Microsoft va înceta să mai monitorizeze timpul de vacanţă pentru lucrătorii din SUA

13 Ian. 2023, 14:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
13 Ian. 2023, 14:41 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Microsoft nu va mai monitoriza timpul de vacanţă pentru lucrătorii din SUA începând cu 16 ianuarie, potrivit unui anunţ intern consultat de Business Insider.

„Nu veţi mai înregistra în mod oficial perioada de concediu”, se arată în anunţ. „Modul în care ne facem munca s-a schimbat dramatic. Şi, pe măsură ce ne-am transformat, modernizarea politicii noastre de concediu către un model mai flexibil a fost un pas natural.”

Concediul va necesita în continuare aprobarea managerului, aşa cum este standard pentru companiile cu timp de vacanţă „nelimitat”. Angajaţii care nu au intrat în concediu până la data de 15 ianuarie vor primi o plată în aprilie.

„Începând cu 16 ianuarie 2023, Microsoft îşi modernizează politica de concediu, migrând către un model mai flexibil”, a declarat un purtător de cuvânt al Microsoft pentru Insider.

Angajaţii plătiţi cu ora şi cei care lucrează în afara SUA nu sunt eligibili pentru politica de concediu nelimitat din cauza legilor şi reglementărilor diferite, se arată în nota de informare. Angajaţii Microsoft din afara SUA îşi vor păstra beneficiile de concediu existente.

Microsoft a experimentat în trecut şi alte beneficii pentru angajaţi, cum ar fi încercarea unei săptămâni de lucru de patru zile la filiala sa japoneză în august 2019. Experimentul a constatat că productivitatea la birou a crescut cu 39,9% faţă de luna august anterioară.

De asemenea, Microsoft se numără printre alţi titani din domeniul tehnologiei care au permis majorităţii angajaţilor să lucreze de acasă cu jumătate de normă. Anul trecut, compania a încercat să îi readucă pe angajaţi la birou cel puţin jumătate din săptămână, dar în luna iunie a recunoscut că planul în cauză nu va putea fi aplicat în cursul anului 2022.

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 17:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Controlorii de trafic aerian din Roma au anunțat că vor intra în grevă sâmbătă, 7 martie, timp de opt ore, o acțiune de protest care ar putea provoca perturbări majore în traficul aerian. Potrivit estimărilor din industria aviației, până la 1 500 de zboruri ar putea fi întârziate sau chiar anulate, notează wall-street.ro.

Protestul va avea loc între orele 10:00 și 18:00 și îi vizează pe controlorii de trafic aerian care activează la Centrul de Control al Zonei Roma, operat de compania ENAV. Acțiunea este organizată de trei sindicate din sector – FILT-CGIL, FAST-Confsal și ASTRA – și ar putea afecta mai multe aeroporturi din Italia.

Specialiștii din domeniul aviației avertizează că impactul ar putea fi semnificativ, mai ales că perioada coincide și cu desfășurarea Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, când numărul călătorilor internaționali este mai mare.

Compania AirAdvisor atrage atenția că această grevă este clasificată drept „circumstanță extraordinară”, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor putea solicita compensații financiare standard prevăzute de regulamentul european EU261 pentru zborurile anulate sau întârziate.

Totuși, rămâne valabilă așa-numita „datorie de îngrijire” (Duty of Care). Astfel, companiile aeriene sunt obligate să ofere pasagerilor asistență în cazul unor întârzieri mari sau anulări, inclusiv mese, băuturi, posibilitatea de a comunica și, dacă este necesar, cazare.

În ceea ce privește Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit panoului de sosiri și decolări, pentru data de 7 martie nu sunt planificate zboruri directe spre sau dinspre Roma.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!