Premierul britanic Rishi Sunak cere confiscarea activelor ruseşti îngheţate

25 Feb. 2024, 14:06
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Feb. 2024, 14:06 // Actual //  bani.md

Premierul britanic Rishi Sunak a cerut duminică ţărilor occidentale să fie „mai îndrăzneţe” şi să confişte activele ruseşti îngheţate pentru a le redistribui apoi Ucrainei, relatează AFP şi Reuters.

„Trebuie să fim mai îndrăzneţi în ceea ce priveşte confiscarea a sute de miliarde din activele ruseşti îngheţate”, a scris şeful guvernului britanic într-un articol publicat de Sunday Times, cu ocazia marcării a doi ani de la invazia rusă pe scară largă din Ucraina.

„Începem prin a lua miliardele din dobânda pe care aceste active le generează şi prin a le trimite Ucrainei”, a afirmat Rishi Sunak. „Apoi, în cadrul G7, trebuie să găsim modalităţi legale de a confisca activele în sine şi, de asemenea, de a trimite acele fonduri în Ucraina”, a adăugat el.

„Ce omagiu ar fi pentru lupta lui Aleksei Navalnîi de a trage la răspundere statul rus pentru acţiunile sale” a adăugat el, referitor la opozantul rus care a murit recent într-un penitenciar din regiunea arctică.

Într-un comunicat publicat sâmbătă la sfârşitul unei reuniuni prin videoconferinţă, liderii G7 au făcut apel la guvernele lor să continue să acţioneze „prin toate căile posibile prin care activele suverane ale Rusiei ar putea fi utilizate pentru a sprijini Ucraina, în conformitate cu sistemele noastre juridice şi cu dreptul internaţional”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

22 Mai 2026, 23:47
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Mai 2026, 23:47 // Actual //  Ursu Victor

Trenurile internaționale Iași–Chișinău și Chișinău–Kiev au înregistrat întârzieri din cauza ploilor abundente și a acumulărilor de apă de pe calea ferată.

Potrivit Căii Ferate din Moldova (CFM), garnitura de pe ruta Iași–Chișinău a fost nevoită să staționeze în stația Pîrlița din cauza riscului de pătrundere a apei la componentele de sub vagoane și la sistemul de alimentare electrică.

Trenul, care avea la bord 74 de pasageri, și-a reluat ulterior deplasarea spre Chișinău, însă circulă cu viteză redusă, de doar 5 km/h, pe sectoarele afectate de acumulările de apă. La acest moment, întârzierea estimată este de aproximativ o oră și 40 de minute.

Tot din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile a fost afectată și cursa Chișinău–Kiev. Trenul, cu 142 de pasageri la bord, a rămas blocat aproximativ două ore în stația Pîrlița, după care și-a continuat traseul spre destinație.

Reprezentanții CFM susțin că echipele întreprinderii au intervenit pentru monitorizarea situației și desfășoară măsuri pentru a asigura siguranța pasagerilor și circulația în condiții de securitate a trenurilor.