Laptele mai scump a înjumătățit profitul milionarului din lactate

13 Sept. 2021, 14:19
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
13 Sept. 2021, 14:19 // Bani și Afaceri //  bani.md

ProdLacta, controlată de Vladimir Jardan unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa lactatelor din Republica Moldova, a înregistrat în prima jumătate a anului 2021 un profit net de 441.000 de lei (circa 89,2 mii euro), în scădere cu 49,5% faţă de prima parte a anului trecut, potrivit raportului semestrial al companiei publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

Cifra de afaceri a fost și ea în scădere de 56,2 milioane de lei, în scădere cu 4,6% faţă de anul trecut, arată datele publice. În raport se mai arată că factorii care ar putea afecta lichiditatea firmei sunt: tendinţa creşterii preţului laptelui de calitate superioară, scăderea puterii de cumpărare a populaţiei şi creşterea preţurilor de achiziţie pentru materialele directe.

În anul 2020, ProdLacta înregistrat o cifră de afaceri de 110 milioane de lei, în creştere cu 10% comparativ cu anul precedent, şi un profit de 1,6 milioane de lei, mai mare cu 33% decât cel din 2019, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

Principalele pieţe de desfacere ale producătorului sunt judeţele Braşov, Prahova, Argeş, Buzău, Constanţa, Iaşi şi municipiul Bucureşti din România, iar compania livrează producţia în principalele reţele de magazine din România, precum Metro, Selgros, Carre­four, Real, Cora sau Kaufland.

La export merge doar 8-9% din producţie, în special în Republica Moldova.

În prezent Prodlacta are o cotă de piaţă de 0,7% în România, în timp ce grupul JLC din care face parte deţine mai mult de 50% din piaţa lactatelor din Moldova. Grupul JLC este controlat de milionarul Vladimir Jardan.

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.