Radu Marian confundă intenția cu investiția? Opt companii au semnat doar scrisori

10 Iun. 2026, 17:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Iun. 2026, 17:12 // Actual //  Ursu Victor

Opt companii au semnat scrisori de intenție prin care își asumă realizarea unor investiții în Republica Moldova, a declarat președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, în cadrul emisiunii „Vocile puterii” de la Exclusiv TV.

Potrivit deputatului, documentele reprezintă angajamente ale investitorilor de a dezvolta afaceri și capacități de producție în țară, cu impact direct asupra economiei și pieței muncii.

„Sunt documente în care aceste companii își asumă să investească în Republica Moldova aceste sume. A investi înseamnă a construi linii de producție, a crea produse, a le exporta, a le comercializa, a crea locuri de muncă și a oferi salarii”, a declarat Radu Marian.

Acesta a precizat că proiectele vizează mai multe domenii strategice, inclusiv industria alimentară, sectorul energetic și industria farmaceutică. De asemenea, unele investiții sunt susținute prin programe finanțate de parteneri externi și instituții financiare de dezvoltare, în special în domeniul eficienței energetice.

„Este o companie care va investi în domeniul farmaceutic. Avem potențial în cele șase domenii strategice pe care le-am identificat”, a menționat deputatul.

Radu Marian a amintit și despre schema de ajutor de stat lansată de autorități pentru stimularea investițiilor. Potrivit programului, companiile care realizează investiții de peste 500.000 de euro în sectoarele eligibile pot beneficia de rambursarea a până la 50% din valoarea investiției.

Printre domeniile prioritare incluse în program se numără industria materialelor de construcții, industria farmaceutică, procesarea alimentară, sectorul automotive și alte ramuri considerate strategice pentru dezvoltarea economiei.

Menționăm că, o scrisoare de intenție reprezintă, potrivit definiției generale, un document prin care un investitor își exprimă interesul de a realiza o investiție și stabilește baza negocierilor ulterioare, fără a constitui, de regulă, un angajament juridic obligatoriu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

10 Sept. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Sept. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) a sancționat compania de creditare nebancară O.C.N. „Flex Financial” S.R.L. cu o amendă de 1 442 912 lei, după ce în cadrul controalelor au fost depistate mai multe încălcări ale legislației.

Decizia a fost adoptată de Comitetul executiv al BNM la 26 august, iar amenda reprezintă 4,47% din veniturile operaționale ale companiei înregistrate în anul 2025.

Potrivit BNM, încălcările constatate vizează cerințele privind creditarea responsabilă, raportarea informațiilor către birourile istoriilor de credit, respectarea actelor normative interne, asigurarea transparenței activității, cerințele de raportare și regulile privind clasificarea creditelor.

Înființată în Moldova în octombrie 2022, Flex Financial a intrat efectiv pe piață în aprilie 2023, când și-a deschis primele puncte de lucru la Chișinău și Bălți. Compania este parte a unui grup financiar internațional axat pe creditele de consum, cu operațiuni în șase state europene: România, Bulgaria, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Spania și Moldova. Pe piața românească, grupul este cunoscut prin brandul FlexCredit, aceeași marcă fiind utilizată și în Moldova.