Kazahstanul vrea activele Lukoil din țară și așteaptă undă verde de la SUA

28 Ian. 2026, 15:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
28 Ian. 2026, 15:32 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Kazahstanul a transmis o solicitare oficială către autoritățile americane pentru a putea achiziționa participațiile deținute de compania rusă Lukoil în proiectele energetice din țară. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Yerlan Akkenzhenov.

Demersul are loc în contextul în care Lukoil a fost inclus pe lista entităților sancționate de Statele Unite în octombrie 2025, iar compania este obligată să își vândă activele din afara Rusiei până la 28 februarie 2026. Din cauza acestor sancțiuni, orice tranzacție care implică activele Lukoil trebuie aprobată de Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Trezoreriei SUA.

Ministrul kazah al Energiei a declarat că instituția pe care o conduce a trimis deja o scrisoare oficială către OFAC, prin care notifică intenția Kazahstanului de a-și exercita dreptul de preempțiune la cumpărarea participațiilor Lukoil din proiectele energetice locale. El a precizat însă că autoritățile de la Astana nu au înaintat, deocamdată, direct companiei ruse o ofertă de răscumpărare a activelor.

Akkenzhenov a menționat că sunt analizate mai multe opțiuni privind structura unei eventuale tranzacții, iar achiziția nu ar trebui să presupună neapărat o plată integrală imediată în numerar. Sunt luate în calcul inclusiv plăți eșalonate sau mecanisme prin care costurile să fie acoperite din veniturile viitoare obținute din producția de hidrocarburi.

Lukoil este implicată în unele dintre cele mai importante proiecte energetice din Kazahstan, deținând participații la câmpurile Tengiz și Karachaganak, dar și în proiecte offshore din sectorul kazah al Mării Caspice, în parteneriat cu compania națională KazMunayGas. Compania rusă este prezentă și în infrastructura de transport prin oleoductul CPC, principala rută de export a petrolului kazah către portul rusesc Novorossiisk.

Interes pentru activele Lukoil din Kazahstan și-au arătat și investitori internaționali. Potrivit informațiilor apărute în presa regională, trei companii străine sunt interesate de aceste participații: gigantul de investiții Carlyle, un consorțiu format din Chevron și Quantum Capital Group, precum și fondul International Holding Company din Emiratele Arabe Unite. În acest context, autoritățile kazahe încearcă să își valorifice dreptul legal de preempțiune pentru a menține sub control național active considerate strategice pentru sectorul energetic al țării.

Lukoil are o rețea de peste 5 300 de benzinării în 20 de țări din întreaga lume, inclusiv în Republica Moldova, precum și rafinării în Europa. Producția lor combinată a ajuns anul trecut la 13,5 milioane de tone sau aproximativ 270.000 de barili pe zi, conform raportului anual.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Ian. 2026, 15:09
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Ian. 2026, 15:09 // Actual //  Ursu Victor

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, afirmă că autoritățile analizează mai multe opțiuni pentru achitarea restanțelor la subvențiile agricole, inclusiv varianta transformării acestora în hârtii de valoare garantate de stat, însă o decizie finală nu poate fi luată rapid.

Potrivit ministrului, mecanismul este încă în lucru și presupune proceduri complexe, întrucât transformarea angajamentelor restante în datorie de stat ar implica rectificarea bugetului și majorarea datoriei publice.

„Nu poate fi făcut în grabă. Ar fi proceduri mai complicate și nu pot fi realizate rapid”, a declarat Gavriliță, precizând că subiectul va fi discutat la pachet cu politica fiscală și cu intervențiile bugetare planificate pentru perioada următoare.

Ministrul a menționat că aceste decizii ar putea fi incluse fie într-o eventuală rectificare a bugetului pentru 2026, fie în procesul de elaborare a bugetului pentru anul 2027. „Ne-am dori să închidem aceste angajamente cât mai degrabă, pentru că lumea contează pe ele”, a subliniat oficialul.

În paralel, Ministerul Finanțelor discută cu alte instituții despre limitarea lansării programelor de subvenționare care generează solicitări mult peste sumele planificate inițial. „Ajungem să colectăm intenții de investiții de mult mai mulți bani decât ne permitem într-un an. Urmează să găsim soluții”, a explicat Gavriliță, adăugând că toate cererile eligibile și conforme vor fi procesate, iar mecanisme mai clare ar putea fi anunțate în primăvară.

Anterior, economistul Iurie Rija a avertizat că mecanismul prin care statul ar sprijini fermierii prin emiterea unor obligațiuni garantate de Guvern, deși aplicat în alte state, riscă să creeze mai multe probleme decât soluții în Republica Moldova. Potrivit acestuia, ideea presupune ca statul să devină garant în fața băncilor comerciale, evitând astfel injectarea bruscă în economie a circa patru miliarde de lei, cu potențiale efecte negative asupra cursului valutar și inflației.

Totuși, Rija atrage atenția asupra duratei de implementare a unui asemenea mecanism, care ar necesita modificări legislative adoptate de Parlament, avizele Banca Națională a Moldovei și reguli clare pentru băncile comerciale. „Vorbim de o birocrație care poate dura între 8 și 17 luni. Între timp, fermierii așteaptă, iar dacă mecanismul se blochează, protestele sunt inevitabile”, avertizează expertul.

O altă problemă majoră ține de lipsa lichidităților. Potrivit lui Rija, obligațiunile de stat nu pot fi utilizate direct pentru procurarea inputurilor agricole, iar fermierii vor depinde de bănci, care vor aplica discounturi. Astfel, pentru o obligațiune de un milion de lei, un fermier ar putea primi doar 800.000–900.000 de lei în numerar. „Cine pierde? Fermierul. Cine câștigă? Banca”, concluzionează economistul.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!