OPEC+ a decis să mărească peste aşteptări producţia de petrol în iulie şi august. Preţurile au crescut cu circa 1%

03 Iun. 2022, 08:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Iun. 2022, 08:48 // Actual //  bani.md

OPEC+ va creşte producţia cu 648.000 de barili pe zi atât în ​​iulie, cât şi în august, anticipând sfârşitul reducerilor istorice de producţie implementate de OPEC+ în timpul crizei pandemiei de Covid, scrie News.ro.

Grupul a returnat încet cei aproape 10 milioane de barili de petrol pe zi pe care a acceptat să-i retragă de pe piaţă în aprilie 2020.

n ultimele luni, producţia a crescut între 400.000 şi 432.000 de barili pe zi în fiecare lună.

Preţurile petrolului au inversat pierderile timpurii în timpul tranzacţiilor de la mijlocul dimineţii şi au continuat să crească în timpul sesiunii.

Preţul petrolului Brent a crescut cu 1%, la 117,45 dolari pe baril, iar preţul petrolului U.S. West Texas Intermediate (WTI) a avansat cu 1,3%, la 116,77 dolari pe batril, până la ora 16:06 GMT (19:06 ora României).

Decizia OPEC+ vine în timp ce lumea se confruntă cu creşterea preţurilor energiei. Citeşte articolul integral pe

Realitatea Live

22 Feb. 2026, 09:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2026, 09:45 // Actual //  Ursu Victor

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va majora tariful global la importuri de la 10% la 15%, după ce Curtea Supremă a SUA a decis că mecanismul utilizat de Casa Albă pentru introducerea tarifelor este ilegal. Anunțul a fost făcut de liderul american pe platforma Truth Social.

„În calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, ridic imediat tariful global pentru importul de bunuri și servicii […] de la 10% la nivelul complet permis și justificat juridic de 15%”, a scris Trump, acuzând că multe țări au „jefuit” economia americană timp de decenii.

Șeful de la Casa Albă a criticat dur decizia Curții Supreme, pe care a calificat-o drept „absurdă, prost redactată și profund antiamericană”, în contextul în care instanța a stabilit, cu votul a 6 judecători la 3, că Trump a acționat ilegal folosind legislația privind situațiile de urgență pentru a justifica tarifele „reciproce”.

Trump a anunțat prima rundă de taxe în februarie 2025, imediat după revenirea sa la Casa Albă. Măsurile au vizat inițial Canada, China și Mexic, pe care administrația americană le-a acuzat că nu combat suficient traficul de fentanil către SUA. Ulterior, pe 2 aprilie, Washingtonul a extins un tarif de 10% pentru importurile din aproape toate țările lumii și a impus suprataxe suplimentare pentru zeci de state considerate parteneri comerciali neloiali.

Președintele american a justificat politica tarifară prin „situația economică de urgență” provocată de deficitul comercial în creștere al SUA. Potrivit legislației comerciale din 1974, președintele poate introduce tarife pentru maximum 150 de zile fără aprobarea Congresului, însă pentru menținerea lor ulterioară este necesar votul legislativului.

Pe durata aplicării tarifelor, autoritățile americane au colectat cel puțin 133,5 miliarde de dolari de la importatori. În prezent, mai multe companii se pregătesc să ceară despăgubiri în instanță pentru aceste pierderi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!