MIGF 2021: Viitorul digital al Moldovei în era COVID-19

16 Oct. 2021, 17:39
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Oct. 2021, 17:39 // Actual //  bani.md

Forumul de guvernanță a Internetului (Moldova Internet Governance Forum – MIGF) va avea loc la Chișinău în perioada 19-20 octombrie. La eveniment vor participa reprezentanți ai agențiilor guvernamentale, organizațiilor internaționale, neguvernamentale și experți în domeniul afacerilor digitale, companiilor tehnologice, experți în dezvoltare digitală din Moldova, România, Ucraina, Kârgâzstan, Canada, Statele Unite și din alte țări.

Dezbaterile problemelor actuale ale agendei digitale și dezvoltării Internetului se vor concentra pe 4 direcții principale și relevante discuției anuale la toate nivelele IGF global: încredere și securitate, incluziune digitală și reducerea decalajului digital, drepturile și libertățile digitale, datele digitale. Programul forumului este format din 8 sesiuni plenare și un panel, inclusiv evenimente speciale co-organizate cu Freedom House și SecDev Foundation.

„În anul 2021, MIGF își propune să consolideze discuțiile multilaterale deschise în domeniul dezvoltării Internetului în Moldova, participarea țării la formarea agendei digitale globale și atingerea comună a echilibrului între securitate și dezvoltare. Pandemia COVID-19 a atras o atenție specială asupra nevoilor dezvoltării digitale, asupra necesității de a împuternici drepturile și oportunitățile digitale pe fondul unor dificultăți serioase cu care se confruntă societatea și statul în această perioadă”, a declarat coordonatorul MIGF, Alexei Marciuc.

Potrivit acestuia, desfășurarea MIGF 2021 la Chișinău va servi la actualizarea sarcinilor agendei digitale în criza post-pandemică, la determinarea perspectivelor dialogului multilateral privind sustenabilitatea Internetului global și priorităților unui viitor digital comun.

Forumul va găzdui dezbaterile experților, discursuri și prezentări atât online, cât și offline. Se așteaptă participarea reprezentanților ONU IGF, ICANN, RIPE NCC, Internet Society (ISOC), SecDev Foundation, Freedom House, Microsoft, SEEDIG etc.

Printre partenerii naționali ai forumului – Agenția de investiții „Invest Moldova”, Academia de Studii Economice din Moldova, organizații neguvernamentale, companii de consultanță și securitate IT RTS și MUK. Invitați speciali ai evenimentului: Vice-prim-ministru pentru digitalizare Iurie Țurcanu, deputați, reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale cheie, organizațiile naționale și internaționale.

Principalii piloni vor găzdui discuții ale experților pe următoarele subiecte:

  • Incluziunea digitală și cooperarea multilaterală în gestionarea viitorului digital.
  • Încredere, securitate și stabilitate în spațiul digital.
  • Accesibilitate digitală pentru persoanele cu dizabilități și nevoi speciale.
  • Libertatea Internetului în Europa Centrală și de Est. Tendințe și provocări, lecții pentru Moldova.
  • Reglementarea TIC în perioadele de transformare digitală.
  • Suveranitatea datelor și identitatea online de încredere.
  • Învățarea electronică ca drum către universitățile online. Experiență națională și regională.
  • Justificarea unei culturi a siguranței digitale în organizațiile societății civile.

Forumul de guvernanță a Internetului din Moldova este o inițiativă națională din cadrul IGF global al Organizației Națiunilor Unite, care la rândul său este convocată de către secretarul general al ONU și este un forum internațional cu mai mulți beneficiari pentru dialog pe probleme de guvernanță a Internetului.

Din 2020, MIGF a devenit un eveniment anual la care reprezentanții comunității de experți discută abordările globale și naționale ale guvernanței Internetului, probleme de securitate cibernetică și reziliență digitală, reglementare, extindere a accesului la Internet și reducere a decalajului digital, inovație și strategiile de dezvoltare digitală.

Pentru a vă înregistra pentru participare la MIGF, utilizați formularul online de pe site-ul www.igf.md. Participanții înregistrați vor primi informații de conectare prin e-mail pentru a adera acestui eveniment.

 

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 18:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mart. 2026, 18:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană FlyOne a venit cu explicații după apariția în spațiul public a informațiilor privind prețurile foarte ridicate ale biletelor pe ruta Dubai – Chișinău, care în unele cazuri au ajuns la aproximativ 4.557 de euro pentru un singur zbor.

Reprezentanții companiei susțin că informațiile despre aceste tarife ar fi fost interpretate eronat și precizează că pasagerii care au cumpărat din timp bilete FlyOne și au rămas blocați în Emiratele Arabe Unite sunt aduși acasă fără costuri suplimentare. Potrivit operatorului, doar un număr limitat de locuri rămase libere în aeronave a fost scos la vânzare la aceste prețuri.

Compania explică faptul că zborurile sunt operate pe rute alternative care ocolesc zona operațiunilor militare, ceea ce prelungește considerabil durata cursei și generează costuri suplimentare.

Printre factorii care au dus la creșterea tarifelor, FlyOne enumeră operarea cursei Chișinău – Dubai fără pasageri, ceea ce înseamnă că operatorul suportă integral costul zborului, o escală suplimentară pentru realimentare în Egypt, consumul mai mare de combustibil, precum și majorarea prețului la combustibil cu peste 50% pe fondul crizei energetice.

La acestea se adaugă taxe aeroportuare și costuri de handling suplimentare, precum și revizuirea constantă a condițiilor de asigurare de către companiile de profil.

Potrivit companiei, în aceste condiții costul total al unei curse depășește de peste două ori costul unui zbor operat pe ruta obișnuită, iar impactul asupra prețului biletelor într-o singură direcție este de cel puțin patru ori mai mare decât în condiții normale.

FlyOne mai afirmă că tarifele pentru puținele bilete disponibile sunt comparabile cu cele practicate de alți operatori și sunt determinate strict de costurile ridicate generate de situația din regiune.

Pentru zborurile operate după 12 martie, compania estimează revenirea la condiții normale de operare, iar prețurile ar urma să pornească de la aproximativ 159 de euro.

Escaladarea conflictului militar din Orientul Mijlociu a început deja să afecteze piața aviației. De exemplu, un bilet operat de compania Flydubai pentru data de 11 martie pe ruta Dubai – Chișinău costă aproximativ 1.043 de euro pentru un zbor direct de circa 5 ore și 30 de minute.

În mod normal, tarifele pentru această rută variază între 250 și 400 de euro, în funcție de perioadă și momentul rezervării.

În dimineața zilei de astăzi, 5 februarie, potrivit ofertelor publicate pe site-urile companiilor aeriene, un bilet one-way operat de compania emirateză Flydubai pentru 11 martie 2026 ajunge la circa 1.043 de euro pentru un pasager în clasa economică. La compania moldovenească FlyOne, controlată de fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari. Pentru unele zile apropiate, prețurile afișate au ajuns la niveluri rar întâlnite: 10 februarie – aproximativ 4.557 euro, 12 februarie – aproximativ 4.557 euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!