Războiul propagandei rusești îi năucește pe moldoveni. Surpriza lui Grosu: pregătim o lege să o contracareze

12 Feb. 2022, 19:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Feb. 2022, 19:09 // Actual //  bani.md

Ultimul sondaj de la Chișinău arată că 40% dintre cetățenii Republicii Moldova cred că exporturile se duc către Federația Rusă, or, acelea nu depășesc 20%. Președintele Parlamentului, Igor Grosu indică într-un interviu pentru digi24.ro că e vorba de propaganda rusă, care a luat amploare în țara noastră.

Întrebat de ce se întâmplă acest lucru, Grosu a confirmat că impactul propagandei ruse în Republica Moldova este mare.

„Vă explic și va trebui să spun că împreună va trebui să facem acest efort, și eu, de fiecare dată când mă întâlnesc cu colegii din Parlamentul României, Senat, Guvern, ambasade, asta le spun, prezența românească aici trebuie să fie cât mai vizibilă și cât mai pronunțată. Dar, ceea ce ați spus dumneavoastră este corect. Este, de fapt, produsul propagandei de import, ca să zic așa. Și noi, Parlamentul, avem o sarcină foarte importantă, chiar acum muncim la un proiect de lege, amendamente, care să vină să contracareze, să oprească propaganda”, a punctat președintele Parlamentului.

Potrivit deputatului, în curând, televiziunile străine care retransmit canale străine vor trebui să aibă produse proprii.

„E vorba și de condiții care să presupună obligativitatea dezvoltării produsului autohton, nu pur și simplu cumperi dreptul de a retransmite și dai, nu știu, divertisment, muzică, talk-show-uri șamd. Nu. Dacă vrei, bunăoară, să beneficiezi de piața de publicitate, să ai acces la acest buget, sau să beneficiezi de anumite facilități, trebuie să ai produs local, trebuie să respecți corectitudinea opiniilor, să ceri opinia celui care este vizat și așa mai departe. Noi, pe de o parte, am venit cu o nouă componență a Consiliului Audiovizualului, sperăm în curând să înceapă a funcționa, au tot suportul din partea Legislativului, dar venim și cu acest instrumentar, mă refer la legi, pentru a diminua din propagandă. Pentru că, la capitolul propagandă avem propagandă, fake-uri, da, în campania de vaccinare, împotriva UE, împotriva României, trebuie să o spunem și așa…”, a mai spus Grosu.

 

14 Apr. 2026, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Apr. 2026, 16:32 // Actual //  Grîu Tatiana

Călătoriile cu transportul public în regiunea transnistreană se scumpesc cu 17%. Decizia a fost luată marți, 14 aprilie, de către administrația de la Tiraspol pentru transportul de pasageri și bagaje pe rutele regulate urbane și suburbane.

Decizia vine pe fondul creșterii costurilor, în special a prețului la combustibil, care s-a majorat cu peste 30%, dar și din cauza inflației și a creșterii salariului minim pentru anul 2026. Potrivit așa-numitului Guvern, tarifele nu au fost ajustate în mod real în ultimii trei ani, fiind doar prelungite.

Astfel, tariful pentru transport crește de la 0,75 ruble la 0,88 ruble pentru un pasager-kilometru (de la aproximativ 70 de bani la 82 de bani).

În practică, cele mai mari scumpiri vor fi resimțite pe distanțele lungi. De exemplu, o călătorie din Tiraspol până la Camenca va costa 150 de ruble (circa 140,6 lei), față de 127,85 ruble (aproximativ 119,8 lei), ceea ce înseamnă o scumpire de peste 22 de ruble (circa 20,8 lei).

În schimb, pentru ruta Tiraspol–Dnestrovsc, prețul crește de la 31,25 ruble (circa 29,3 lei) la 36,65 ruble (aproximativ 34,4 lei), adică o majorare de circa 5,4 ruble (aproximativ 5,1 lei).

Noile tarife vor intra în vigoare imediat după publicarea oficială a deciziei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!