Programul de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor în domeniul turismului, prezentat la „Antreprenor Expo”

30 Nov. 2023, 12:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
30 Nov. 2023, 12:58 // Actual //  Lupu Eduard

Cel puțin 50 de afaceri din domeniul turismului pot fi susținute financiar prin acordarea de granturi în următorii 3 ani, prin intermediul „Programului de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în domeniul turismului”. Antreprenorii din această ramură pot accesa granturi de până la 500 000 de lei. Una din condiții este să aibă o contribuție proprie de minimum 30% din valoarea proiectului investițional.

Toate detaliile despre importanța acestui Program pentru dezvoltarea turismului în țara noastră au fost discutate în cadrul „Antreprenor Expo”, o bună oportunitate pentru cei interesați să descopere posibilități de creștere și suport antreprenorial în acest domeniu. În cadrul evenimentului, Nina Potînga, directorul adjunct al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, a declarat că Programul a fost aprobat pentru o perioadă de 3 ani, cu un buget anual de cel puțin 10 milioane de lei și va fi finanțat atât din sursele bugetului de stat, cât și din sursele UE.

„Prin acest program, va fi încurajată dezvoltarea industriei turistice, vor fi oferite oportunități pentru micile afaceri, pentru pensiuni și agropensiuni. Se vor crea premise pentru dezvoltarea durabilă a acestor întreprinderi, ceea ce sigur va avea un impact pozitiv asupra economiei naționale și a creșterii economice a Republicii Moldova. La fel, acest program va stimula crearea și creșterea numărului de locuri de muncă în zonele rurale, ceea ce va permite menținerea cetățenilor noștri acasă”.

La rândul său, Andrei Chistol, secretar de Stat al Ministerului Culturii, se bucură că acest Program oferă suport direcționat agenților economici din industria turismului sau celor care vor să-și dezvolte o afacere în acest domeniu.

 „Să nu uităm că ODA are și alte programe care oferă suport financiar colegilor din industria turismului. Sigur că aici trebuie să lucrăm pe dimensiunea de dezvoltare a produsului turistic, a ofertei turistice naționale pentru a fi pregătiți să primim turiștii străini. Există o preocupare de a dezvolta activitatea tursitică în mediu rural”, a declarat Andrei Chistol.

Acest Program este văzut ca o sursă suplimentară importantă pentru a spori capacitatea investițională la nivelul unei afaceri în turism, a spus Viorel Miron, directorul executiv al Asociației de Dezvoltare a Turismului în Moldova.

„Cam 90 la sută din teritoriul național poate fi acoperit de acest Program și mă refer la mediul rural, dar unde avem toate tipurile de unități de cazare, de alimentație sau cu posibilități de organizare a activităților de agrement pentru turiști. Acest Program are o listă suficient de largă și echilibrată de acțiuni care pot fi finanțate. Și asta este bine, pentru că și cei din sectorul de cazare, și cei din sectorul de alimentație publică sau cei care le oferă suport, ar putea fi beneficiari”.

În cadrul primului apel, care s-a desfășurat în luna octombrie, au fost depuse peste 80 de proiecte investiționale, care sunt în proces de analiză. Granturile vor fi acordate cu prioritate antreprenorilor care activează în cadrul lanțului valoric al turismului rural, desfășoară sau planifică dezvoltarea afacerilor cu componentele: turism verde, inovație și digitalizare, și demonstrează o evoluție sustenabilă a indicatorilor economici, conform situațiilor financiare din ultimii 2 ani de activitate.

Suportul financiar nerambursabil este oferit pentru reconstrucția, mobilarea, echiparea unităților de cazare și/sau de alimentație, precum și a unităților de agrement destinate turismului, amenajarea accesului pentru persoanele aflate în situații speciale de deplasare,pentru restaurarea și recondiționarea încăperilor, a mobilei, a instrumentarului, conform principiilor de respectare a autenticității culturale, inclusiv păstrarea spiritului așezărilor rurale din Republica Moldova De asemenea, cu mijloacele financiare din aceste granturi, micii antreprenori din turism pot să-și îmbunătățească infrastructura digitală și să desfășoare activități de promovare, cum ar fi campanii online. Banii pot fi cheltuiți pentru materiale tipărite, obiecte de semnalizare turistică, acțiuni și materiale de marketing și promovare a destinației, organizarea de infotururi.

Pentru acest Program sunt eligibili să aplice întreprinzătorii mici și mijlocii care deja desfășoară activitate de antreprenoriat în turism sau activități conexe cu potențial pentru organizarea activităților turistice în sate, comune, precum și orașe cu o populație de până la 30 000 de locuitori.

Programul de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în domeniul turismului este finanțat de Guvernul Republicii Moldova și UE, prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Este unul din cele 7 programe cofinanțate de UE cu 8 milioane euro pentru o perioadă de 3 ani, în cadrul Proiectului „UE pentru IMM-uri”. Din bugetul total, circa 500 000 euro sunt alocați Programului de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în domeniul turismului rural.

Realitatea Live

26 Iul. 2024, 15:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
26 Iul. 2024, 15:19 // Actual //  Lupu Eduard

În șase luni ale anului 2024, veniturile totale ale bugetului de stat au constituit cca 31,3 miliarde de lei, înregistrând o creștere de peste 2,3 miliarde de lei sau cu 8,2% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Date publicate de Ministerul Finanțelor arată că veniturile din impozitul pe venit s-au redus cu 297,5 milioane de lei, la 6,1 miliarde de lei în șase luni le anului 2024 față de perioada similară a anului precedent. Încasările din impozitul  pe proprietate s-au comprimat cu 530 milioane de lei, la 4,7 miliarde de lei.

Totodată, taxa din comerțul exterior s-a redus cu 147,6 milioane de lei, la 1,1 miliarde de lei.

Granturile externe s-au comprimat cu 213,5 milioane de lei, la 500 milioane de lei.

Încasările din veniturile administrate de către Serviciul Fiscal de Stat reprezintă 14,4 miliarde de lei, iar din cele administrate de către Serviciul Vamal – 17,7 miliarde de lei.

Cheltuielile bugetului de stat au constituit 37,5 miliarde de lei. Comparativ cu perioada similară a anului 2023, acestea sunt mai mari cu 2% sau cu 749 milioane de lei.

Executarea bugetului de stat, la finele lunii mai s-a încheiat cu un deficit în sumă de 6,2 miliarde de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău