O localitate din Italia reduce taxele locale cu 200 de euro pentru persoanele care adoptă un câine

28 Ian. 2024, 08:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Ian. 2024, 08:15 // Actual //  bani.md

Primăria din Misterbianco, comună care se învecinează cu oraşul Catania, din sudul Italiei, a anunţat o iniţiativă inedită care vizează îmbunătăţirea vieţii câinilor fără stăpân, dar şi a locuitorilor, urmând să deducă până la 200 de euro pe an din taxele de salubrizare pentru cei care adoptă câini abandonaţi care se află în clădiri municipale sau în adăposturi de animale, transmite EFE.

Cu această măsură, autorităţile îşi propun să încurajeze adopţia câinilor pentru a reduce costurile adăposturilor şi „recompensează familiile care adoptă cu o binemeritată reducere a taxelor locale”, a explicat Consiliul Local, potrivit presei italiene.

Cu aşa-numitul „Bonus pentru golirea canisei”, Consiliul Local din Misterbianco îşi propune totodată să „ajute prietenii cu patru picioare”, a declarat Marco Corsaro, primarul acestei comune din sudul Italiei cu aproximativ 50.000 de locuitori şi care aparţine zonei metropolitane Catania.

Conform organizaţiilor pentru drepturile animalelor, în Italia sunt abandonaţi în fiecare an aproximativ 50.000 de câini şi 80.000 de pisici.

Reducerea face parte din măsurile adoptate în favoarea cetăţenilor prin intermediul „concesiunilor care îmbină inovaţia şi bunul simţ”, a adăugat Corsaro.

Astfel, cei care adoptă câini în această comună italiană vor economisi 200 de euro pe an din TARI, taxa municipală pentru colectarea gunoiului şi a altor deşeuri, care în Italia este formată din suma unei cote fixe şi o altă variabilă care se modifică în funcţie de numărul de locatari şi de dimensiunile fiecărei locuinţe.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Mart. 2026, 11:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Mart. 2026, 11:09 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Banca Națională a Moldovei au constituit 5 019,69 milioane de euro la data de 27 februarie 2026, în scădere cu 61,01 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 ianuarie 2026, când acestea se ridicau la 5 080,70 milioane de euro.

Potrivit datelor publicate de banca centrală, diminuarea rezervelor valutare a fost determinată în principal de mai multe ieșiri de fonduri.

Cea mai mare contribuție a avut-o scăderea rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate, care a generat ieșiri nete de 86,05 milioane de euro. De asemenea, au fost efectuate plăți pentru serviciul datoriei publice externe a Republicii Moldova, în valoare de 18,76 milioane de euro.

În același timp, au fost înregistrate plăți ale Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova de 1,59 milioane de euro, precum și un rezultat net negativ al operațiunilor de tip swap valutar pe piața valutară internă, de 0,02 milioane de euro.

Totuși, o serie de factori au contribuit la majorarea parțială a rezervelor valutare în perioada de raportare. Printre aceștia se numără aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor în raport cu euro, care a adăugat 25,42 milioane de euro.

De asemenea, veniturile din gestionarea rezervelor valutare au generat 11,52 milioane de euro, iar încasările în favoarea Ministerului Finanțelor sub formă de credite, granturi și alte intrări pentru proiecte investiționale au însumat 3,92 milioane de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!