Moldova renunță la frâna valutară! Companiile scapă de aprobarea BNM pentru transferuri mari

17 Apr. 2025, 10:25
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2025, 10:25 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Guvernul Republicii Moldova a aprobat o serie de modificări la Legea privind reglementarea valutară, marcând începutul unui proces de liberalizare a operațiunilor valutare, solicitat de statele membre ale Uniunii Europene și recomandat de Fondul Monetar Internațional.

Potrivit noilor reglementări, companiile vor putea efectua transferuri valutare ce depășesc suma de 10.000 de euro fără a mai avea nevoie de autorizarea prealabilă a Băncii Naționale a Moldovei. Măsura vizează în special tranzacțiile de achiziție sau vânzare de obligațiuni guvernamentale emise de state din UE cu rating înalt, precum și de acțiuni sau obligațiuni ale companiilor din aceleași țări.

Totodată, Ministerul Finanțelor a introdus o nouă ordine a afișării cursurilor valutare în casele de schimb: euro și dolarul american vor fi afișate primele, urmate de lira sterlină, leul românesc și grivna ucraineană, iar rubla rusească și celelalte valute vor figura abia la final.

Au fost operate și ajustări în ceea ce privește declararea numerarului la frontieră. Persoanele fizice vor trebui să declare orice sumă egală sau mai mare de 10.000 de euro, clarificând astfel o ambiguitate din legislația anterioară, unde limita era interpretabilă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Aug. 2026, 15:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 15:41 // Actual //  Ursu Victor

Energocom anunță că a reușit să rezerve volumele necesare de energie electrică pentru acoperirea consumului Republicii Moldova în ziua de sâmbătă, 8 august. Compania avertizează însă că situația pe piețele regionale rămâne volatilă, iar energia din import continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf.

Potrivit Energocom, pentru ziua de astăzi au fost achiziționați în total 10.989 MWh de energie electrică.

Cea mai mare parte, 68,50%, este asigurată prin contracte bilaterale de import. Alte 5,78% din necesar au fost cumpărate de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri (BRM).

Astfel, 74,28% din energia necesară Republicii Moldova pentru sâmbătă provine din importuri.

Producția locală din surse regenerabile asigură 24,56% din necesar, în timp ce centralele electrice de termoficare (CET) contribuie cu doar 1,16%.

Deși necesarul pentru 8 august este acoperit, Energocom atrage atenția că situația regională rămâne volatilă, iar energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf.

În aceste condiții, compania îndeamnă populația să utilizeze rațional energia electrică, în special în intervalul 18:00–23:00, să evite risipa și, acolo unde este posibil, să amâne folosirea aparatelor cu un consum ridicat pentru alte ore ale zilei.