Preţurile petrolului au scăzut marţi pentru a doua zi consecutiv

10 Apr. 2024, 09:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Apr. 2024, 09:38 // Actual //  bani.md

Preţurile petrolului au scăzut marţi pentru a doua zi consecutiv, în timp ce discuţiile pentru încetarea focului în Gaza au continuat, dar pierderile s-au limitat la mai puţin de un dolar pe baril, deoarece mediatorii egipteni şi din Qatar au întâmpinat rezistenţă în încercările lor de a găsi o cale de ieşire din război, transmite agenția Reuters.

Discuţiile de la Cairo, la care a participat şi directorul Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA, William Burns, nu au reuşit până acum să înregistreze un progres.

Hamas a spus că o propunere israeliană de încetare a focului nu a îndeplinit niciuna dintre cerinţele facţiunilor militante palestiniene, dar va studia oferta în continuare şi va oferi răspunsul său mediatorilor.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au scăzut cu 91 de cenţi, sau cu 1%, până la 89,7 dolari pe baril.

Contractele futures pentru ţiţeiul West Texas Intermediate (WTI) din SUA au scăzut cu 1,12 dolari, sau cu 1,3%, la 85,29 dolari.

Luni, preţul petrolului Brent a consemnat primul său declin din ultimele cinci sesiuni, iar cel al petrolului WTI primul din şapte sesiuni, deoarece o nouă rundă de discuţii de încetare a focului Israel-Hamas de la Cairo a stârnit speranţa unui progres.

”Fără încetarea conflictului, există un risc crescut ca alte ţări, în special Iranul, al treilea mare producător al OPEC, să fie atrase în război”, a declarat Fiona Cincotta, analist senior al pieţei financiare la City Index.

Comandantul marinei Gărzii Revoluţionare a Iranului a spus că ar putea închide strâmtoarea Ormuz dacă se va considera necesar.

Aproximativ o cincime din volumul consumului total de petrol la nivel mondial trece zilnic prin strâmtoare.

Turcia a anunţat că va restricţiona exporturile de diferite produse, inclusiv combustibil pentru avioane, către Israel, până la încetarea focului.

Israelul a spus că va răspunde cu propriile sale restricţii.

Amplificând preocupările legate de oferta limitată, compania petrolieră de stat a Mexicului Pemex a declarat că va reduce exporturile de ţiţei cu 330.000 de barili pe zi (bpd) în mai, astfel încât să poată furniza mai mult rafinăriilor interne, reducând cu o treime livrările disponibile pentru SUA şi Europa şi cumpărătorii asiatici.

Pemex şi-a redus deja exporturile din aprilie cu 436.000 bpd.

Limitând scăderea preţului petrolului, fundamentele generale ale reducerii livrărilor rămân neschimbate, a declarat Dennis Kissler, vicepreşedinte senior pentru tranzacţii la BOK Financial, invocând reducerile de aprovizionare ale OPEC, reducerea exporturilor de combustibil de către Rusia şi instabilitatea geopolitică.

Producţia de ţiţei din SUA este aşteptată să crească cu 280.000 bpd, la 13,21 milioane bpd în 2024, faţă de o prognoză anterioară pentru o creştere de 260.000 bpd, a anunţat Administraţia de Informaţii Energetice (EIA) din SUA.

EIA a spus că se aşteaptă ca preţurile ţiţeiului Brent să ajungă în medie la 88,55 dolari pe baril în 2024, faţă de previziunile anterioare de 87 dolari pe baril.

CEO-ul Vitol, Russell Hardy, a declarat la o conferinţă din Elveţia că se aşteaptă ca preţul petrolului să se tranzacţioneze într-un interval de 80-100 de dolari pe baril şi ca cererea de petrol să crească cu 1,9 milioane bpd în 2024.

Analiştii estimează că stocurile de ţiţei din SUA au crescut cu aproximativ 2,4 milioane de barili în ultima săptămână.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

19 Aug. 2025, 11:16
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Aug. 2025, 11:16 // Actual //  bani.md

Un pretins buletin de vot, unde ștampila VOTAT este aplicată în dreptul unui concurent electoral, circulă în mediul online de câteva zile. În context, Comisia Electorală Centrală (CEC) susține că imaginea este trucată, iar buletinul de vot fals. Scopul acestor imagini, potrivit autorității electorale, este de a induce în eroare alegătorii și de a submina încrederea în procesul electoral.

„Astfel de acțiuni fac parte din campanii ostile de manipulare și antagonizare a societății”, mai adaugă CEC într-o declarație oficială.

Precizările Comisiei Electorale Centrale

Modelul oficial al buletinului de vot se aprobă exclusiv prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale, după înregistrarea tuturor concurenților electorali. Precizăm că astăzi, 19 august, este ultima zi când pot fi depuse cereri pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat.

Tipărirea buletinelor de vot se realizează numai în condițiile și termenele stabilite de legislația electorală, într-un proces transparent, cu participarea observatorilor, mass-media și a concurenților electorali.

„Comisia Electorală Centrală condamnă ferm răspândirea de falsuri, imagini trucate și tentative de manipulare și îndeamnă cetățenii să se informeze doar din surse oficiale. Totodată, adresăm un apel către mass-media să manifeste responsabilitate și să evite difuzarea materialelor neverificate, în special a celor care prezintă indicii de fals informatic.

Atenționăm că răspândirea unor informații trucate servește intereselor celor care doresc un proces electoral denaturat, dominat de emoții și decizii impulsive, și nu de libera exprimare a voinței alegătorilor”, comunică CEC.

Actele pentru înregistrarea în cursa electorală pot fi depuse până pe 19 august, iar campania electorală va începe oficial pe 29 august.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII