Kievul și Bucureștiul demolează șantajul energetic al lui Putin în adresa Republicii Moldova

27 Sept. 2022, 15:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Sept. 2022, 15:11 // Actual //  bani.md

Ucraina va livra mai multă energie electrică în cazul stopării livrărilor de curemt de către centrala Cuciurgan din Transnistria.

„Acest lucru este indiscutabil. Pentru noi este o chestiune de principiu. Este o chestiune ce ține de atitudinea noastră umană, absolut binevoitoare față de partenerii și față de vecinii noștri”, a declarat Mihail Podoleak, consilierul președintelui Ucrainei, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV.

În prezent, Republica Moldova achiziționează 70% din necesarul de curent de la Centrala de la Cuciurgan la un preț de 59,9 USD per MWh, iar 30% din necesarul din energia electrică din Ucraina la un preț de 77 USD pentru un MWh.

În ceea ce privește aprovizionarea cu gaze naturale, Republica Moldova are stocate și 35 de milioane de metri cubi în România, cantitate ce ar ajunge pentru aproximativ 10 zile. Gazele pot fi transportate prin conducta Iași-Ungheni-Chișinău care deja funcționează din 2021.

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu a precizat că în cazul în care Gazprom sistează livrările de metan, Transnistria va trebui să cumpere gaz la prețul de piață cu plata în avans

Republica Moldova este dependentă 100% de furnizorul rus de gaze Gazprom. Pentru luna septembrie prețul de achiziție este de 1882 USD pentru mia de metri cubi, iar tariful pentru consumatorii casnici a fost majorat cu 27,2%, la 29,26 lei pentru metrul cub.

06 Iun. 2026, 15:25
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
06 Iun. 2026, 15:25 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Președintele Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE), Dan Pîrșan, a lansat un atac la adresa fostei șefe a companiei Electroca, Corina Popescu, al cărei nume este vehiculat pentru funcția de ministru al Energiei în viitorul Executiv de la București.

Într-o postare publică, Pîrșan susține că Popescu a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcții-cheie în sectorul energetic, inclusiv cele de secretar de stat în Ministerul Energiei, director general al Transelectrica și director general al Electrica.

Acesta readuce în atenție episodul din mai 2022, când Corina Popescu a fost revocată din funcția de director general al Electrica înainte de expirarea mandatului. Potrivit lui Pîrșan, compania a anunțat inițial o compensație de aproximativ 400.000 de euro, însă raportările ulterioare ar fi indicat că suma totală acordată pentru încetarea anticipată a contractului de mandat s-a ridicat la circa 3,42 milioane de lei brut, echivalentul a aproximativ 680.000 de euro.
„Adică exact rețeta românească: pleci înainte de termen, dar nu pleci supărat. Pleci cu sute de mii de euro”, a afirmat liderul APCE.

În opinia sa, cazul ridică semne de întrebare privind responsabilitatea publică și mecanismele de verificare a eventualelor conflicte de interese în sectorul energetic, în contextul în care foști manageri și demnitari revin frecvent în poziții de influență în companii de stat, instituții publice sau firme de consultanță.

Pîrșan a declarat că România are nevoie de „energie, nu de uși rotative pentru protejații sistemului” și și-a exprimat speranța că discuțiile privind eventualele numiri în noul Guvern vor fi analizate atent.

Corina Popescu nu a comentat deocamdată public acuzațiile formulate de președintele APCE. Postarea reprezintă poziția autorului și nu conține concluzii ale unor instituții de control privind existența unor conflicte de interese sau încălcări ale legislației.