Medvedev lansează un nou atac la adresa Occidentului și a sancțiunilor: Infantilism adolescentin și prostie primitive

26 Iul. 2022, 17:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Iul. 2022, 17:48 // Actual //  bani.md

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, critică dur sancțiunile impuse Rusiei și spune că vor afecta cetățenii europeni, referindu-se la livrările de gaze către Occident. El mai spune și că Europa a intensificat livrările de arme către Ucraina pentru a o ajuta să câștige războiului.

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a postat marți pe canalul său de Telegram o nouă declarație plină de acuzații la adresa Uniunii Europene. El a criticat din nou sancțiunile impuse Rusiei, transmite agenţia rusă de presă TASS.

„Întreaga politică actuală a europenilor în privința Rusiei este un cocktail dezgustător de grosolănie arogantă, infantilism adolescentin și prostie primitivă.

Mai întâi și-au anunțat intenția de a pedepsi sever Rusia pentru dorința sa de a proteja oamenii care suferă și de a-și asigura interesele pe termen lung. Au decis, ca de obicei, să facă praf economia rusă, să o priveze de banii din exporturile de energie, să impună sancțiuni totale”, a scris marți Medvedev pe canalul său Telegram.

Medvedev mai susține că sancțiunile menite să facă rău Rusiei, afectează și locuitorii din Europa care ar putea îngheța de frig la iarnă. În plus, el a mai declarat și că UE a decis să intensifice livrările de arme către Ucraina, în speranța că aceasta va câștiga războiul.

„Au decis că nu le pasă că cetățenii UE vor să trăiască în case încălzite, cu apă. Apoi și-au dat seama că nimeni nu a anulat iarna și că rezervele alternative de gaz, petrol și cărbune sunt scumpe sau pur și simplu nu există. Și-au dat seama cât de greu este să stai pe trei scaune. Ajutăm Ucraina și facem rău Rusiei, dar nici economia și poporul nostru nu ne sunt străine. În general, planurile nu au funcționat bine.

Băieții deștepți europeni văd o ieșire din situația asta doar prin intensificarea livrărilor de arme către regimul de la Kiev pentru a avea un final victorios“, a mai scris Medvedev.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

05 Dec. 2025, 16:31
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
05 Dec. 2025, 16:31 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Antalya, capitala turismului turcesc, a înregistrat două noi recorduri istorice atât în primele 11 luni ale anului, cât și în luna noiembrie, iar printre vizitatorii fideli ai destinației se numără și moldovenii — peste 182 de mii în 2025, chiar dacă numărul lor a scăzut ușor cu 1%, scrie presa din Turcia.

Destinația a fost vizitată, între ianuarie și noiembrie, de 16,8 milioane de turiști, depășind cu 1,1% nivelul anului 2024, considerat până acum cel mai bun din istorie. Doar în noiembrie au fost înregistrați 486.000 de vizitatori din 152 de țări, cu 2,4% mai mulți decât în aceeași lună anul precedent.

Principala explicație pentru creșterea record o reprezintă turiștii ruși, care se confruntă cu dificultăți majore de a călători în Europa din cauza sancțiunilor impuse după invazia în Ucraina. Astfel, Antalya a devenit principala lor alternativă: aproape patru milioane de ruși au vizitat stațiunea în 11 luni, un turist din patru fiind rus.

Germania rămâne a doua piață ca mărime, cu peste 3,47 milioane de vizitatori, urmată de Regatul Unit și Polonia, care au depășit fiecare pragul de un milion de sosiri. Diaspora turcă se află pe locul cinci, cu peste un milion de turiști.

Moldova intră, de asemenea, în topul celor 20 de țări care alimentează Antalya, cu aproximativ 182 000 de vizitatori în 2025. Alte state importante în structura turistică a regiunii sunt Ucraina, România, Kazahstan, Cehia, Lituania, Slovacia, Danemarca, Olanda, Austria, Belarus, Franța, Elveția, Suedia, Ungaria, Norvegia, Letonia, Estonia și Serbia — unele în creștere semnificativă, precum Lituania (+100%), altele în recul moderat, precum România (-3%) sau Norvegia (-6%).

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII