Operațiune ilegală de minare a criptomonedelor descoperită în Ucraina. Furau curent în valoare de 259.300 de $ lunar

14 Iul. 2021, 14:23
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
14 Iul. 2021, 14:23 // Actual //  MD Bani

În orașul Vinnytsia din Ucraina, polițiștii au descoperit o imensă operațiune de minare a criptomonedelor. Pentru aceasta persoanele furau electricitate din rețea în proporții destul de mari.

În urma perchezițiilor, polițiștii au confiscat 5.000 de calculatoare și 3.800 de console Playstation, folosite în operațiunea ilegală de minare a criptomonedelor prin intermediul căreia era furată electricitate în valoare de 259.300 de dolari lunar, scriu autoritățile din Ucraina.

Pentru a ascunde furtul, cei care administrau locația foloseau contoare ce nu reflectau consumul real de electricitate.

”O astfel de activitate ilegală poate duce la încărcare rețelei și poate lăsa cetățenii fără electricitate”, au precizat oamenii legii.

 

Realitatea Live

21 Feb. 2026, 13:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Feb. 2026, 13:28 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, afirmă că concernul rus Gazprom a înaintat în 2020 o propunere privind reglementarea datoriilor legate de livrările de gaze, însă Guvernul Republicii Moldova a respins inițiativa. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLive.

Potrivit lui Ceban, adresarea a venit din partea Gazprom, care a văzut o oportunitate de a propune un acord de reglementare a datoriilor. Șeful Moldovagaz a subliniat însă că nu a fost vorba explicit despre cedarea unor active concrete în acel moment, deși astfel de discuții au existat în trecut.

„Da, adresarea a fost din partea Gazprom-ului, dar atunci Guvernul a refuzat”, a declarat Ceban.

El a explicat că, de-a lungul anilor, inclusiv în anii ’90 și la începutul anilor 2000, au existat diferite discuții privind posibile interese ale Gazprom în sectorul termoenergetic și în alte obiective energetice din Republica Moldova. Totuși, potrivit lui, Guvernul nu a acceptat niciodată astfel de propuneri și nu a semnat documente în acest sens.

Ceban a insistat că datoria pentru gaz este una comercială, nu guvernamentală. „Gazprom livrează gaze către MoldovaGaz în baza unui contract comercial. Datoria nu era a Guvernului. Guvernul niciodată nu a asumat nicio datorie”, a spus el.

Șeful Moldovagaz a amintit că singurul moment când s-a operat un schimb de active contra datorii a fost la crearea MoldovaGaz, subliniind că ulterior această abordare nu a mai fost acceptată.

În anul 2023 Chișinăul a făcut un audit al datoriilor către Gazprom. Potrivit rezultatelor auditului, făcute publice în data de 6 septembrie, datoria Moldovagaz față de Gazprom, la sfârșitul lunii martie 2022, constituiau 709 milioane de dolari, însă pentru 276 milioane de dolari nu există documente confirmative, iar 400 de milioane de dolari din datorie nu este executabilă.

Chișinăul din totalul datoriei cerute de 709 milioane de Gazprom, declara că este dispus să achite 8,6 milioane de dolari. Rezultatul auditului nu a fost acceptat de către acționarul majoritar Gazprom.