Preţul ţiţeiului ajunge la cel mai înalt nivel din ultimii doi ani

24 Iun. 2021, 14:55
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
24 Iun. 2021, 14:55 // Actual //  MD Bani

Preţul ţiţeiului a urcat joi pentru a doua zi, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii peste doi ani, după scăderea peste aşteptări a stocurilor în SUA, ceea ce confirmă perspectivele privind cererea robustă de combustibil.

La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a crescut joi cu 0,71%, ajungând la valoarea de 75,34 dolari, în timp ce la bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol ‘light sweet crude’ a urcat cu 0,62%, la 73,30 dolari. Miercuri, cotaţia barilului de petrol Brent a înregistrat un avans de 0,5%, iar cotaţia barilului de petrol ‘light sweet crude’ o creştere de 0,3%, ajungând ambele la cel mai ridicat nivel din octombrie 2018.

“Datele privind scăderea peste aşteptări a stocurilor de ţiţei în SUA sunt încurajatoare, sugerând majorarea cererii şi înăsprirea furnizării. Dacă Grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) nu decide săptămâna viitoare să majoreze producţie mai mult decât se estima din august, preţul ţiţeiului va rămâne o perioadă la acest nivel ridicat”, a apreciat Tetsu Emori, directorul general al Emori Fund Management Inc.

Oficialii OPEC+, care se vor întâlni la 1 iulie, discută evoluţiile de pe piaţa petrolului, dar încă nu s-a luat nicio decizie, au declarat pentru Reuters surse din cadrul grupului.

Anul acesta, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a crescut cu peste 45%, în urma prognozelor grupului OPEC+ potrivit cărora cererea de petrol va depăşi oferta semestrul doi din 2021 şi a reducerii producţiei. Unii directori din industrie se aşteaptă la revenirea cotaţiei barilului de petrol la nivelul de 100 de dolari, pentru prima dată din 2014.

Luna trecută, OPEC+ a anunţat că şi în iulie va continua majorarea graduală a producţiei de ţiţei, pe fondul aşteptărilor privind îmbunătăţirea consumului, în urma atenuării efectelor pandemiei.

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 22:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Feb. 2026, 22:22 // Actual //  Ursu Victor

Agenția de Investiții a găzduit o delegație extinsă de potențiali investitori din Republica Elenă, interesați să exploreze oportunitățile de afaceri din Republica Moldova. Din delegație fac parte reprezentanți ai trei companii majore, cu expertiză în infrastructură, energie termică și electrică, sisteme hidraulice și inginerie metalurgică.

Potrivit instituției, discuțiile au vizat sectoare considerate prioritare pentru dezvoltarea economică, în contextul interesului tot mai accentuat al mediului de afaceri elen față de piața moldovenească.

Printre participanți s-a numărat cea mai mare companie de construcții din Grecia, cu un portofoliu extins de proiecte de infrastructură în Europa de Sud-Est. De asemenea, la întrevedere au fost prezenți un furnizor important de soluții de pompare și sisteme hidraulice, activ în 42 de țări, precum și o companie globală de inginerie metalurgică, axată pe inovare și sustenabilitate în infrastructura energetică.

În cadrul reuniunii, echipa Agenției de Investiții a prezentat avantajele competitive ale climatului investițional din Republica Moldova și instrumentele de suport disponibile pentru investitori. Pentru o abordare tehnică aplicată, instituția a facilitat ședințe de lucru între delegația elenă și reprezentanții Ministerului Energiei, Ministerului Mediului și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Autoritățile subliniază că această coordonare interinstituțională urmărește să ofere investitorilor claritate privind cadrul de reglementare și proiectele prioritare ale statului.

Agenția de Investiții consideră că interesul tot mai pronunțat al companiilor elene confirmă atractivitatea Republicii Moldova ca destinație investițională și își reafirmă rolul de partener strategic pentru investitorii care vizează modernizarea economiei naționale.