Moldova Fashion Days a publicat agenda evenimentelor pentru anul 2023

02 Feb. 2023, 13:19
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Feb. 2023, 13:19 // Actual //  MD Bani

Moldova Fashion Days a publicat agenda pentru anul 2023. În acest an vor fi organizate 6 evenimente de amploare dedicate domeniului fashion din țara noastră.

În premieră va fi organizat un eveniment dedicat ținutelor pentru bărbați. De asemenea, în acest an cei interesați de fashion vor avea posibilitatea să participe și la o serată dedicată sezonului de nunți.

În mod tradițional se organizează defilări unde sunt prezentate colecțiile de primăvară – vară și toamnă – iarnă ale brandurilor autohtone.

Moldova Fashion Days este cel mai grandios show de modă din Republica Moldova. Și în acest an, Realitatea.md și Bani.md vor fi parteneri ai evenimentului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.