Prețurile grâului au crescut a treia zi consecutiv după ce Rusia a amenințat că va ataca navele ucrainene

21 Iul. 2023, 08:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Iul. 2023, 08:20 // Actual //  bani.md

Preţurile grâului au crescut joi, pentru a trei zi consecutiv, după ce Rusia a ameninţat că va trata navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene drept transportatori de mărfuri militare, adâncind temerile legate de o criză globală a securităţii alimentare, transmite CNBC.

Cel mai activ contract pentru grâu tranzacţionat la Chicago Board of Trade a fost tranzacţionat în creştere cu aproximativ 1,4%, la 737,6 cenţi pe buşel, atingând un maxim al ultimelor trei săptămâni.
În şedinţa precedentă contractul a urcat cu 8,5%, cel mai mare câştig zilnic consemnat în mai bine de un an, pe fondul tensiunilor geopolitice în creştere.

Cu toate acestea, preţurile grâului rămân cu mult sub nivelurile de vârf de 1.177,5 cenţi pe buşel atinse în luna mai a anului trecut.
Creşterea vine după decizia de luni a Kremlinului de a se retrage din Iniţiativa pentru cereale la Marea Neagră, un acord extrem de important în timpul războiului, care a oferit un coridor umanitar maritim pentru exportul de cereale ucrainene.
Şeful ONU, António Guterres, a spus că regretă ”profund” decizia Rusiei de a pune capăt iniţiativei, care de fapt a pus capăt unei „linii salvatoare” pentru sute de milioane de oameni de pe tot globul care se confruntă cu foametea, precum şi pentru cei care se luptă deja cu creşterea costurilor alimentelor.
Şeful Uniunii Europene pentru politică externă, Josep Borrell, a declarat joi că decizia Rusiei de a se retrage din pact va pune în pericol securitatea alimentară globală.

”Ceea ce ştim deja este că acest lucru va crea o criză alimentară mare şi uriaşă în lume”, a spus Borrell, joi, înaintea reuniunii miniştrilor de Externe ai UE.

Atacuri asupra terminalelor de cereale
Forţele ruse au lansat în ultimele zile atacuri extinse cu rachete şi drone împotriva infrastructurii portuare şi cerealiere din sudul Ucrainei.

Institutul pentru Studierea Războiului, un institut de cercetăro cu sediul în SUA, a declarat miercuri că atacurile recente ar putea reafirma obiecţiile Rusiei faţă de reînnoirea acordului cu cereale la Marea Neagră şi să împiedice capacitatea Kievului de a exporta mărfuri agricole.

Ministerul Agriculturii al Ucrainei a declarat miercuri că recentele atacuri asupra portului Odesa din sudul Ucrainei şi a altor oraşe au distrus 60.000 de tone de cereale, precum şi o infrastructură crucială.

Oficialii occidentali şi ucraineni au acuzat Rusia că îi atacă în esenţă pe toţi cei care se bazează pe exporturile de cereale ale Ucrainei şi că îi pune pe oamenii vulnerabili în pericol.

O mare parte din cerealele şi produsele alimentare ucrainene merg în ţări din Africa şi Orientul Mijlociu.

Moscova a avertizat că de joi toate navele care navighează spre porturile ucrainene vor fi considerate ”a fi implicate în conflictul ucrainean de partea regimului de la Kiev”.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că ţara va restabili imediat acordul internaţional de cereale dacă cerinţele sale sunt îndeplinite. Acestea includ ridicarea restricţiilor care limitează expedierea completă a propriilor exporturi de cereale şi îngrăşăminte şi încetarea sancţiunilor împotriva Băncii Agricole Ruse.

De când a fost semnat în iulie anul trecut, ONU a estimat că Iniţiativa privind cerealele Mării Negre a permis exportul a peste 32 de milioane de tone metrice de mărfuri alimentare din trei porturi ucrainene de la Marea Neagră – Odesa, Ciornomorsk şi Pivdenni, cunoscut anterior ca Yuzhni – în 45 de ţări din întreaga lume.

”Presiuni suplimentare asupra proviziilor”
ONU a spus că acordul a jucat ”un rol indispensabil” în securitatea alimentară globală, în timp ce analiştii au spus că a sprijinit stabilitatea preţurilor şi a prevenit penuria în lumea în curs de dezvoltare.
Investitorii, însă, s-au pregătit pentru eliminarea iniţiativei.

”Ucraina va fi acum forţată să-şi exporte majoritatea cerealelor şi seminţelor oleaginoase prin graniţele sale terestre şi porturile dunărene. Acest lucru va duce la creşterea semnificativă a costurilor de transport şi va genera o presiune suplimentară asupra profiturilor fermierilor ucraineni”, a declarat luni Carlos Mera, şeful pieţelor de mărfuri agricole la creditorul olandez Rabobank.

”Efectul secundar al acestui lucru este că i-ar putea determina să planteze mai puţin în sezonul următor, punând o presiune suplimentară asupra proviziilor în viitor”, a adăugat el.

În cele din urmă, Mera a declarat că denunţării acorduli înseamnă că ţările cu venituri mici din Africa şi Orientul Mijlociu vor deveni probabil mai dependente de grâul rusesc – o ţară care reprezintă mai mult de 20% din exporturile globale de grâu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Feb. 2026, 09:17
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
10 Feb. 2026, 09:17 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

MrBeast, cel mai popular YouTuber din lume, urmează să achiziționeze Step, o bancă online tânără care are peste șapte milioane de clienți, potrivit unui comunicat publicat luni. Tranzacția marchează o nouă etapă în strategia de diversificare a antreprenorului american, cunoscut pentru transformarea conținutului video într-un adevărat imperiu de afaceri. Contactați de agenția AFP în legătură cu valoarea tranzacției, reprezentanții Beast Industries, compania lui MrBeast, și ai Step nu au oferit deocamdată detalii, relatează presa străină.

Fondată în 2018, Step a atras finanțări de peste 500 de milioane de dolari, dintre care aproximativ 300 de milioane de dolari sub formă de datorii, restul reprezentând capitaluri proprii. Platforma oferă utilizatorilor conturi cu dobândă, carduri de plată și retragere, precum și produse de investiții, fiind susținută din punct de vedere operațional de Evolve Bank & Trust.

MrBeast, pe numele său real Jimmy Donaldson, și-a transformat canalul de YouTube într-o adevărată mașinărie de producție, cu o echipă de peste 300 de angajați și videoclipuri care combină provocări spectaculoase cu acțiuni filantropice. Cu aproximativ 466 de milioane de abonați, el este de departe cel mai urmărit creator de conținut de pe platformă.

În ultimii ani, antreprenorul și-a extins constant activitatea în afara YouTube-ului. Prin Beast Industries, a lansat brandul de produse de cofetărie Feastables, care, potrivit documentelor citate de Bloomberg, a generat venituri de circa 250 de milioane de dolari în 2024. De asemenea, MrBeast a produs un show de jocuri pentru platforma Prime Video a Amazon și a deschis un parc de distracții pop-up în Arabia Saudită, sub numele Beast Land.

Presa americană notează că Beast Industries a fost evaluată la aproximativ 5 miliarde de dolari în urma unei runde de finanțare din 2025, iar la mijlocul lunii ianuarie compania a atras o nouă investiție de 200 de milioane de dolari de la Bitmine Immersion Technology. Achiziția Step reprezintă astfel intrarea oficială a creatorului de conținut în sectorul serviciilor financiare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!