Nagacevschi îi răspunde lui Cojuhari: Trebuie alungat urgent de la șefia Agenției Proprietății Publice

18 Iul. 2024, 09:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Iul. 2024, 09:19 // Actual //  bani.md

Fadei Nagacevschi, fostul ministru al Justiției  a adus critici dure la adresa lui Roman Cojuhari, șeful Agenției Proprietății Publice (APP), în legătură cu excluderea mai multor instituții de stat din lista bunurilor nepasibile de privatizare. Nagacevschi consideră că această acțiune pune în pericol bunurile statului și sugerează că Cojuhari ar trebui îndepărtat de urgență din funcție.

Nagacevschi a subliniat că cetățenii nu fac diferența între întreprinderea de stat ca complex patrimonial unic (complex de bunuri) și întreprinderea de stat ca subiect de drept (persoană juridică). El a explicat că în lista bunurilor nepasibile privatizării sunt incluse și excluse complexurile patrimoniale unice, nu persoanele juridice. „Nu poți privatiza persoane, ci bunuri,” a afirmat Nagacevschi.

Acesta a avertizat că excluderea unui complex de bunuri din lista bunurilor nepasibile de privatizare îl lasă neprotejat, permițând Guvernului să înstrăineze bunurile ca active neutilizate. Dacă schimbarea formei de organizare a persoanei juridice este motivul pentru excludere, ar trebui indicată noua denumire generică a complexului patrimonial unic, nu eliminarea acestuia de sub protecția legii.

Nagacevschi a criticat argumentul reorganizării persoanei juridice ca justificare pentru scoaterea complexului de bunuri din lista nepasibile de privatizare, considerându-l neserios. „Altfel, fie ești prost, fie ești prost intenționat, fie manipulezi,” a declarat el.

Fadei Nagacevschi a concluzionat că acțiunile actuale ale APP sunt „figurații ieftine” menite să ascundă un potențial atac raider asupra bunurilor statului, reiterând necesitatea îndepărtării lui Cojuhari din funcția sa.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Oct. 2025, 12:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Victor
22 Oct. 2025, 12:10 // Slider //  Ursu Victor

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCIM) și Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României au semnat un nou Acord de Parteneriat, care consolidează colaborarea economică și instituțională dintre cele două state.

Evenimentul a avut loc la Chișinău, în cadrul unei întrevederi găzduite de președintele CCIM, Sergiu Harea, cu participarea dlui Constantin-Valentin Răducan, Director General cu atribuții de Secretar de Stat al DRRM.

Pe parcursul ultimilor ani, CCIM și DRRM au dezvoltat un parteneriat solid, care a facilitat derularea mai multor proiecte comune în sprijinul antreprenorilor și al mediului de afaceri de pe ambele maluri ale Prutului. Noul acord extinde cooperarea la toate domeniile de activitate ale Camerei – expoziții și târguri, relații internaționale, instruire profesională și dezvoltare managerială – incluzând și continuarea Programului pentru calificarea managerilor Republica Moldova–România.

Totodată, în perioada 28 octombrie – 28 noiembrie 2025, va fi organizat Programul de Sporire a Capacităților Managerilor „Republica Moldova–România”, în cooperare cu Camera de Comerț și Industrie a României și Camera de Comerț și Industrie Prahova. Programul are drept scop consolidarea relațiilor economice bilaterale și preluarea bunelor practici din sectorul privat românesc.

„Acest nou parteneriat reconfirmă angajamentul comun al României și Republicii Moldova de a sprijini mediul de afaceri, de a stimula colaborarea economică și de a promova valorile europene care unesc cele două țări”, a declarat Sergiu Harea, președintele CCIM.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII