Lituania a interzis tranzitul de mărfuri către enclava rusă Kaliningrad

18 Iun. 2022, 22:18
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Iun. 2022, 22:18 // Actual //  bani.md

Lituania anunţă că măsura privind interzicerea tranzitului de mărfuri către enclava rusă Kaliningrad intră în vigoare sâmbătă, potrivit Sky News.

Autorităţile lituaniene au declarat că interdicţia de a tranzita pe teritoriul lor bunuri care fac obiectul sancţiunilor UE, intră în vigoare sâmbătă

Lista de sancţiuni include, în special, cărbune, metale, materiale de construcţii şi tehnologie avansată. Guvernatorul regiunii, Anton Alikhanov, a declarat că interdicţia va acoperi aproximativ 50% din produsele pe care Kaliningrad le importă.

Intrarea în vigoare a regulii a fost confirmată de serviciul feroviar de stat din Lituania printr-o scrisoare adresată clienţilor, ca urmare a unei „clarificări” din partea Comisiei Europene cu privire la mecanismul de aplicare a sancţiunilor.

Situată între Polonia şi Lituania, membre ale UE şi NATO, enclava rusă Kaliningrad primeşte provizii de la Rusia prin intermediul căilor ferate şi al conductelor de gaz care trec prin Lituania.

Sediu al cartierului general al flotei ruseşti din Marea Baltică, enclava a fost capturată de la Germania nazistă de către Armata Roşie în aprilie 1945 şi cedată Uniunii Sovietice după cel de-al Doilea Război Mondial.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Semionov Arina
16 Feb. 2026, 19:36 // Slider //  Semionov Arina

Agenția Invest Moldova, împreună cu Asociația Investitorilor Străini, a prezentat Studiul 4.0: Impactul Investițiilor Străine Directe asupra Economiei Republicii Moldova, care arată cum capitalul străin contribuie la competitivitatea și integrarea europeană a țării. Potrivit raportului, în 2024, Republica Moldova a atras un flux net de investiții străine de 458,4 milioane USD, menținând un stoc total de 5,471 miliarde USD, semn al încrederii investitorilor în piața locală.

Studiul evidențiază că firmele cu capital străin, deși reprezintă doar 5,7% din totalul întreprinderilor, generează 13,7% din locurile de muncă și 23,2% din cifra de afaceri națională, iar productivitatea acestora este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele locale. În același timp, salariul mediu lunar oferit de aceste companii este cu aproape 93% mai mare decât media în sectorul privat autohton.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Moldovei, 86% din capitalul străin fiind de proveniență europeană, ceea ce confirmă direcția strategică a țării către integrarea în lanțurile valorice ale UE. Autorii studiului subliniază că este nevoie de un cadru coerent de politici publice, care să sporească predictibilitatea mediului de afaceri, să dezvolte infrastructura și să sprijine proiectele cu valoare adăugată ridicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

„Investițiile străine directe rămân un pilon esențial pentru creșterea competitivității și consolidarea poziției Republicii Moldova pe piața europeană”, arată raportul.