Mobilizarea parțială a lui Putin a prăbușit euro. Dolarul a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani

21 Sept. 2022, 13:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Sept. 2022, 13:37 // Actual //  bani.md

Dolarul, o valoare de refugiu tradiţională în perioade de crize, a urcat miercuri până la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani, în timp ce moneda unică europeană s-a depreciat,  în contextul în care Vladimir Putin a ordonat mobilizarea rezerviştilor și i-a acuzat pe aliații occidentali de „șantaj nuclear”, dând de înțeles că Rusia este gata să-și folosească propriile arme nucleare dacă este nevoie, notează Business Insider.

Într-un discurs televizat, Putin a spus că a ordonat mobilizarea trupelor de rezerviști pentru a proteja integritatea teritorială a Rusiei. Mișcarea vine după ce în ultimele săptămâni, forțele ucrainene au recucerit mai multe zone ocupate de invadatori.

Dollar Index, care măsoară evoluţia monedei americane în raport cu un coş format din alte şase valute, a urcat cu 0,5% până la 110,87 puncte, un nou record înregistrat după 2002.

În schimb, monedele europene au avut de suferit, euro depreciindu-se cu 0,56% până la 0,9913 dolari, iar lira sterlină cu 0,31% până la 1,1345 dolari, după ce anterior a coborât până la 1,1304 dolari, minimul ultimilor 37 de ani.

Dolarul este de obicei văzut ca un activ sigur de către investitori și tinde să se întărească atunci când tulburările geopolitice afectează sentimentul pieței pentru risc.

Lira sterlină și-a extins scăderile după ce a atins minimul din ultimii 37 de ani față de dolar săptămâna trecută, alunecând cu 0,32%, până la 1,1345 dolari.

Tot miercuri, moneda rusească (rubla) a coborât până la un curs de 63 de ruble pentru un dolar, revenind la cea mai redusă valoare din ultimele două luni, iar acţiunile companiilor ruseşti au înregistrat scăderi de peste 10% după ce Vladimir Putin a ordonat prima mobilizare a rezerviştilor după cel de doilea război mondial.

În jurul orei 7:08 GMT, rubla rusească înregistra o depreciere de 2,6%, fiind cotată la 62,18 unităţi pentru un dolar, după ce anterior a scăzut până la 62,975 ruble pentru un dolar, cel mai slab curs de după data de 7 iulie. Moneda rusească s-a depreciat cu 1,7% în raport cu euro, care era cotat la 61,61 ruble, şi 1,5% în raportul cu yuanul chinez, care se tranzacţiona pentru 8,776 ruble.

În paralel, indicii bursieri ruseşti erau în picaj, în condiţiile în care acţiunile giganţilor energetici Rosneft şi Gazprom afişau la un moment dat scăderi de aproximativ 12%.

Indicele MOEX al bursei de la Moscova a atins cel mai scăzut nivel de după data de 24 februarie, ziua în care Rusia a trimis zeci de mii de militari în Ucraina. Acest indice denominat în ruble afişa o scădere de 5,5% până la 2.094,5 puncte, după ce anterior a atins un minim de 2.002,73 puncte.

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!