Petrolul a inundat oceanele: peste un miliard de barili blocați pe mare – cel mai mare surplus din ultimii cinci ani

19 Oct. 2025, 10:46
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Oct. 2025, 10:46 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Pe mările lumii se află în prezent cea mai mare flotilă de transport de petrol din ultimii ani, cu peste un miliard de barili în tranzit, potrivit datelor furnizate de compania de analiză energetică Vortexa, citate de Bloomberg. Este cel mai ridicat nivel din 2020, când războiul prețurilor dintre Arabia Saudită și Rusia a inundat piața globală în plină pandemie de COVID-19.

Acest val masiv de petrol în tranzit confirmă prognozele conform cărora relaxarea treptată a restricțiilor OPEC+ asupra producției conduce la un nou excedent pe piața globală a țițeiului. În ultimele luni, China a absorbit mare parte din surplus cumpărând barili ieftini pentru rezervele strategice, însă, potrivit analiștilor, piața a atins punctul de saturație.

„Partidele de petrol brut din Orientul Mijlociu rămân tot mai des nevândute, iar indicatorii-cheie de preț arată că deficitul de ofertă s-a încheiat”, notează Bloomberg. Cotațiile internaționale ale petrolului au coborât la minimul ultimelor cinci luni – circa 60 de dolari pe baril, iar traderii se pregătesc pentru o posibilă nouă scădere a prețurilor.

„În ultimele 12 luni știam cu toții că urmează un excedent de petrol. Ei bine, el deja a venit”, a declarat Ben Luckock, șeful diviziei petroliere a grupului Trafigura.

Potrivit estimărilor, stocurile globale de petrol cresc în 2025 cu un ritm de 1,9 milioane de barili pe zi, iar acumularea rapidă a rezervelor plutitoare ar putea fi preludiul unei supraproducții și mai mari în 2026, concluzionează agenția.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

04 Mart. 2026, 17:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Mart. 2026, 17:18 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va anunța în următoarele două-trei zile dacă tarifele la energia electrică vor fi majorate sau nu. Declarația a fost făcută de directorul ANRE, Alexei Taran, care a precizat că instituția finalizează în prezent calculele privind toate componentele tarifare.

Potrivit lui Taran, pentru a stabili prețul final plătit de consumatori, regulatorul trebuie să analizeze mai întâi tarifele pentru serviciile din întreg lanțul energetic, inclusiv transportul și distribuția energiei electrice.

„Solicitările au venit de la mai mulți operatori – de la operatorul sistemului de transport, operatorii sistemului de distribuție și de la furnizori. Pentru a afla prețul final de furnizare, trebuie mai întâi să calculăm pe rând tarifele pentru serviciile de transport și distribuție, iar ulterior putem decide tariful final pentru furnizorii cu obligație de serviciu universal”, a explicat directorul ANRE.

El a precizat că instituția se află în etapa finală a calculelor și că rezultatele vor fi făcute publice în curând.

„La moment suntem în proces de finalizare a calculelor. Cred că în următoarele două-trei zile le vom definitiva și le vom publica pe site-ul agenției. Deocamdată este prea devreme să spunem cu cât vor fluctua tarifele, pentru că nu am finalizat toate calculele”, a declarat Taran.

Directorul ANRE a mai spus că doar după stabilirea tarifelor pentru transportul energiei și a componentei de distribuție pentru anul 2026 va putea fi calculat prețul final de furnizare.

La 16 februarie, Premier Energy și FEE Nord au depus la ANRE solicitări de majorare a tarifelor la energia electrică. Premier Energy a cerut aprobarea unui tarif de 3,83 lei/kWh, cu 24 de bani (6,6%) peste nivelul actual, în timp ce FEE Nord solicită 4,32 lei/kWh, cu 32 de bani mai mult decât tariful în vigoare.

Solicitările urmează să fie examinate în una dintre ședințele viitoare ale ANRE. Dacă vor fi aprobate, noile tarife se vor reflecta în facturile consumatorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!