va axa pe 3 direcții cum sunt toleranță zero față de corupție și protectionism, creșterea imaginii și a încrederii societății civile în instituție și dotarea acesteia în scopul eficientizării activității acestea. Consider că obiectivele stabilite au fost atinse cu succes, pentru mine cel mai importantă fiind aprecierea cetățenilor”, a precizat oficialul.

Bulmaga a amintit că, sub mandatul său, IPM a fost dotat cu 34 de automobile, 100 de laptop-uri, 15 drone cu termoviziune, body-camere, tablete și o barcă modernă, echipamentele fiind cele mai recente după cele din 2016.

În postare, șeful IPM a mulțumit echipei sale, miniștrilor cu care a colaborat și familiei, în special soției, pentru susținere și răbdare. „Schimbarea se face din teritoriu, nu din fotoliu și cabinete! Colegi, sunteți cei mai buni! Doamne ajută tuturor!”, a scris el.

Ion Bulmaga a fost numit director al IPM în iunie 2024.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

15 Feb. 2026, 11:07
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
15 Feb. 2026, 11:07 // Actual //  Ursu Victor

Marea Britanie și aliații europeni analizează opțiuni pentru acțiuni comune împotriva așa-numitei „flote din umbră” care transportă petrol rusesc, inclusiv scenarii de interceptare și capturare a unor petroliere, potrivit unor informații publicate de Bloomberg.

Subiectul a fost discutat în marja Conferinței de Securitate de la München, deschisă pe 13 februarie, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor apărării din Forța Expediționară Comună (Joint Expeditionary Force – JEF), coaliție nord-europeană condusă de Regatul Unit și activă în Marea Baltică și Atlanticul de Nord.

Potrivit surselor citate, șeful forțelor armate britanice, Richard Knighton, a prezentat mai multe opțiuni de acțiune privind navele asociate „flotei din umbră” a Rusiei, inclusiv operațiuni comune de capturare. O astfel de abordare ar putea extinde precedentele create de Statele Unite, care au interceptat anterior petroliere ce operau pe rute legate de Venezuela.

Un oficial familiarizat cu discuțiile a declarat că, în eventualitatea unei operațiuni conduse de Londra, Europa ar urma probabil să își coordoneze acțiunile cu SUA. Potrivit aceleiași surse, interceptările deja realizate au provocat îngrijorare la Moscova, iar reprezentanți ai Kremlinului ar fi cerut în mod privat Washingtonului să oprească astfel de acțiuni. Conform datelor citate, forțele americane au capturat deja cel puțin nouă petroliere asociate Rusiei.

Ministrul apărării al Estoniei, Hanno Pevkur, a declarat că reuniunea JEF s-a desfășurat într-o „atmosferă de înțelegere”, iar participanții au fost de acord că este nevoie de o abordare mai proactivă. „Statele care oferă pavilion navelor din flota din umbră trebuie să știe că alte țări pot lua anumite măsuri”, a spus oficialul estonian.

Totuși, ministrul de externe al Estoniei, Margus Tsahkna, a menționat că unele state membre rămân prudente din cauza temerilor privind o posibilă escaladare.

În ianuarie 2026, 14 țări europene au avertizat că intenționează să limiteze activitatea petrolierelor din „flota din umbră” în Marea Baltică și Marea Nordului. Potrivit unei declarații comune publicate de Ministerul Transporturilor din Regatul Unit, navele trebuie să opereze sub pavilion valid și să dețină documente care să confirme siguranța exploatării și asigurarea. În caz contrar, forțele militare ale statelor semnatare ar putea intercepta navele suspecte pentru inspecții.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!