Putin amenință SUA. Ce se va întâmpla cu Alaska dacă activele rusești confiscate de americani ajung în Ucraina

08 Iul. 2022, 05:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Iul. 2022, 05:00 // Actual //  bani.md

Vladimir Putin are pregătit un plan pentru a se răzbuna pe America, în cazul în care direcționează activele rusești confiscate către Ucraina. Anunțul a fost făcut de către Viaceslav Volodin, unul dintre cei mai importanți parlamentari ruși. În cadrul unei ședințe a parlamentului, acesta a declarat că Rusia este pregătită să recupereze Alaska dacă banii lor ajung la ucraineni.

În anul 1876, SUA a cumpărat Alaska de la Rusia, iar în 1959 au transformat-o într-un stat. Acum, regiunea este un mod perfect de răzbunare pentru Vladimir Putin, care pune la cale recuperarea teritoriului în cazul în care Occidentul folosește activele rusești pentru a reconstrui Ucraina.

Amenințările la adresa Americii au fost lansate de către Viaceslav Volodin, unul dintre cei mai importanți parlamentari ruși. În cadrul unei ședințe a parlamentului, acesta a declarat: „avem și noi ceva de recuperat… Alaska”, potrivit dailymail.co.uk.

Sugestia făcută de Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, a fost făcută pentru a atrage atenția Americii cu privire la modul în care cheltuiesc banii confiscați de la ruși. În același timp, el le sugerează parlamentarilor să fie cu ochii de Alaska.

„Decența nu înseamnă slăbiciune”, a declarat Volodin miercuri, în fața camerei inferioare a parlamentului. Acesta a precizat că „Întotdeauna avem cu ce să răspundem”.

„America să își amintească întotdeauna că există o parte din teritoriul său… Alaska”, a mai subliniat președintele Dumei de Stat.

În cadrul ședinței, Viaceslav Volodin a avertizat: „Când vor începe să încerce să dispună de resursele noastre în străinătate, să se gândească înainte de a o face, astfel încât să avem și noi ceva de recuperat”.

Oamenii lui Vladimir Putin lansează amenințări către SUA

Amenințările venite din partea oamenilor lui Vladimir Putin au venit în urma presiunilor lui Volodimir Zelenski. Acesta face apeluri de a folosi activele rusești confiscate pentru a plăti pentru reconstrucția Ucrainei. Costul reconstrucției pagubelor provocate de armata rusă este estimat la 750 de miliarde de dolari.

Nu doar Volodimir Zelenski consideră că activele rusești confiscate trebuie să fie distribuite către reconstrucția Ucrainei. Aliații săi sunt de aceeași părere și susțin ca rezervele valutare de 300 de miliarde de dolari ale Rusiei să contribuie la factura pentru reconstrucție.

Canada este primul stat care a adoptat deja legi potrivit cărora activele Rusiei să fie lichidate pentru reparațiile Ucrainei. Astfel de legi sunt discutate și de liderii europeni, însă ele nu sunt privite cu ochi buni de către Rusia.

Deputatul Piotr Tolstoi, stră-strănepot al scriitorului Leo Tolstoi și vicepreședinte al Dumei, a propus organizarea unui referendum în Alaska cu privire la reîntregirea Rusiei. Astfel de referendumuri fictive sunt organizate de obicei de Rusia pe teritoriul pe care intenționează să și-l aproprie de continent.

Un astfel de vot a fost organizat și în ceea ce privește Crimeea, în 2014. Atunci, 96% din populație a votat pentru aderarea la Rusia, sub presiunea trupelor staționate acolo la acea vreme. Se crede că aceeași tactică va fi aplicată de Rusia și în zonele pe care le-a ocupat în Ucraina precum Kherson și Mariupol, în sud, și provincia Luhansk, în est.

29 Mart. 2026, 11:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
29 Mart. 2026, 11:53 // Actual //  Ursu Victor

Speranța medie de viață în regiunea transnistreană a crescut până la 75,6 ani, față de 74,9 ani în 2024, potrivit datelor prezentate de șefa așa-numitului minister al sănătății din Transnistria, Cristina Albul, citată de presa din regiune.

Conform statisticilor, la începutul anului 2026, populația regiunii era de aproximativ 447,3 mii de locuitori, în scădere cu aproape 1% comparativ cu 2024.

Datele indică însă o diminuare a natalității, cu 18% mai puține nașteri. În total, au fost înregistrați 1.837 de nou-născuți, dintre care 952 băieți și 885 fete, față de 2.279 de copii născuți în anul precedent.

În ceea ce privește viața de familie, anul trecut au fost încheiate 1.606 căsătorii, în scădere față de 1.672 în 2024. Numărul divorțurilor s-a redus ușor, până la 1.260, însă rămâne ridicat comparativ cu anii anteriori.

Rata mortalității a scăzut cu 1,6%, fiind înregistrate 5.850 de decese. Principalele cauze rămân bolile cardiovasculare, care reprezintă 58,1% din total, urmate de afecțiunile oncologice, cu 19,2%.

Totodată, mortalitatea infantilă a înregistrat o scădere semnificativă, de 57%, de la 35 de cazuri în 2024 la 15 în 2025.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!