Previziuni cutremurătoare de la CEO-ul Shell: Criza gazelor din Europa ar putea dura câteva ierni

29 Aug. 2022, 11:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Aug. 2022, 11:47 // Actual //  bani.md

Europa s-ar putea confrunta cu mai multe ierni de penurie de gaze ca urmare a reducerilor aprovizionării rusești, a declarat luni șeful executivului Shell, Ben van Beurden, într-o conferință de presă în Norvegia.

„Este posibil să avem o serie de ierni în care trebuie să găsim cumva soluții”, a spus van Beurden, citat de Reuters.

Între timp Germani anunță că instalaţiile de stocare a gazelor sunt umplute mai repede decât era planificat, a declarat ministrul Economiei Robert Habeck, dând speranţa că cea mai mare economie a Europei ar putea evita penuria acută de gaze în această iarnă.

Germania se află în faza a doua a unui plan de urgenţă în trei etape, formulat după o reducere a fluxurilor de gaze din Rusia, principalul său furnizor.

Doar 9,5% din consumul de gaze al Germaniei din august a venit din Rusia, a relatat Spiegel, citând date ale asociaţiei BDEW din industria energetică.

Anul trecut, gazele ruseşti au reprezentat aproximativ 55% din consumul total al ţării. Guvernul a vizat niveluri de stocare a gazelor de 75% până la 1 septembrie, dar nivelurile de stocare sunt deja la 82,2%, au arătat duminică datele din industrie ale grupului de operatori europeni GIE.

 

Realitatea Live

16 Mart. 2026, 17:35
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Grîu Tatiana
16 Mart. 2026, 17:35 // Uncategorized //  Grîu Tatiana

Republica Moldova ar putea deveni țara cu cea mai rapidă creștere a PIB-ului pe cap de locuitor în perioada 2026–2030, potrivit unor estimări publicate de Fondul Monetar Internațional (FMI) și analizate de platforma Visual Capitalist.

Conform prognozelor, PIB-ul pe cap de locuitor al Moldovei ar urma să crească cu aproximativ 53% până în anul 2030, cel mai mare ritm dintre toate statele analizate. Indicatorul măsoară valoarea bunurilor și serviciilor produse într-o economie raportată la numărul de locuitori și este considerat unul dintre principalele repere pentru nivelul de trai.

În clasamentul țărilor cu cea mai rapidă creștere economică pe cap de locuitor, Moldova este urmată de Guyana (44,8%), Turkmenistan (38,1%), Serbia (36,6%) și Armenia (33,9%). În top se mai regăsesc Albania, Insulele Marshall, Mauritius, Kazahstan și China.

Analiza arată că majoritatea statelor cu ritmuri accelerate de creștere sunt economii emergente, unde reformele economice, dezvoltarea unor noi industrii și creșterea investițiilor pot genera salturi rapide ale veniturilor pe cap de locuitor.

Totodată, mai multe economii din Europa de Est și de Sud-Est apar în clasamentul primelor 25 de țări, inclusiv Serbia, Albania, Bulgaria, Polonia, Georgia și Lituania. Potrivit experților, aceste state beneficiază de investiții în creștere, modernizare economică și integrare tot mai profundă în piața europeană.

Pe de altă parte, atunci când este analizată creșterea în termeni absoluți a veniturilor pe cap de locuitor, clasamentul este dominat de economii foarte dezvoltate. Liechtenstein ar urma să înregistreze cea mai mare majorare, cu aproximativ 39 400 de dolari în plus per persoană până în 2030, urmat de Islanda, Irlanda, Qatar și Elveția.

Unele state apar în ambele clasamente – atât la creșterea procentuală, cât și la cea absolută. Printre acestea se numără Islanda, Guyana și Lituania, economii care combină ritmuri rapide de dezvoltare cu majorări consistente ale veniturilor populației.

Datele utilizate în analiză provin din prognozele FMI, iar PIB-ul pe cap de locuitor este calculat în dolari.