Jaf de zeci de milioane de euro în bijuterii. A fost atacat faimosul magazin Bvlgari din Paris

08 Sept. 2021, 14:13
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Sept. 2021, 14:13 // Actual //  MD Bani

O bandă de hoți a forțat intrarea în magazinul Bvlgari din Place Vendôme din Paris. Hoții au furat bijuterii în valoare de aproximativ 10 milioane de euro. Poliția a reacționat rapid, urmărind infractorii, iar doi dintre ei au fost prinși, scrie TheGuardian.

Mai ceva ca în filme

Bărbații în costume elegante au furat bijuteriile marți, cu puțin timp înainte de ora prânzului, din magazinul recent reamenajat din Place Vendôme, în inima Parisului, unde se află hotelul Ritz. Patru dintre complici au fugit pe scutere, în timp ce ceilalți trei au fugit cu un BMW gri. Ultimii trei, au fost nevoiți să fugă pe jos, în timp ce poliția a tras focuri de armă asupra mașinii, în proximitatea centrului comercial Les Halles, aflat la mai puțin de 2 kilometri.

„Reacție rapidă a poliției pariziene după un jaf la o bijuterie din Place Vendôme. Doi suspecți în custodie”, a precizat poliția din Paris pe Twitter. O urmărire a celorlalți suspecți era în curs de derulare.

Care e valoare bijuteriilor furate?

Potrivit unei surse apropiate anchetei, hoții au furat bijuterii în valoare de 10 milioane de euro de la Bvlgari, faimosul magazin de bijuterii italian care face parte din gigantul francez de lux LVMH.

În ultimele luni, jafurile violente au vizat din ce în ce mai mult magazinele de bijuterii din Paris, iar infracționalitatea și securitatea sunt așteptate să se afle pe primul loc în topul preocupărilor alegătorilor în alegerile prezidențiale din 2022.

Realitatea Live

09 Mart. 2026, 12:44
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Mart. 2026, 12:44 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețul motorinei din Republica Moldova a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, avertizează economistul Veaceslav Ioniță. Potrivit acestuia, pentru ziua de mâine Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit un plafon maxim de 23,59 lei pentru un litru de motorină, cel mai mare nivel înregistrat în ultimii doi ani.

Economistul menționează că un preț mai mare a fost înregistrat doar în trimestrul IV al anului 2023. În același timp, ritmul de creștere al prețului este unul dintre cele mai accelerate din ultimii ani.

„În mai puțin de trei luni, prețul motorinei a crescut cu 4,89 lei pe litru, ceea ce reprezintă cea mai mare creștere din ultimii trei ani. O creștere mai mare a fost înregistrată doar în trimestrul IV al anului 2022”, a precizat Ioniță.

Potrivit analizei sale, mai mult de jumătate din această majorare s-a produs într-o perioadă foarte scurtă. Doar în ultimele șapte zile, motorina s-a scumpit cu aproximativ 2,7 lei pe litru.

Creșterea prețurilor afectează în special sectorul agricol, în contextul în care lucrările de primăvară sunt în plină desfășurare. Potrivit economistului, agricultorii deja resimt o majorare a costurilor de achiziție a motorinei de peste 27%.

În opinia lui Ioniță, evoluțiile de pe piețele internaționale indică faptul că scumpirile ar putea continua și în zilele următoare. „Tendința internațională arată clar că în această săptămână vom asista la un adevărat maraton zilnic de creștere a prețurilor”, susține expertul.

În ceea ce privește benzina COR 95, creșterea prețurilor este mai moderată decât în cazul motorinei, însă și în acest segment trendul rămâne unul ascendent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!