Lovitură pentru piaţa criptomedelor. FMI desfinţează o teorie care stă la baza investiţiilor în piaţa crypto

11 Ian. 2022, 18:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Ian. 2022, 18:20 // Actual //  bani.md

Potrivit Fondului Monetar Internaţional, valoarea Bitcoin şi a altor criptomonede se mişcă în aproape acelaşi ritm cu fluctuaţiile pieţei bursiere şi, prin urmare, reprezintă o acoperire slabă pentru portofoliile de investiţii.

FMI a dezvăluit marţi cercetarea sa, reiterând apelurile de luna trecută pentru măsuri de reglementare la nivel mondial. În lipsa unor măsuri, oscilaţiile masive ale celor două clase de active ar putea exagera instabilitatea financiară, a avertizat acesta.

„Corelaţia activelor cripto cu variantele tradiţionale, cum ar fi acţiunile, a crescut semnificativ, ceea ce limitează beneficiile percepute ale acestora în ceea ce priveşte diversificarea riscurilor şi creşte riscul de contagiune pe pieţele financiare”, au scris Tobias Adrian şi Mahvash Qureshi, doi oficiali de rang înalt din cadrul departamentelor de pieţe de capital ale Fondului Montar Internaţional. Tara Iyer, un economist specializat în stabilitatea financiară globală, a contribuit, de asemenea, la cercetare, relatează Politico, citat de mediafax.ro.

Cercetarea este o lovitură pentru susţinătorii cripto, care au descris monedele de genul Bitcoin ca fiind o alternativă care te protejează împotriva volatilităţii pieţei.

Criptomonedele ar fi putut servi acestui scop înainte ca pandemia să lovească. Dar Bitcoin „s-a mişcat mai mult în pas cu indicii bursieri”, cum ar fi S&P 500, de când băncile centrale au lansat programe masive de cumpărare de active pentru a-şi proteja economiile împotriva pandemiei, a remarcat FMI.

Tendinţa este „evidentă şi în economiile emergente”, unde preluarea criptomonedelor a fost mult mai puternică, se preciează în analiză.

Această legătură din ce în ce mai strânsă între cele două active oferă şi mai multe motive pentru a dezvolta un cadru global de reglementare şi supraveghere a criptomonedelor pentru a preveni instabilitatea financiară, se mai precizează în analiză.

Realitatea Live

04 Dec. 2025, 17:12
 // Categoria: Slider // Autor:  Grîu Tatiana
04 Dec. 2025, 17:12 // Slider //  Grîu Tatiana

Bulgaria, Grecia și România au semnat la Bruxelles, un Memorandum de Înțelegere care pune în mișcare unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură regională ale ultimilor ani: dezvoltarea unei axe de transport care să conecteze Marea Egee cu Marea Neagră. Documentul stabilește cooperarea celor trei state în cadrul Platformei pentru Coridorul Marea Neagră – Marea Egee și creează baza pentru investiții majore în domeniul rutier, feroviar și fluvial. Comisarul european pentru transporturi și turism, Apostolos Tzitzikostas, a anunțat sprijinul instituțional al Comisiei Europene, calificând proiectul drept un pas decisiv spre o conectivitate mai rapidă și rezilientă în sud-estul Europei, scrie digi24.ro.

Planul include construirea a trei noi poduri peste Dunăre, văzute ca element strategic pentru conectivitatea dintre România și Bulgaria. Va fi edificat un al doilea pod mixt între Ruse și Giurgiu, urmat de un pod Silistra–Călărași și un altul la Nikopol–Turnu Măgurele. Autoritățile din regiune afirmă că aceste proiecte vor reduce congestionările de frontieră, vor crea opțiuni logistice suplimentare și vor asigura infrastructură adaptată inclusiv pentru mobilitate militară, dacă situația o va impune. În paralel, vor fi modernizate liniile de feribot existente, pentru a permite utilizarea lor duală, atât civilă, cât și strategică.

Planul atașat memorandumului descrie trei orientări majore ale coridorului sud–nord, având ca puncte de plecare Atena, Salonic și Alexandroupolis și ca destinații Sofia, Vidin, Ruse și București, cu extensii spre Europa Centrală, Ucraina și Republica Moldova. Astfel, porturile din regiune ar putea beneficia de noi fluxuri comerciale, iar țări precum Republica Moldova ar obține o conectivitate îmbunătățită către rețeaua europeană, ceea ce ar favoriza transportul de mărfuri și posibile proiecte logistice regionale.

Cele trei state au anunțat că vor utiliza fondurile europene disponibile prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei și vor include investițiile în următorul buget multianual 2028–2034.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII