Joe Biden a plecat din Arabia Saudită așa cum a venit: „Cu mâna goală”. A minimalizat întâlnirea cu Mohammed bin Salman

17 Iul. 2022, 11:50
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Iul. 2022, 11:50 // Actual //  bani.md

Preşedintele american Joe Biden şi-a încheiat sâmbătă după-amiază vizita în Arabia Saudită, după cea desfăşurată în Israel şi teritoriile palestiniene, turneu în cursul căruia a încercat să reafirme influenţa SUA în Orientul Mijlociu, promiţând totodată o nouă ”viziune” pentru această regiune. Reuters opinează însă că liderul de la Casa Albă a plecat din Arabia Saudită cu ”mâna goală”.

Liderul de la Casa Albă a petrecut mai puţin de 24 de ore în Arabia Saudită, unde s-a întâlnit cu mai mulţi şefi de stat şi responsabili din regiune, în primul rând cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, zis şi MBS, despre care CIA consideră că este principalul responsabil pentru asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi.

Această întâlnire i-a adus prin urmare critici preşedintelui SUA, care de altfel în campania electorală calificase Arabia Saudită drept un stat ”paria”. Dar interesele geostrategice şi economice ale Washingtonului în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei au determinat SUA să intensifice dialogul cu Arabia Saudită, ţară care este cel mai mare exportator de petrol şi care până în prezent a respins cererile SUA, ale Marii Britanii şi Uniunii Europene de a-şi creşte producţia în vederea temperării creşterii preţului petrolului.

Arabia Saudită şi-a manifestat acum disponibilitatea de a-şi creşte capacitatea de extracţie a petrolului cu un milion de barili pe zi, atrăgând însă atenţia că aceasta nu va însemna în mod necesar o creştere similară a producţiei.

Promisiunea de creştere a acestei capacităţi, de la 12 la 13 milioane de barili pe zi, a fost făcută de Mohammed bin Salman. Dar el a avertizat totodată că Arabia Saudită nu-şi va putea spori capacitatea de extracţie a petrolului dincolo de acest prag, relatează agenţia DPA.

La rândul său, ministrul de externe saudit, Faisal bin Farhan Al Saud, a declarat la o conferinţă de presă ulterioară întâlnirii lui Biden cu liderii statelor arabe din regiune că la această reuniune nu s-a discutat despre petrol, adăugând că statele OPEC+ (grup din care face parte şi Rusia) vor continua să evalueze condiţiile pieţei şi să ia deciziile necesare.

Subiectul alianței cu Israelul, tratat cu tăcere

Potrivit Reuters, Biden a pledat şi pentru o alianţă regională de securitate care să includă de asemenea Israelul, cu scopul contracarării ameninţării iraniene, dar iniţiativa sa nu a fost agreată de Arabia Saudită. Întrebat despre acest subiect la conferinţa de presă, ministrul saudit de externe a răspuns că nu are cunoştinţă despre astfel de discuţii.

Cât despre cazul asasinării jurnalistului Khashoggi, abordat de preşedintele american în discuţia cu prinţul moştenitor saudit, acesta din urmă i-a spus lui Biden, potrivit ministrului de stat saudit pentru afaceri externe, Adel al-Jubeir, că acest caz este închis din punctul de vedere al Riadului, susţinând că cei vinovaţi au fost traşi la răspundere – au fost pronunţate mai multe condamnări.

Mai mult, adaugă acelaşi ministru, MBS a subliniat în faţa lui Joe Biden că încercările de a impune altora propriile valori pot avea efect de bumerang. ”Nu a mers atunci când Statele Unite au încercat să-şi impună valorile în Afganistan şi Irak. De fapt, aceasta s-a întors împotriva lor. Fiecare ţară are valori diferite şi acestea trebuie respectate”, a închis subiectul ministrul saudit.

După ce un ziarist i-a atras totuşi atenţia că serviciile secrete americane îl consideră pe MBS principalul responsabil pentru acest asasinat, acelaşi ministru a răspuns: ”Ştim bine ce au concluzionat serviciile de informaţii (ale SUA) despre armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein”, arme care de fapt nu au existat.

Biden şi-a axat vizita în Arabia Saudită mai mult pe întâlnirile cu liderii statelor din Golf şi cu cei ai Egiptului, Iordaniei şi Irakului, încercând să minimalizeze întâlnirea cu MBS ce i-a atras destule critici, remarcă Reuters.

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 22:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Feb. 2026, 22:22 // Actual //  Ursu Victor

Agenția de Investiții a găzduit o delegație extinsă de potențiali investitori din Republica Elenă, interesați să exploreze oportunitățile de afaceri din Republica Moldova. Din delegație fac parte reprezentanți ai trei companii majore, cu expertiză în infrastructură, energie termică și electrică, sisteme hidraulice și inginerie metalurgică.

Potrivit instituției, discuțiile au vizat sectoare considerate prioritare pentru dezvoltarea economică, în contextul interesului tot mai accentuat al mediului de afaceri elen față de piața moldovenească.

Printre participanți s-a numărat cea mai mare companie de construcții din Grecia, cu un portofoliu extins de proiecte de infrastructură în Europa de Sud-Est. De asemenea, la întrevedere au fost prezenți un furnizor important de soluții de pompare și sisteme hidraulice, activ în 42 de țări, precum și o companie globală de inginerie metalurgică, axată pe inovare și sustenabilitate în infrastructura energetică.

În cadrul reuniunii, echipa Agenției de Investiții a prezentat avantajele competitive ale climatului investițional din Republica Moldova și instrumentele de suport disponibile pentru investitori. Pentru o abordare tehnică aplicată, instituția a facilitat ședințe de lucru între delegația elenă și reprezentanții Ministerului Energiei, Ministerului Mediului și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Autoritățile subliniază că această coordonare interinstituțională urmărește să ofere investitorilor claritate privind cadrul de reglementare și proiectele prioritare ale statului.

Agenția de Investiții consideră că interesul tot mai pronunțat al companiilor elene confirmă atractivitatea Republicii Moldova ca destinație investițională și își reafirmă rolul de partener strategic pentru investitorii care vizează modernizarea economiei naționale.