Recean a fugit de la întâlnirea cu fermierii: Nu-i putem ajuta pe toți. Agricultorii: Joi, probabil revenim la protest

20 Feb. 2024, 13:50
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Feb. 2024, 13:50 // Actual //  bani.md

După o întâlnire tensionată cu premierul Dorin Recean, fermierii din întreaga țară își exprimă nemulțumirea față de rezultatul discuțiilor. În urma unei ședințe care a durat puțin peste o oră la Ministerul Agriculturii, premierul Recean s-a ridicat și a plecat, invocând o agendă încărcată, declanșând astfel furia fermierilor prezenți.

„Este evident că nu-i putem ajuta pe toți. (…) Guvernul a oferit o soluție imediată – Creditul Agricol de Urgență, prin care va garanta 90% pentru 500 de mii de lei per întreprindere și care reprezintă un sprijin real oferit de stat pentru ca agricultorii să poată începe sezonul agricol de primăvară. Astfel, din 1 martie, orice producător agricol va putea accesa de urgență un credit de până la o jumătate de milion de lei la condiții foarte avantajoase pe care statul îl va garanta. Banii vor putea fi folosiți imediat pentru motorină, fertilizanți, piese de schimb și tot ce au nevoie acești agricultori pentru lucrările în câmp din perioada următoare”, a declarat premierul Recean în cadrul discuțiilor.

Rezultatul aparent neconcludent al întâlnirii a alimentat resentimentele fermierilor, care se confruntă cu o serie de provocări și dificultăți, cum ar fi creșterea costurilor, lipsa de sprijin din partea autorităților și fluctuațiile pieței.

„Dacă nu sunteți în stare să administrați problemele fermierilor, duceți-vă acasă, demisionați”, i-a replicat lui Recean, Ion Plămadeală. Această afirmație a devenit un ecou al nemulțumirii, pe fondul frustrării generate de percepția că guvernul nu reușește să răspundă în mod eficient nevoilor și problemelor agricultorilor.

Într-un mesaj al Asociației Forța Fermierilor, agricultorii s-au arătat dezamăgiți de întâlnirea cu premierul Recan.

„Acesta a refuzat punctual sa discute toate revendicările. Este o mare diferență de abordări a conducerii tarii, comparativ cu alte țări din UE, în special a României. Agricultorii au trecut în revista cerințele lor cu ministru al Agriculturii, Vladimir Bolea, după plecarea lui Recean. Am cerut majorarea plafonului la credit garantat, răspunsul la problema alocării compensațiilor, introducerea rambursării necondiționate a TVA în cont și modificarea Regulamentului BNM, care ar permite creditarea fermierilor după restructurarea creditelor anterioare. Bolea a solicitat timp până mâine pentru răspuns. Miercuri, la ora 14.00, a fost stabilită următoarea ședință la minister. Pana joi agricultorii rămân pe poziții cu tehnica agricola, însă au decis sa nu blocheze drumurile. După atitudinea conducerii țării, cel mai probabil,  la protest se va reveni joi, 22 februarie”, se arată în mesajul agricultorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

24 Sept. 2026, 17:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 17:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

La nivel conceptual, proiectul de lege cu privire la consolidarea independenței Băncii Naționale a Moldovei este bun, a declarat deputatul Ion Chicu. Însă potrivit deputatului nemulțumirile societății față de instituție sunt alimentate de cheltuielile și salariile foarte mari din interiorul BNM.

Chicu a declarat că independența regulatorului bancar este necesară pentru a preveni eventuale ingerințe politice și utilizarea rezervelor Băncii Naționale în scopuri guvernamentale.

„Dacă o instituție care este regulator pe piața bancară poate fi influențată politic de instituțiile statului, tot timpul va fi ispita: hai să mai iau niște bani de acolo. Iar luatul de bani din Banca Națională, din rezervă, este calea directă spre falimentul statului, spre devalorizarea valutei naționale”, a declarat deputatul.

Proiectul examinat de Parlament prevede că BNM și membrii organelor sale de conducere își vor exercita atribuțiile independent și nu vor putea solicita sau accepta instrucțiuni din partea Parlamentului, Guvernului sau altor autorități publice. Documentul transpune norme europene privind independența băncilor centrale.

Chicu spune însă că discuția despre independența BNM nu poate fi separată de modul în care instituția își gestionează cheltuielile.

„Este foarte greu de înțeles și explicat cetățenilor pentru ce un șef de cabinet care îi face cafea guvernatoarei primește peste două milioane de lei salariu pe an”, a declarat deputatul. El a criticat și remunerările de ordinul milioanelor de lei acordate unor angajați sau foști funcționari ai instituției.

Potrivit lui Chicu, nivelul cheltuielilor BNM are relevanță și pentru bugetul de stat, deoarece banca centrală transferă anual o parte din profit către buget.

„Dacă cheltuielile sunt atât de mari, de milioane pe salarii, profitul respectiv este mai mic. Deci întrebarea cetățenilor este logică”, a spus deputatul.

Chicu consideră că BNM trebuie să beneficieze de independență în luarea deciziilor de politică monetară și de reglementare, dar această independență nu ar trebui interpretată drept lipsă de transparență sau ignorarea interesului public.

El s-a pronunțat și pentru menținerea posibilității Curții de Conturi de a verifica activitatea instituției, fără însă a interveni în politica monetară sau în instrumentele specifice ale băncii centrale.

Proiectul cu privire la consolidarea independenței BNM a fost votat de Parlament în prima lectură la 24 septembrie. Inițiativa urmărește alinierea legislației Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene privind independența băncilor centrale și interzicerea finanțării directe a sectorului public de către banca centrală.