Politica bugetar-fiscală 2022: Autoritățile vin cu propuneri pentru accizarea țigărilor electronice și „cigarillos”

12 Nov. 2021, 14:41
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
12 Nov. 2021, 14:41 // Actual //  MD Bani

Ministerul Finanțelor a publicat propunerile de politici bugetar-fiscale pentru anul 2022. Documentul prevede revizuirea cotelor accizelor pentru anumite produse de tutun și anume pentru țigările electronice și țigările de foi (cigarillos).

Mai exact, proiectul propune un acciz de 1.957 de lei per litru pentru țigaretele electronice, preparatele destinate utilizării în cartușe și rezervele pentru țigaretele electronice. Această măsură are drept scop uniformizarea cotelor de accizare și asigurarea implementării prevederilor Acordului de Asociere RM – UE.

De asemenea, pentru țigările de foi, așa numitele „cigarillos”, se propune o cotă a accizei de 41%, dar nu mai puțin de 959 de lei pentru o mie de bucăți. Astfel, va exista un nivel minim de accizare a acestui produs și condiții egale în comparație cu alte produse de tutun, existente pe piață. Acest nivel minim nu era stabilit până acum, ceea ce a permis comercializarea de cigarrillos la un preț mult mai mic, scrie deschide.md.

În același timp, autoritățile nu au intervenit cu modificări în calendarul accizelor. Astfel, conform planului stabilit pentru anii 2021-2023, cota accizelor pentru țigări și rezerve de tutun va crește cu 15%, anul viitor.

De menționat că, datorită unei politici fiscale echilibrate, statul a reușit să țină în frâu piața ilegală a produselor de tutun, care înregistrează o pondere de 2% în Republica Moldova.

Anul trecut, Ministerul Finanțelor a menționat că mărimea accizelor la produsele din tutun pentru anii 2021-2023 este determinată de următorii factori: maximizarea veniturilor bugetare, reducerea treptată a consumului, angajamentele din Acordul de Asociere RM – UE, cotele în țările vecine și riscurile asociate contrabandei.

Realitatea Live

25 Feb. 2026, 10:34
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
25 Feb. 2026, 10:34 // Actual //  MD Bani

Chișinău, 28 februarie 2026 – Romanian Real Estate FORUM, cel mai mare eveniment dedicat pieței imobiliare din România, ajunge pentru prima dată la Chișinău, aducând pe aceeași scenă dezvoltatori, arhitecți, experți imobiliari și brokeri de top, într-un format axat pe analiză de piață, dialog strategic și oportunități de investiții, completat de sesiuni interactive.

Temele abordate în cadrul Romanian Real Estate FORUM

În cadrul evenimentului vor fi analizate:

  • evoluția și perspectivele pieței imobiliare din România în 2026;
  • prezentarea celor mai noi proiecte aflate în faza de presale, din zona de nord a Bucureștiului;
  • etapele și logistica achiziției imobiliare în România, cu accent pe procesele notariale, aspectele juridice, modificările legislative, aplicarea Legii Nordis și regimul TVA;
  • metode noi de finanțare, soluții oferite de instituțiile financiare din Chișinău;
  • soluții complete de mobilare „la cheie” pentru apartamente.

Romanian Real Estate FORUM își propune să creeze o legătură solidă între piețele imobiliare din România și Republica Moldova, deschizând noi perspective de colaborare și investiții transfrontaliere.

Acces direct la nordul Bucureștiului, printr-un parteneriat strategic

Prin intermediul Proimobil și North Bucharest Investments, două companii aflate sub aceeași viziune strategică, investitorii beneficiază de acces direct la piața imobiliară din nordul Bucureștiului – cea mai dinamică și valoroasă zonă a Capitalei.

Abordarea integrată acoperă toate etapele investiției, de la consultanță imobiliară specializată și selecția riguroasă a proiectelor, până la soluții moderne de finanțare, adaptate atât investitorilor locali, cât și celor din Republica Moldova. Portofoliul actual depășește 70 de proiecte imobiliare cu potențial ridicat, atent poziționate în zone cu cerere constantă și perspective clare de apreciere.

Astăzi, cu un avans de pornire de aproximativ 15%, în funcție de tipul activului și strategia aleasă, investițiile pot genera randamente totale estimate între 12% și 20%, într-un cadru bine fundamentat și predictibil.

Detalii eveniment

Locație: Digital Park, Chișinău, str. Mihai Viteazul 15

Data: 28 februarie 2026

Ora: 10:00

Rezervări și informații: 060 222 394