Polonia preia președinția OSCE. Republica Moldova în cărți?

01 Ian. 2022, 15:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Ian. 2022, 15:56 // Actual //  bani.md

Polonia preia astăzi președinția OSCE și se va concentra pe realizarea progreselor pentru soluționarea pașnică a conflictelor din zona OSCE, în conformitate cu principiile și angajamentele organizației.

„Este o onoare și un privilegiu să ne asumăm președinția OSCE pentru 2022. Scopul nostru va fi să continuăm eforturile de a reconstrui încrederea, precum și să acționăm ca un intermediar și mediator onest între statele participante”, a spus Zbigniew Rau, ministrul polonez de externe și noul președinte în exercițiu al OSCE.

Polonia se va concentra pe sprijinirea formatelor și proceselor OSCE de soluționare a conflictelor, iar o atenție deosebită va fi acordată promovării asistenței cuprinzătoare pentru populația afectată de conflicte”, a spus ministrul Rau. El a subliniat că eforturile Poloniei vor fi ghidate de o perspectivă centrată pe om.

„Va fi esențial pentru noi să salvgardam principiile și angajamentele fundamentale ale OSCE consacrate în Actul final de la Helsinki și în documentele ulterioare”, a menționat noul președinte în exercițiu. „Un dialog autentic între statele participante trebuie să se bazeze pe principiile dreptului internațional și pe un angajament ferm față de mecanismele OSCE deja existente”, a indicat ministrul Rau.

Președintele a precizat că interesele conflictuale necesită eforturi comune pentru a promova soluții. Discuția amănunțită merită o atenție detaliată, iar președinția poloneză se va asigura că toate vocile sunt auzite și toate sfaturile luate în considerare.

Președinția se va concentra, de asemenea, pe cooperarea economică, care este esențială în asigurarea păcii și securității. Pandemia COVID-19 în curs a expus vulnerabilitatea și fragilitatea economiilor statelor, iar răspunsul la această provocare printr-un multilateralism eficient va fi una dintre prioritățile Poloniei. Ministrul Rau a declarat: „Organizația este un efort comun și un exercițiu colectiv. Mobilizarea bunei voințe a statelor participante este esențială pentru succesul efortului excepțional care este OSCE.”

Ministrul Rau va inaugurat oficial în fruntea OSCE la sesiunea Consiliului Permanent al OSCE de la Viena din 13 ianuarie 2022.

Realitatea Live

16 Mart. 2026, 17:35
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Grîu Tatiana
16 Mart. 2026, 17:35 // Uncategorized //  Grîu Tatiana

Republica Moldova ar putea deveni țara cu cea mai rapidă creștere a PIB-ului pe cap de locuitor în perioada 2026–2030, potrivit unor estimări publicate de Fondul Monetar Internațional (FMI) și analizate de platforma Visual Capitalist.

Conform prognozelor, PIB-ul pe cap de locuitor al Moldovei ar urma să crească cu aproximativ 53% până în anul 2030, cel mai mare ritm dintre toate statele analizate. Indicatorul măsoară valoarea bunurilor și serviciilor produse într-o economie raportată la numărul de locuitori și este considerat unul dintre principalele repere pentru nivelul de trai.

În clasamentul țărilor cu cea mai rapidă creștere economică pe cap de locuitor, Moldova este urmată de Guyana (44,8%), Turkmenistan (38,1%), Serbia (36,6%) și Armenia (33,9%). În top se mai regăsesc Albania, Insulele Marshall, Mauritius, Kazahstan și China.

Analiza arată că majoritatea statelor cu ritmuri accelerate de creștere sunt economii emergente, unde reformele economice, dezvoltarea unor noi industrii și creșterea investițiilor pot genera salturi rapide ale veniturilor pe cap de locuitor.

Totodată, mai multe economii din Europa de Est și de Sud-Est apar în clasamentul primelor 25 de țări, inclusiv Serbia, Albania, Bulgaria, Polonia, Georgia și Lituania. Potrivit experților, aceste state beneficiază de investiții în creștere, modernizare economică și integrare tot mai profundă în piața europeană.

Pe de altă parte, atunci când este analizată creșterea în termeni absoluți a veniturilor pe cap de locuitor, clasamentul este dominat de economii foarte dezvoltate. Liechtenstein ar urma să înregistreze cea mai mare majorare, cu aproximativ 39 400 de dolari în plus per persoană până în 2030, urmat de Islanda, Irlanda, Qatar și Elveția.

Unele state apar în ambele clasamente – atât la creșterea procentuală, cât și la cea absolută. Printre acestea se numără Islanda, Guyana și Lituania, economii care combină ritmuri rapide de dezvoltare cu majorări consistente ale veniturilor populației.

Datele utilizate în analiză provin din prognozele FMI, iar PIB-ul pe cap de locuitor este calculat în dolari.