Pofta europenilor de cacao, cafea și carne distruge pădurile: 100 de copaci, pierduți pe minut

18 Nov. 2025, 17:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
18 Nov. 2025, 17:21 // Actual //  Grîu Tatiana

Consumul european de produse precum cacao, cafea, soia, ulei de palmier, carne și piele de vită sau cauciuc a provocat pierderea a 149 de milioane de arbori în lume între 2021 și 2023, potrivit unei analize publicate marți de organizația ecologistă WWF Europa ( World Wide Fund for Nature), care precizează că acest lucru echivalează cu dispariția a 100 de arbori pe minut.

În cifre absolute, Germania este responsabilă pentru dispariția a 13 milioane de arbori pe an, urmată de Spania (6,5 milioane) și Franța (6,3 milioane), notează EFE, citat de mediafax.ro. Conform unui raport publicat de ONG, elaborat în colaborare cu firma elvețiană specializată în date AdAstra Sustainability, consumul european este responsabil pentru tăierea a aproape 50 de milioane de arbori pe an.

În calculul relativ pe cap de locuitor, Țările de Jos se află pe primul loc dintre statele membre ale UE, cu 272 de arbori eliminați pentru fiecare 1.000 de cetățeni, urmate de Luxemburg (226) și Finlanda (177).

Doar consumul de ciocolată din Uniunea Europeană ar fi responsabil de pierderea a peste 10 milioane de arbori anual, o cifră similară cu cea asociată consumului european de carne și piele de vită, potrivit calculelor acestei platforme.

Raportul critică faptul că UE intenționează să relaxeze regulile inițiale ale Regulamentului European privind Deforestarea, introducând flexibilități în ceea ce privește amenzile și birocrația, după ce intrarea în vigoare a acestuia a fost deja amânată cu un an, până la 30 decembrie 2025.„Prețul amânării Regulamentului European privind Deforestarea este catastrofal, iar clima noastră nu își poate permite acest lucru”, a declarat într-un comunicat responsabila principală de politici a WWF, Béatrice Wedeux.

Această normă urmărește să evite ca anumite materii prime și produse derivate consumate în UE să genereze deforestare, deoarece între 1990 și 2020 s-a distrus la nivel mondial o suprafață forestieră mai mare decât cea a UE, iar aproape 10% este atribuită consumului european.

Cunoscut în jargonul comunitar drept EUDR, regulamentul afectează bovinele, cacao, cafeaua, uleiul de palmier, soia, lemnul și cauciucul, inclusiv derivate precum pielea, ciocolata sau mobilierul. Companiile care importă în UE aceste materii prime trebuie să demonstreze, printr-un sistem de geolocalizare, că nu au generat deforestare sau degradarea pădurilor în zonele de unde provin resursele.

Potrivit WWF, amânarea cu un an a normei generează emisii suplimentare de 16,8 milioane de tone de CO2 și, dacă importurile continuă să crească, cifra ar putea urca la 17,4 milioane de tone.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

18 Feb. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
18 Feb. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Drumurile naționale vor beneficia în 2026 de finanțări de peste 1,82 miliarde de lei, bani prevăzuți pentru întreținerea și reparația celor aproape 6 000 de kilometri de trasee aflate în gestiunea statului. Asta prevede proiectul Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2026.

Autorii documentului asigură că accentul va fi pus pe siguranța traficului și pe menținerea carosabilului într-o stare bună. „Prioritare vor fi acțiunile referitoare la mentenanța condițiilor de circulație din punct de vedere a stării părții carosabile și siguranței la trafic”.

Pentru întreținerea curentă a drumurilor sunt planificate peste 611 milioane de lei. Cea mai mare parte, peste 412 milioane de lei, este destinată lucrărilor pe timp de vară, inclusiv reparațiilor la îmbrăcămintea asfaltică și din beton, dar și intervențiilor la poduri și podețe. Alte 100 de milioane de lei sunt rezervate pentru întreținerea pe timp de iarnă, pentru deszăpezire și combaterea poleiului, iar 99 de milioane de lei pentru lucrări periodice și măsuri de siguranță rutieră.

Reparațiile propriu-zise vor absorbi sume consistente. Aproximativ 294 de milioane de lei sunt prevăzute pentru reparații curente la drumuri și poduri, iar pentru reconstrucții și reabilitări capitale sunt planificate peste 397 de milioane de lei. Nota informativă indică faptul că în 2026 urmează să fie contractate lucrări pentru reparația a peste 210 kilometri de drumuri naționale.

Programul mai include 275 de milioane de lei pentru gestionarea drumurilor publice și aproape 75 de milioane de lei pentru proiectare, evaluări și alte cheltuieli conexe. O parte din bani vor merge și pentru reabilitarea unor porțiuni concrete de drum, precum sectoarele Cornești – Boghenii Noi – Năpădeni – M5, R35 – Baimaclia – Taraclia de Salcie – R32 sau R13 – Ivanovca – Izvoare – Ocolina – R14. Pentru aceste proiecte sunt planificate 100 de milioane de lei în 2026, însă valoarea totală a lucrărilor depășește 302 milioane de lei, diferența fiind acoperită prin angajamente de stat deja asumate.

În document se menționează că implementarea proiectului „va avea un impact pozitiv asupra infrastructurii rutiere, contribuind la asigurarea întreținerii corespunzătoare a rețelei rutiere naționale, îmbunătățind condițiile de drum și siguranța rutieră”.

Pentru comparație, în 2025, pentru executarea lucrărilor de întreținere și reparație a drumurilor publice naționale a fost alocat un buget de circa 2,59 miliarde de lei. Potrivit Raportului de executare a bugetului, prezentat de Administrația de Stat a Drumurilor, suma valorificată pentru toate lucrările executate a fost de aproximativ 2,51 miliarde de lei în perioada ianuarie–decembrie 2025, ceea ce reprezintă un nivel de realizare de 96,7%.

Anterior, economistul Veaceslav Ioniță a declarat că Guvernul încasează anual aproximativ 4 000 de lei de la fiecare șofer pentru infrastructura rutieră, însă doar jumătate din această sumă ajunge efectiv în fondul rutier, iar restul banilor sunt redirecționați către alte cheltuieli bugetare. Potrivit lui, pentru menținerea rețelei rutiere într-o stare bună ar fi necesară alocarea anuală a circa 1% din PIB pentru întreținere, ceea ce în acest an ar însemna aproximativ 3,5 miliarde de lei, plus încă 1% din PIB pentru dezvoltare și construcția de drumuri noi. În realitate, pentru întreținere se alocă sub 2 miliarde de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!