Moldovenii sunt zdrobiți de prețuri și facturi. Maia Sandu convoacă, astăzi, Consiliul Suprem de Securitate

27 Mai 2022, 08:53
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Mai 2022, 08:53 // Actual //  bani.md

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, convoacă astăzi, începând cu ora 10.00, ședința Consiliului Suprem de Securitate.

Pe ordinea de zi figurează subiecte precum efectele economice și sociale ale creșterii prețurilor și riscurile asupra economiei naționale; impactul creșterii prețurilor la resursele energetice, funcționarea mecanismelor concurențiale pentru asigurarea eficienței piețelor energetice și alimentare.

Ultimele date al Biroului Național de Statistică relevă că inflația anuală în aprilie a fost de 30,1%. La produse alimentare prețurile au crescut cu 30,17%, la mărfuri nealimentare – cu 19,13% și servicii prestate populaţiei – cu 34,40%.

În ceea ce privește tarifele, în data de 24 mai, Moldovagaz s-a adresat cu o solicitare la ANRE de majorarea a tarifelor pentru populație la 24 de lei.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Mart. 2026, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Mart. 2026, 16:32 // Actual //  Ursu Victor

Stocurile de gaze naturale din Europa au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2022, potrivit unei analize publicate de Financial Times. Nivelul actual al rezervelor din depozite este de aproximativ 30% din capacitatea necesară, situație care poate explica parțial creșterea bruscă a prețurilor la gaz.

Scumpirile au fost amplificate de oprirea producției de gaze naturale lichefiate (GNL) în Qatar, chiar dacă statele Uniunii Europene importă volume relativ reduse din această țară din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, piața a reacționat puternic la riscul suplimentar asupra aprovizionării.

Pe fondul volatilității generale a piețelor, acțiunile companiilor energetice europene au evoluat diferit. Titlurile companiei norvegiene Equinor au crescut cu 2,9%, iar cele ale Aker BP au avansat cu 2,2%. Acțiunile BP au urcat cu 0,7%.

În schimb, titlurile Shell și TotalEnergies au înregistrat scăderi de 0,7% și, respectiv, 0,1%.

Sectorul bancar a fost afectat mai sever. Acțiunile Société Générale au scăzut cu 5%, iar cele ale Deutsche Bank au pierdut 3,9%.

Companiile din turism au continuat declinul. Acțiunile grupului hotelier Accor și ale companiei aeriene Air France-KLM au scăzut cu peste 5%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!