Parlamentul a aprobat, în prima lectură, acordarea subvențiilor pentru mai multe categorii de producători agricoli

06 Dec. 2021, 19:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Dec. 2021, 19:56 // Actual //  bani.md

Documentul prevede îmbunătățirea accesului producătorilor agricoli mici la obținerea subvențiilor. Totodată, modificările se referă la includerea unei noi categorii de beneficiari de subvenții – ”producătorul agricol micro”, care deține până la 2 hectare de teren agricol arabil.

Astfel, va putea solicita subvenții ”producătorul agricol micro”, care deține până la 2 hectare de teren agricol arabil; ”producătorul agricol mic” – care deţine de la 2 până la 10 hectare de teren agricol arabil. De asemenea, vor beneficia de subvenții ”producătorul agricol mijlociu”, care deţine cu drept de proprietate sau posesie şi folosinţă de la 10 până la 75 de hectare de teren agricol arabil; ”producător agricol mare”, care deţine mai mult de 75 de hectare de teren agricol arabil.

PROIECTUL a fost elaborat pentru a facilita accesul producătorilor agricoli la sursele Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (FNDAMR), precum și pentru a îmbunătăți politicile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural prin ajustare la necesitățile economiei naționale.

Documentul mai include eficientizarea procesului de monitorizare privind recepționarea cererilor de acordare a subvențiilor post-investiționale. Se propune prezentarea unor rapoarte de activitate lunar, semestrial și anual,  în vederea evitării creării datoriilor față de solicitanții de subvenții.

În cadrul ședinței plenare, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, Vladimir Bolea a menționat că proiectul urmează a fi consultat cu asociațiile de producători agricoli și, ulterior propus spre aprobare în lectura a doua.

De menționat că, până la 1 octombrie 2021, au fost recepționate 3143 cereri de acordare a subvențiilor post-investiționale în sumă de 544,4 mil. lei. Totodată, în anul 2021, valoarea FNDAMR constituie 1,1 mlrd. lei. Pentru subvenții post-investiționale sunt prevăzute 773,9 mil. lei.

Realitatea Live

01 Ian. 2026, 13:43
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
01 Ian. 2026, 13:43 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a constatat existența unei practici comerciale înșelătoare la o unitate de schimb valutar a BC „Victoriabank” SA, în urma unui control inopinat privind respectarea obligațiilor de informare corectă a consumatorilor.

Constatările au stat la baza unei Hotărâri din 11 noiembrie 2025, care a fost menținută de Consiliul de Administrație al CNPF în ședința din 30 decembrie 2025, după respingerea cererii prealabile depuse de bancă. Controlul a vizat modul de afișare a cursurilor de schimb valutar pe panourile de reclamă.

Potrivit CNPF, pentru valuta românească (RON), cursurile de cumpărare și vânzare erau afișate fără separarea clară a numărului întreg de zecimale, spre deosebire de celelalte valute, situație calificată drept omisiune înșelătoare, susceptibilă de a induce în eroare consumatorii.

Autoritatea subliniază că remedierea ulterioară a neconformității și lipsa unui impact major nu înlătură răspunderea pentru încălcarea legislației privind protecția consumatorilor, motiv pentru care măsurile dispuse au fost menținute.

 În perioada 18–24 septembrie 2025, CNPF a efectuat controale inopinate la 48 de unități de schimb valutar din mai multe raioane și municipii ale țării, depistând abateri la șapte unități, inclusiv neconcordanțe între cursurile afișate și cele aplicate, precum și lipsa delimitării clare a zecimalelor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII