Ministrul Economiei pentru presa poloneză: Integrarea europeană este unica opțiune pentru Republica Moldova

27 Sept. 2024, 09:23
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
27 Sept. 2024, 09:23 // Slider //  bani.md

Nu văd de ce nu am putea repeta succesul Poloniei și al altor țări din Europa Centrală și de Est, care au beneficii semnificative de pe urma aderării la UE. Declarația a fost făcută de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, pentru site-ul polonez money.pl. În cadrul unui interviu oferit presei poloneze la Moldova Business Week, Dumitru Alaiba a fost întrebat dacă aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană până în 2030 este un obiectiv realist, scrie mold-street.com.

„Croația a avut nevoie de șase ani pentru a finaliza negocierile. În cazul României, întregul proces a durat șapte ani. În opinia mea, noi suntem astăzi mai bine pregătiți pentru aderarea la Uniunea Europeană. Suntem mai conectați cu Europa decât erau, de exemplu, țările baltice în anii ’90”, a menționat Alaiba pentru money.pl.

Jurnaliștii din Polonia au specificat că, pentru a se putea alătura Uniunii Europene, țara noastră trebuie să implementeze o serie de reforme. Întrebat care sunt cele mai dificile, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării a spus că, deși nu va fi ușor, preferă să vadă aceste reforme ca pe niște provocări care urmează a fi depășite.

„Deocamdată, ne concentrăm pe consolidarea capacității instituționale. În același timp, chiar dacă ne concentrăm atenția asupra reformelor, nu trebuie să uităm de situația economică actuală. Trebuie să sprijinim economia, astfel încât oamenii să simtă și ei ceea ce simțim noi: că suntem de partea corectă a istoriei și că mergem în direcția bună”, a adăugat Dumitru Alaiba.

Vorbind despre situația economică a țării, Dumitru Alaiba a menționat că, din cauza războiului din Ucraina, în 2022, Produsul Intern Brut a scăzut cu aproape 6%, iar în 2023, creșterea economică a fost aproape de zero. Cu toate acestea, ministrul afirmă că economia începe să accelereze inclusiv datorită interesului crescut al investitorilor străini pentru piața noastră. Pe lângă asta, guvernul are propria agendă de reforme pentru a atrage investiții.

„Suntem un guvern care știe să asculte, este deschis reformelor, pro-business și acționează rapid. De asemenea, avem în față o perioadă de dezvoltare, iar transformarea economiei poate avansa foarte repede. Fiecare antreprenor care investește aici astăzi va crește împreună cu economia noastră. Da, avem acum probleme economice, dar investitorii gândesc pe termen lung. Iar pe termen lung, investițiile în Moldova vor aduce profituri mari”, a mai precizat Alaiba.

Într-un alt articol realizat de presa poloneză, jurnaliștii menționează despre susținerea financiară în valoare de 380 de milioane de euro pentru Moldova, anunțată în cadrul celei de-a 5-a ediții a Platformei de Parteneriat și Sprijin pentru Republica Moldova. Potrivit Rzeczpospolita, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, prezentă la eveniment, a accentuat direcția pro-europeană a țării și a precizat că investițiile străine vor fi, în perioada următoare, motorul dezvoltării Moldovei . „Moldova este pregătită să crească, dar nu poate face asta singură”, a spus Sandu într-un discurs adresat diplomaților și băncilor europene care oferă ajutor pentru dezvoltare.

Precizăm că cea de-a 5-a ediție a Platformei de Parteneriat și Sprijin pentru Republica Moldova a avut loc la Chișinău pe 17 septembrie, iar Moldova Business Week, în perioada 16-20 septembrie.

Realitatea Live

11 Ian. 2026, 11:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Ian. 2026, 11:24 // Actual //  Ursu Victor

Președinții Ucrainei și Statelor Unite, Volodimir Zelenski și Donald Trump, ar putea semna un acord major privind „prosperitatea” și reconstrucția postbelică a Ucrainei, în valoare de aproximativ 800 de miliarde de dolari, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, care va avea loc între 19 și 23 ianuarie, relatează The Telegraph, citând surse informate.

Potrivit publicației britanice, Zelenski intenționa inițial să meargă la Casa Albă chiar săptămâna viitoare pentru a finaliza negocierile atât pe planul economic, cât și pe cel al garanțiilor de securitate postbelice. Totuși, aliații europeni ai Ucrainei din așa-numita „coaliție a doritorilor” l-au convins să renunțe la deplasarea la Washington și să aibă întâlnirea cu Trump la Davos, pe fondul mai favorabil al forumului internațional.

Surse citate de The Telegraph afirmă că oficialii UE i-au cerut lui Zelenski să nu forțeze dialogul cu președintele american. La Bruxelles se consideră că, în acest moment, Trump susține în linii mari eforturile europene de a obține o încheiere a războiului în condiții favorabile Kievului.

Planul de „prosperitate” prevede atragerea a aproximativ 800 de miliarde de dolari pe o perioadă de zece ani pentru reconstrucția Ucrainei și relansarea economiei. Potrivit surselor, Kievul speră că oferirea către SUA a unei participări directe în proiectele de reconstrucție, în special în domenii de interes pentru Trump, va crește disponibilitatea Washingtonului de a acorda garanții solide de securitate Ucrainei.

La baza potențialului acord se află un pact privind resursele minerale, care ar oferi investitorilor americani acces preferențial la viitoarele proiecte miniere din Ucraina. Emisarul special al lui Trump, Steve Witkoff, a calificat acest acord drept un element-cheie al unui pachet mai larg menit să faciliteze obținerea unui armistițiu.

În paralel, Zelenski a anunțat că discută cu SUA și posibilitatea unui acord de liber schimb cu tarife zero, care ar putea deveni parte a strategiei de redresare economică. Într-un interviu pentru Bloomberg, liderul ucrainean a spus că modelul propus ar presupune eliminarea taxelor vamale în comerțul cu Statele Unite și ar putea fi aplicat în anumite regiuni industriale ale țării.

„Un astfel de format ne-ar oferi avantaje foarte serioase față de statele vecine și ar atrage investiții și afaceri străine”, a declarat Zelenski, subliniind că acordul ar putea deveni și o garanție suplimentară de securitate economică.

Președintele ucrainean a confirmat că intenționează să se întâlnească cu Donald Trump fie în SUA, fie la Davos. Totodată, el a menționat că Kievul analizează și propunerea Washingtonului de a crea o zonă economică liberă locală de-a lungul unei eventuale linii de demarcație după un armistițiu. Zelenski a descris această idee drept complicată, dar „corectă”, care ar putea reprezenta un compromis și ar permite reluarea vieții normale în unele zone ale Donbasului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!