Învață să dezvolți planuri de comunicare și advocacy pentru promovarea antreprenoriatului social. Se vor da și granturi

17 Feb. 2023, 12:33
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
17 Feb. 2023, 12:33 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Antreprenoriatul social are un aport deosebit la dezvoltarea economiei unei țări. O afacere socială rezolvă o problemă a societății și crește gradul de ocupare a persoanelor din grupurile defavorizate. În Republica Moldova, antreprenoriatul social se dezvoltă tot mai mult datorită suportului oferit de Uniunea Europeană. Unul dintre proiectele care contribuie la crearea unui ecosistem favorabil dezvoltării antreprenoriatului social este „Valorificarea potențialului organizațiilor societății civile de a promova și dezvolta antreprenoriatul social în Moldova”, proiect finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat de Suedia, în parteneriat cu Fundația Est-Europeană, Centrul Contact și Keystone Moldova.

Una dintre activitățile proiectului prevede consolidarea capacităților organizațiilor societății civile (OSC-urilor) locale interesate în dezvoltarea planurilor de comunicare și advocacy la nivel regional pentru promovarea anterprenoriatului social. În acest context, Keystone Moldova anunță despre organizarea a două ateliere de instruire, de câte două zile fiecare, în regiunile: Centru, Nord, Sud, UTAG și regiunea Transnistreană.

Scopul atelierelor de instruire este de a capacita reprezentanții OSC-urilor locale să dezvolte planuri de comunicare și advocacy la nivel regional.

La ateliere de instruire în dezvoltarea planurilor de comunicare și advocacy pentru promovarea antreprenoriatului social la nivel local sunt invitați să participe membrii și angajații organizațiilor societății civile, a organizațiilor neguvernamentale – persoane juridice stabilite și înregistrate în Republica Moldova. De asemenea, sunt așteptate și organizațiile nonprofit care activează la nivel local (asociații obștești, fundații, organizații comunitare, instituții necomerciale). La programul de instruire pot participa câte 2 membri din fiecare OSC.

În cadrul atelierelor de instruire participanții vor fi familiarizați cu necesitățile proiectului, cu atitudinile, comportamentele și cunoștințele publicului larg în domeniul antreprenoriatului social și altor grupuri țintă și cu Strategia de comunicare pentru schimbarea comportamentelor, atitudinilor și cunoștințelor în domeniul antreprenoriatului social, în baza căreia vor fi realizate campanii regionale de comunicare (de către OSC-urile selectate ulterior). De asemenea, vor fi instruiți în domeniul elaborării și implementării campaniilor și planurilor de comunicare și advocacy.

După desfășurarea atelierelor va fi lansat un concurs de granturi de către Fundația Est-Europeană din sursele Uniunii Europene la care vor putea participa doar OSC-urile instruite. Ulterior, cinci propuneri de proiect vor fi sub-grantate, câte una în fiecare regiune.  Granturile vor fi oferite pentru proiecte de comunicare/media, care vor avea ca scop implementarea campaniilor de advocacy și comunicare pentru schimbarea atitudinilor, comportamentelor și cunoștințelor oamenilor din regiune față de antreprenoriatul social.

Dacă sunteți interesați de atelierele de instruire în dezvoltarea planurilor de comunicare și advocacy pentru promovarea antreprenoriatului social la nivel local completează FORMULARUL DE APLICARE la concurs și expediați-l la adresa de email: limalcoci@khs.org, până pe data de 28 februarie 2023.

Atelierele de instruire sunt organizate în cadrul proiectului „Valorificăm potențialul societății civile pentru promovarea și dezvoltarea antreprenoriatul social în Republica Moldova”, implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul Contact și Keystone Moldova. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de Suedia. Proiectul contribuie la crearea unui ecosistem favorabil dezvoltării antreprenoriatului social în Republica Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

04 Nov. 2026, 11:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 11:24 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova se numără printre țările cu cel mai scăzut nivel de încredere în știință din lume și ocupă locul 134 din 140 de state analizate. Doar 10,4% dintre moldoveni declară că au foarte multă încredere în știință, de aproape șapte ori mai puțin decât în Spania, liderul clasamentului, unde indicatorul ajunge la 67,9%. Datele sunt prezentate de Visual Capitalist, în baza studiului internațional Wellcome Global Monitor 2026, realizat pe un eșantion de peste 140.000 de persoane.

Potrivit cercetării, Republica Moldova se află în grupul ultimelor zece state din lume în ceea ce privește ponderea persoanelor care declară un nivel ridicat de încredere în știință. Țara noastră este devansată inclusiv de state precum Gambia, unde indicatorul este de 12,2%, Mauritius – 11,7% și Albania – 10,8%.

Sub Republica Moldova se situează doar șase țări: Jamaica, cu 10,2%, Pakistan – 9,3%, Georgia și Somalia – câte 9,1%, Macedonia de Nord – 8,2% și Togo – 5,8%. Ultima înregistrează cel mai redus nivel din întregul clasament.

La polul opus se află Spania, unde 67,9% dintre respondenți afirmă că au foarte multă încredere în știință, urmată de Finlanda, cu 65,9%. Surprinzător, Uzbekistanul ocupă poziția a treia, cu 63,8%, iar Tadjikistanul se situează pe locul patru, cu 60,7%, depășind economii dezvoltate precum Statele Unite, Marea Britanie și Franța.

Germania completează primele cinci poziții, cu 59,7%, fiind urmată de Belgia – 59,3%, Norvegia – 58,6%, Canada – 54,3%, Islanda – 53,8% și Suedia – 53,5%.

Statele Unite ocupă abia locul 13, cu 52,5%, Marea Britanie se situează pe poziția a 14-a, cu 51,2%, iar Franța pe locul 16, cu 50,2%.

Cercetarea arată că nivelul de dezvoltare economică și performanța sistemului educațional nu explică întotdeauna gradul de încredere în știință. De exemplu, Uzbekistanul și Tadjikistanul depășesc numeroase state occidentale cu instituții de cercetare consacrate și investiții importante în educație.

Autorii studiului nu au identificat dovezi convingătoare ale unei legături constante între nivelul cunoștințelor științifice și încrederea populației în știință. De asemenea, nu a fost stabilită o corelație clară, la nivelul statelor, între acest indicator și cheltuielile guvernamentale pentru educație.

O altă constatare importantă este că încrederea în știință a scăzut la nivel mondial în ultimii cinci ani. Dacă în 2020 aproximativ 80% dintre respondenți declarau că au o anumită încredere sau foarte multă încredere în știință, în 2025 ponderea a coborât la 72%, ceea ce reprezintă o diminuare cu opt puncte procentuale.

Experții atrag atenția că neîncrederea poate fi alimentată de dezinformare, polarizare politică, inegalități sociale și lipsa de credibilitate a instituțiilor publice.

Studiul Wellcome Global Monitor 2026 are la bază sondaje realizate în anul 2025 în 140 de țări, în rândul persoanelor cu vârste de cel puțin 15 ani.