Probleme pentru businessmanul fierului vechi din Moldova! Gaură financiară la oțelăria pe care a cumpărat-o

31 Mai 2023, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Mai 2023, 16:36 // Actual //  bani.md

Compania Laminorul Danube Metallurgical Enterprise SRL (LDME), care a cumpărat în urmă cu 4 ani unitatea de producție de țevi din oțel de la Oțelu Roșu din Caraș Severin, unde activitatea siderurgică este atestată documentar de peste două secole, a intrat în insolvență la solicitarea mai multor creditori, printre care s-a numărat și unul dintre acționari, dar intenționează să se reorganizeze prin atragerea de noi investitori și vânzarea de active neesențiale, relevă date analizate de Profit.ro.

Activitatea siderurgică are o vechime de peste 200 de ani la Oțelu Roșu, fiind atestată documentar prima dată în 1796, în vremea Imperiului Habsburgic.

Principalii acționari ai LDME sunt firma poloneză Sunningwell International Polska, fondată, controlată și condusă de omul de afaceri polonez Marek Frydrych, și Omnisteel SRL din Republica Moldova, deținută de oamenii de afaceri basarabeni Valentin Eșanu (35%), exportator de deșeuri metalice de peste Prut, Andrei Zabolotnîi (35%), proprietarul companiei IT Omnicom, și Alexandru Rotaru (30%).

LDME a cumpărat în 2019 activele de producție siderurgică din Oțelu Roșu de la Ductil Steel, societate ce a făcut parte din portofoliul local al grupului rus Mechel și este controlată acum indirect de către rusul Victor Chumakov, prin Invest Nikarom. Ductil Steel se află în insolvență din 2013.

Proprietarul combinatului Oțelu Roșu are datorii totale recunoscute de 153,5 milioane lei, din care peste 81% (125,04 milioane lei) reprezintă o creanță garantată a ANAF. Tot garantate sunt și creanțele Primăriei Oțelu Roșu (3,15 milioane lei) și Sindicatului Ductil (2,09 milioane lei).

″(…) în 2019, LDME a achiziționat ansamblul funcțional de laminare aflat în patrimoniul Laminorul Brăila, la un preț de 6.000.000 euro, cu plata prețului în rate (…). Debitoarea a achitat prima tranșă din preț, însă începând cu scadența celei de-a doua rate, din cauza apariției pandemiei, care a avut ca urmare scăderea comenzilor, LDME s-a confruntat cu dificultăți financiare, devenind imposibil să respecte planul de plată a ratelor, în total fiind achitate 2.000.000 euro. Față de aceste împrejurări, vânzătoarea a solicitat rezoluțiunea contractelor de vânzare încheiate, bunurile revenind în patrimoniul vânzătoarei, LDME pierzând sumele de bani achitate. După pierderea dreptului de proprietate asupra activelor din Brăila, LDME a suportat plata către aceștia a salariilor pentru întreg anul 2020 (+3 salarii compensatorii), în condițiile în care activitatea de producție a fost suspendată pe toată durata pandemiei. (…) Societatea a fost nevoită să disponibilizeze aproximativ 200 de angajați, de aceasta fiind înștiințat și sindicatul care reprezintă interesele angajaților (…)″, se mai afirmă în document.

Planul inițial din 2019 al LDME la Oțelu Roșu prevedea atingerea unui nivel de producție de 850.000 de tone de oțel lichid pe an și lărgirea gamei de produse, cu elemente precum profile pentru structuri de construcții, secțiuni pentru construcția de nave sau traverse de cale ferată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.