La sfârșitul anilor 1960 NASA s-a confruntat cu o decizie care ar fi putut schimba soarta speciei umane pentru totdeauna. Teoretic, această decizie ar fi putut dezlănțui „extratereștri ucigași” sau distrugerea definitivă a atmosferei Pământului.
După aterizările „Apollo 11”, cei trei astronauți din cadrul misiunii, aflați în interiorul capsulei ce plutea în Oceanul Pacific, așteptau să fie ridicați din ocean de către un echipaj. Oficialii NASA au decis să nu îi lase pe cei trei eroi să aștepte prea mult și în pofida protocolului pe ce a fost stabilit, au decis să trimită un echipaj de salvare pentru a îi prelua la scurt timp după ce aceștia au ajuns pe Pământ. Dezavantajul acestei decizii prompte însă, era mica posibilitate de a dezlănțui microbi extratereștri cu efecte devastatoare pe Pământ.
Cu câteva decenii înainte, un grup de oameni de știință și oficiali militari se aflau la un moment de cotitură similar. În timp ce așteptau să urmărească primul test al armelor atomice, aceștia ar fi putut ajunge la un rezultat catastrofal. A existat șansa ca experimentele lor să aprindă accidental atmosfera și să distrugă toată viața de pe planetă. Astfel, Terra a cunoscut câteva grupuri de oameni ce au ținut soarta lumii în mâinile lor, fiind responsabili pentru posibilitatea mică, dar reală de a provoca o catastrofă totală, și într-un final sfârșitul, nu doar a propriilor vieți, ci și sfârșitul tuturor.
Când omenirea și-a planificat pentru prima dată trimiterea sondelor și chiar a primelor persoane în spațiu, la mijlocul secolului al XX-lea, „problema contaminării”, începuse deja să ia teren ca fenomen important în lumea științei.
În primul rând, se punea problema contaminării „de dinainte”, cu alte cuvinte, acest lucru însemna posibilitatea ca viața de pe Pământ să facă accidental o plimbare în cosmos. Nava spațială trebuia sterilizată cu atenție înainte de lansare. Dacă microbii se strecurau la bord, ar împiedica orice încercare de a detecta viața extraterestră. Și chiar dacă s-ar fi descoperit organisme extraterestre acolo, am fi putu să le ucidem din greșeală cu bacterii sau virusuri de pe Pământ. Aceste aspecte rămân actuale până în prezent.
O a doua problemă întâlnită a fost contaminarea „la întoarcere”, în ideea în care astronauții, rachetele sau sondele care se întorc pe Pământ ar putea aduce forme de viață catastrofale pentru Terra, fie prin potențiala superioaritate față de organismele terestre, fie prin ceva mult mai rău, cum ar fi consumarea întregului oxigen din atmosferă.
Contaminarea „la întoarcere” era o amenințare pe care NASA trebuia să o ia în serios în timpul planificării misiunilor Apollo pe Lună. Ce s-ar fi întâmplat dacă astronauții ar fi adus înapoi ceva extrem de periculos? La acea vreme, probabilitatea nu era considerată ridicată, ba chiar puțini au crezut că Luna ar putea adăposti viața, dar totuși, scenariul ar fi trebuit cel puțin considerat, deoarece consecințele puteau fi foarte grave. „Am fi putut fi 99% siguri că misiunea „Apollo 11” nu va aduce înapoi organisme periculoare”, a spus un om de știință influent la acea vreme, „dar chiar și acel 1% de incertitudine, era prea mare pentru a nu fi considerat”.
NASA a pus în aplicare mai multe măsuri de carantină, în unele cazuri chiar cu reticență. Oficialii îngrijorați ai Serviciului de Sănătate Publică din SUA au susținut măsuri mai stricte decât au fost aplicate ulterior, punând presiune pe agenția spațială, subliniind subtil că aceștia au puterea de a refuza primirea astronauților contaminați. După audierile din cadrul Congresului, NASA a fost de acord să atașeze navei, o instalație costisitoare ce le-a permis echipajelor să-i izoleze și sa-i ridice pe bărbați din capsula lor. S-a convenit, de asemenea, că exploratorii din spațiu, vor petrece trei săptămâni în izolare înainte de a-și putea îmbrățișa familiile sau de a da mâna președintelui.
Din fericire, misiunea „Apollo 11” nu a adus pe Pământ nicio viață extraterestră mortală, sau așa credem noi ?